Manual de psihologie clinică pre- și postnatală
Prețul inițial a fost: 59,00 lei.48,19 leiPrețul curent este: 48,19 lei.
Consilierea părinților înainte și după naștere
Autor: Elena Otilia Vladislav
Mai sunt disponibile: 3 buc.!
Descriere
Dedicat psihologiei clinice și asistării terapeutice complexe și etapizate a pre- și postnatalității, volumul, ce reunește contribuțiile a numeroși specialiști din acest domeniu interdisciplinar, acoperă o largă paletă de teme din perioada prenatală (dificultăți emoționale ale gravidelor, pregătirea pentru naștere, dinamica în cuplu, dezvoltarea atașamentului antenatal) și din perioada postnatală (parentalitate, dificultățile emoționale post-partum, atașamentul postnatal, tulburările psihosomatice precoce ale bebelușului), tratând și o serie de situații medicale și psihologice speciale, de la infertilitate la pierderile de sarcină. Cuprinzând referiri la cercetări recente și prezentări ale unor situații clinice, volumul poate fi folosit atât ca manual teoretic, cât și ca ghid pentru asistarea psihologică ce poate fi acordată în perioada pre‑ și postnatală.
„În opinia mea, actualul volum este un foarte bun suport de curs adresat studenților, masteranzilor, doctoranzilor și practicienilor aflați în căutarea unor răspunsuri la întrebări care rămân mereu deschise în cunoașterea din ce în ce mai temeinică și mai realistă a umanului, în evoluția sa dramatică și imprevizibilă de cele mai multe ori.“ — Prof. Univ. Dr. Iolanda Mitrofan
Informații suplimentare
Nr. pagini: | |
---|---|
Dimensiuni: | |
Format: | |
ISBN: | 978-973-46-9347-4 |
Data publicării: |
Elena Otilia Vladislav este conferențiar doctor la Departamentul de Psihologie Aplicată și Psihoterapie din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Coordonează programul de master Psihologie clinică și psihoterapia copilului și familiei și Laboratorul de cercetare în psihologia clinică a copilului, adolescentului și familiei. Discipline predate: evaluarea clinică a copilului și adolescentului, psihoterapia experiențială a copilului – ludo- și dramaterapie, psihoterapii de familie, psihologie şi consiliere pre‑ şi postnatală.
Este formator și supervizor în psihologie clinică și psihoterapie în cadrul Societății de Psihoterapie Experiențială Română. Are formări în psihoterapie experiențială, psihodramă, psihoterapie centrată pe emoții, gestalt‑terapie, analiză reichiană și programul de educație parentală Circle of Security. Practică psihologia clinică și psihoterapia pentru copii, adolescenți și familii din 1996 și realizează expertize judiciare în cazurile de divorț conflictual și abuz asupra copiilor și adolescenților.
A publicat trei cărți ca autor principal, precum și capitole în volume colective și articole științifice de specialitate.
1 recenzie pentru Manual de psihologie clinică pre- și postnatală
5 stele | 0% | |
4 stele | 100% | |
3 stele | 0% | |
2 stele | 0% | |
1 stea | 0% |
Alexandra –
O resursă valoroasă pentru femeile însărcinate și pentru cele care au trecut deja printr-o naștere. Are un conținut bogat, bazat pe dovezi și o abordare clară și accesibilă și oferă informații esențiale și strategii pentru gestionarea aspectelor psihologice asociate cu perioada pre- și postnatală. Recomand această carte tuturor femeilor care vor să înțeleagă și să își îmbunătățească sănătatea mentală în această etapă importantă a vieții.