Open
Prețul inițial a fost: 59,00 lei.42,48 leiPrețul curent este: 42,48 lei.
O autobiografie
Autor: Andre Agassi
Mai sunt disponibile: 1 buc.!
Descriere
Mai mult decât o carte de memorii despre viața unui profesionist în tenis, Open este povestea captivantă a unei vieți remarcabile.
Împins de la spate de un tată dominator și irascibil pentru a deveni un campion la tenis, Andre Agassi a reușit ca la vârsta de 22 de ani să câștige primul dintre cele opt turnee de Grand Șlem pe care le-a cucerit de-a lungul carierei, lucru care i-a asigurat succesul financiar, celebritatea și în multe rânduri poziția de lider mondial în tenisul profesionist. În spatele acestei povești stă însă istoria unui om adeseori nefericit și confuz, care niciodată nu s-a simțit confortabil cu realizările sale profesionale. Cu o sinceritate dezarmantă, Andre scrie despre succesul dobândit la o vârstă fragedă, despre ce înseamnă cu adevărat celebritatea, despre căsătoria cu Brooke Shields și despre urcușurile și coborâșurile unei cariere fabuloase.
„Sunt un om relativ tânăr. Treizeci şi şase de ani. Dar mă trezesc ca şi cum aş avea nouăzeci şi şase. După trei decenii de sprinturi, opriri bruşte, sărituri înalte şi aterizări brutale, corpul meu nu mai pare să fie corpul meu, mai ales dimineaţa. În consecinţă, mintea mea nu mai pare să fie mintea mea. Pe când deschid ochii sunt un străin pentru mine însumi şi deşi, încă odată, acesta nu e un lucru nou, e mai pronunţat dimineaţa. Trec repede prin faptele elementare. Numele meu e Andre Agassi. Numele soţiei mele e Stefanie Graf. Avem doi copii, un fiu şi o fiică, de cinci şi trei ani. Trăim în Las Vegas, Nevada, dar momentan locuim într-un apartament al hotelului Four Seasons din New York, pentru că joc la US Open 2006. Ultimul meu US Open. De fapt, ultimul meu turneu. Trăiesc din tenis, deşi urăsc tenisul, îl urăsc cu o patimă întunecată şi secretă, şi totdeauna l-am urât.“ — Andre Agassi
„Nu doar memoriile unui sportiv de excepție, ci un adevărat bildungsroman. O carte de un umor adeseori negru, scrisă de un suflet angoasat și sentimental.“ — The New York Times Book Review
„Agassi a scris, probabil, cea mai bună autobiografie a unui sportiv din toate timpurile. O poveste frustă scrisă într-un stil captivant și plin de nerv. Memoriile lui Andre sunt la fel de fermecătoare precum jocul său de tenis.“ — Time Magazine
„Nu numai că Agassi și-a dezgolit sufletul în fața cititorilor cum puțini atleți profesioniști au facut-o, dar a reușit acest lucru într-un mod în care nu mulți scriitori ar fi făcut-o.“ — Entertainment Weekly
Informații suplimentare
Nr. pagini: | |
---|---|
Dimensiuni: | |
Format: | |
ISBN: | 978-973-1931-79-1 |
Titlul original: | Open |
Traducerea: | |
Data publicării: |
-
Andre Agassi este unul dintre cei mai carismatici jucători care au activat în circuitul profesionist de tenis ATP. Figură controversată, mereu aflat la granița dintre puseurile auto-distructive și mania pentru perfecțiune, Andre a șocat afirmând adeseori că urăște sincer tenisul. Acest lucru însă nu l-a împiedicat să câștige opt turnee de Mare Șlem, să fie în diferite perioade ale carierei sale numărul unu mondial și să fie catalogat drept cel mai bun jucător la returul de serviciu din istoria tenisului.
Născut în anul 1970 într-o familie modestă din Las Vegas, Nevada, copilăria i-a fost marcată de figura paternală, un bărbat dominator și irascibil, al cărui unic scop în viață era să-și transforme unul dintre copii într-un campion la tenis. Căsătorit timp de doi ani cu celebra actriță Brooke Shields, Agassi este una dintre cele mai reprezentative figuri în tenisul mondial, atât prin calitatea jocului prestat, cât și prin caracterul rebel al firii sale. Din 2001 este căsătorit cu multipla campioană Steffi Graf, alături de care are doi copii, Jaden și Jaz.
Andre Agassi deține două recorduri greu de egalat, fiind singurul jucător din lume care se poate lăuda cu un Golden Șlem (câștigarea tuturor celor patru turnee de Mare Șlem plus o medalie olimpică de aur la Atlanta în 1996) și cel mai în vârstă jucător din lume care s-a situat pe poziția numărul unu în clasamentul ATP (performanță obținută la vârsta de 33 de ani). Andre s-a retras din tenisul profesionist în anul 2006.
Marcus –
O poveste incredibilă. O poveste despre descoperirea a cine ești. Despre durerea de a eșua, dar și descoperirea lentă că durerea și eșecul sunt experiențe de învățare care ne ajută să devenim cine vrem să fim.