Laleaua neagră
Prețul inițial a fost: 30,50 lei.23,79 leiPrețul curent este: 23,79 lei.
Autor: Alexandre Dumas
Mai sunt disponibile: 1 buc.!
Descriere
Laleaua neagră, publicat în 1850, este un roman istoric a cărui acțiune se petrece la sfârșitul secolului al XVII-lea, surprinzând evenimentele prin care Wilhelm de Orania preia puterea în Olanda, pe fondul masacrului fraților Johan și Cornelius de Witt, acuzați de înțelegeri secrete cu Franța. În acest timp, departe de tumultul politic, tânărul Cornelius van Baërle, finul lui Cornelius de Witt, se dedică pasiunii cultivării de lalele, încercând să creeze o lalea neagră, pentru care Societatea Horticolă din Haarlem oferă un premiu de o sută de mii de florini.
Văzându-l aproape izbutind acest lucru, vecinul său, din invidie și avariție, îl denunță drept complice al lui Cornelius de Witt. Acuzat de înaltă trădare, van Baërle ajunge astfel la temniță. Singura lui consolare este Roza, frumoasa fiică a temnicerului, care îl ajută să născocească un plan pentru a-și crește laleaua în secret. Răsturnările de situație mențin suspansul până în ultimele pagini ale cărții.
Informații suplimentare
Nr. pagini: | |
---|---|
Dimensiuni: | |
Format: | |
ISBN: | 9786067936278 |
Titlul original: | La tulipe noire |
Traducerea: | |
Data publicării: |
Alexandre Dumas s-a născut în 24 iulie 1802 la Villers-Cotterets. Tatăl său, Thomas-Alexandre Dumas, general în armata lui Napoleon, cade în dizgrația acestuia și moare în 1806, lăsându-și familia într-o situație materială precară.
Creator de eroi legendari, dramaturg și romancier, Alexandre Dumas a cunoscut un succes timpuriu, contemporanii considerându-l un geniu de forța lui Balzac și Hugo. Scrie drame istorice și moderne, tragedii, comedii, creând o operă dramatică deosebit de bogată.
Ca romancier, s-a orientat spre romanul istoric, care devine sub pana sa roman de capă și spadă. Semnează aproape 300 de romane, printre care: Cei trei muschetari, După douazeci de ani, Regina Margot, Colierul reginei…
Moare la 5 decembrie 1870, la Puys, în apropiere de Dieppe.
1 recenzie pentru Laleaua neagră
5 stele | 0% | |
4 stele | 100% | |
3 stele | 0% | |
2 stele | 0% | |
1 stea | 0% |
Cristi –
Dacă vă plac studiile despre natura umană – găsiți și aici. Explorează mentalitatea mafiotă, politica, adevărul în legătură cu justiția, aspirațiile de putere și dorința de a atinge acest scop, indiferent de cost. Și, la baza tuturor, capacitatea totală distructivă a geloziei. Pericolul lăcomiei. Toate împletite cu istoria. Pun pariu că nu vei regreta dacă o vei citi.