Învinge dependența
Prețul inițial a fost: 55,00 lei.42,92 leiPrețul curent este: 42,92 lei.
Ghid de înțelegere, prevenție și recuperare
Autor: Radu Țincu
Mai sunt disponibile: 1 buc.!
Descriere
În cei peste 16 ani de practicare a medicinei în secția de Terapie Intensivă, dr. Țincu a adunat informații extrem de valoroase și a scris această carte care te va ajuta să:
- înțelegi mult mai bine de unde pornesc dependențele
- identifici corect semnele și simptomele lor
- afli care sunt metodele de prevenție care chiar pot funcționa
- știi cum să-i sprijini în mod concret pe cei dragi ție care sunt afectați
Indiferent dacă știi pe cineva care se luptă cu dependențele sau vrei să înțelegi mai bine acest fenomen, această carte este un ghid esențial de informare și responsabilizare, care te ajută să înțelegi mult mai bine natura adicțiilor și îți oferă resursele de care ai nevoie pentru ști cum să îi sprijini pe cei afectați.
Dependențele nu rezolvă problema, ci îi fac să uite întrebarea.
Un ghid direct din linia întâi, care dezvăluie adevărul crud despre dependență și oferă lumină în întunericul adicției.
Uneori, viața poate fi foarte dificilă și greu de suportat. În mod regretabil, consumul de substanțe și băutura au devenit unul dintre cele mai frecvente mecanisme de adaptare folosite pentru a face față problemelor personale.
Odată ce pășești pe drumul interzis al dependenței, nu mai contează statutul social, averea, inteligența, cariera sau relațiile. Adicția nu face discriminări. Ea lovește fără întrebări.
Cartea scrisă de dr. Radu Țincu – șeful Secției de Toxicologie din Spitalul de Urgență Floreasca din București, invită la un dialog deschis despre dependențe. Le studiază, le dezbate și le combate cu toată hotărârea.
Autorul se folosește de un limbaj accesibil pentru a explora cauzele emoționale și rădăcinile psihologice ale adicțiilor, oferind o analiză meticuloasă a acestora, precum și soluții eficiente.
Deplin conștient de impactul devastator al dependențelor, dr. Radu Țincu subliniază că blamarea este cel mai grav fenomen care împinge o persoană să nu recunoască că este subjugat de vicii. Așa că el împărtășește în această carte o abordare revelatoare care promovează informarea, responsabilizarea și oprirea stigmatizării ca prime măsuri dezirabile de ajutor.
Astfel, cartea se adresează atât celor care se confruntă cu o adicție, cât și celor care își doresc să le ofere un sprijin autentic în drumul lor spre vindecare.
„Un om și un doctor sensibil și special. Se apleacă cu dragoste și respect către sufletul omului din fața lui.“ — Adriana
„Inteligență, credință, suflet. Avem nevoie de o Românie întreagă ca dumneavoastră.“ — Roxana
„Nu cred sa fi întâlnit în viața mea un medic mai UMAN.“ — Cătălin
„Un Om si un Doctor extraordinar care are ce să transmită într-o societate atât de «bolnavă». Astfel de oameni de valoare ne dorim sa citim și să susținem, de la care cu toții avem de învățat.“ — Andreea
„De ce nu există mai mulți medici ca dr. Radu Țincu?“ — Ana Maria
„Acest doctor este Dumnezeu pentru mine. Mi-a salvat viața. Un om calm, blând ce nu externează pacientul până nu este ok.“ — Iuliana
„Doctor Radu Țincu este cu siguranță cel mai în măsura să dea sfaturi adolescenților și tinerilor care sunt cei mai predispuși din cauza anturajului nociv sa consume substanțe.“ — Monica U.
„O greșeală comună pe care o fac părinții atunci când discută cu ai lor copii despre acest subiect sensibil este folosirea frazei «nu consuma substanțe că te vei simți rău». Această afirmație, des întâlnită, poate chiar să provoace amuzamentul tinerilor, deoarece ei știu că motivul consumului este adesea căutarea unei stări de bine, nu a unei stări de rău.
Este necesar să le oferim tinerilor informații corecte despre aceste substanțe. Nu ar trebui să exagerăm pericolele la care se expun consumându-le doar pentru a-i convinge să nu le folosească. Aportul de informații false poate duce la pierderea dorinței tinerilor de a discuta pe această temă, deoarece nu mai au încredere.“ — fragment din carte
Informații suplimentare
Nr. pagini: | |
---|---|
Dimensiuni: | |
Format: | |
ISBN: | 9786303052304 |
Data publicării: |
Dr. Radu Țincu este un medic specialist român, cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale în domeniul sănătății publice și al educației medicale. El este asociat cu diverse instituții medicale și universitare din România, având un interes deosebit pentru promovarea sănătății și prevenirea bolilor. A obținut titlul de doctor și a continuat să se implice în activități academice. A activat în diverse instituții medicale, unde a contribuit la formarea profesională a tinerilor medici și a desfășurat campanii de educație pentru sănătate. De asemenea, el a fost implicat în cercetări științifice și a publicat lucrări în domeniul medical.
Este cunoscut pentru activitățile sale de promovare a sănătății, inclusiv prin campanii de informare despre prevenirea bolilor și importanța unui stil de viață sănătos.
A colaborat cu diverse organizații non-guvernamentale și instituții internaționale în domeniul sănătății, contribuind la dezvoltarea de programe și strategii pentru îmbunătățirea sănătății populației.
1 recenzie pentru Învinge dependența
5 stele | 100% | |
4 stele | 0% | |
3 stele | 0% | |
2 stele | 0% | |
1 stea | 0% |
Alexandra U. –
Cartea mi-a deschis ochii asupra modului în care dependențele pot lua forme subtile, nu doar cele clasice, și m-a ajutat să reflectez la propriile obiceiuri. Este o lectură esențială pentru oricine caută să înțeleagă mai bine lupta cu dependența – fie personală, fie a celor dragi. Radu Țincu nu oferă doar informație, ci și speranță. O recomand cu căldură!