fbpx
skip to Main Content

Originea Speciilor

58,00 lei

4.0 (1 recenzie)

În stoc

Cod 0303 Categorie: Etichete: , ,

Descriere

În data de 27 decembrie 1831, tânărul naturalist Charles Darwin părăsea portul Plymouth la bordul corabiei Beagle. În următorii cinci ani, Darwin a cercetat plante și animale de pe cuprinsul lumii, adunând o serie de dovezi ce vor culmina într-una dintre cele mai mari descoperiri din istoria omenirii: teoria evoluției prin selecție naturală.

În cartea Originea speciilor, apărută după 28 de ani, în 1859, Darwin prezintă descoperirea sa epocală, care avea să schimbe pentru totdeauna felul în care oamenii se văd pe ei înșiși și lumea în care trăiesc. Aici, el demonstrează într-un mod convingător realitatea evoluției, și anume faptul că nu este posibil ca animalele și plantele existente să fi apărut în mod separat, ci trebuie să se fi transformat cu încetul din strămoși comuni. Cel mai important element din carte este acela că explică în detaliu mecanismul care duce la o astfel de transformare: selecția naturală – ideea care a dat pentru prima dată inteligibilitate științifică evoluției ca fenomen.

Fiind una dintre puținele opere științifice paradigmatice accesibile publicului larg, Originea speciilor nu numai că a lansat știința biologiei moderne, ci totodată a influențat practic întreaga gândire literară, filosofică și religioasă.

„Charles Darwin a avut o mare idee, poate cea mai puternică idee concepută vreodată. Și, asemenea celor mai bunei idei, este uimitor de simplă.“ — Richard Dawkins, Why Darwin matters, The Guardian, 2008 

„Nimeni nu a luptat mai bine și nimeni nu a fost mai norocos decât Charles Darwin. El a descoperit un mare adevăr, călcat în picioare, disprețuit de bigoți și ridiculizat de întreaga lume; el a trăit suficient de mult pentru a-l vedea, mai cu seamă prin propriile eforturi, statornicit fără discuție în știință, absorbit în mod inseparabil în concepțiile comune ale oamenilor, fiind urât și temut doar de cei care vor să aducă injurii, dar nu îndrăznesc. Ce-și poate dori un om mai mult?“ — Thomas Henry Huxley, Charles Darwin, Nature, 27 aprilie 1882

„În 1543, Copernic a susținut că Pământul nu se află în centrul universului și că, de fapt, se rotește în jurul Soarelui. A fost nevoie de peste un secol pentru ca această idee să fie acceptată peste tot. […] Cu timpul, Revoluția darwiniana va ajunge să ocupe un loc la fel de sigur și de netulburat în mințile – și în inimile – fiecărei persoane educate de pe glob, însă astăzi, la peste un secol de la moartea lui Darwin, încă nu ne-am împăcat cu implicațiile sale uluitoare.“ — Daniel Dennett, Darwin’s Dangerous Idea

Informații suplimentare

Numărul de pagini:

544

Dimensiuni:

14 x 21 cm

Coperta:

paperback cu clapete

ISBN:

978-973-111-612-9

Titlul original:

On the Origin of Species by Means of Natural Selection, or the Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life

Traducerea:

Ion E. Fuhn

Data publicării:

aprilie 2019

Locul lui Charles Darwin (12 februarie 1809–19 aprilie 1882) în istoria cercetării naturii poate fi determinat cel mai bine prin comparaţie cu acela ocupat de compatriotul său Isaac Newton. Dacă Newton a pus bazele ştiinţei exacte a naturii, un secol şi jumătate mai târziu Darwin a stabilit fundamentele studiului ştiinţific al istoriei vieţii pe Pământ. Ceea ce s-a spus despre Newton, anume că nimeni nu-i va putea egala vreodată contribuţiile în domeniul său de cercetare, se poate afirma cu aceeaşi îndreptăţire şi despre Darwin.

Atunci când a fost înmormântat în Westminster Abbey, alături de Newton, puţini s-au mirat. Nu fusese el oare cel mai de seamă englez de la Newton încoace? Pe la mijlocul secolului trecut, atunci când se împlinea un secol de la publicarea Originii speciilor, faimosul paleontolog George G. Simpson afirma că toate răspunsurile date la întrebarea „Ce este omul?“ înainte de apariţia acestei cărţi ar trebui să fie reconsiderate.

Mai mult decât orice gânditor şi cercetător, Darwin a schimbat imaginea omului despre sine şi despre locul său în lume. Abordările şi modelele inspirate de teoria evoluţiei speciilor ocupă, astăzi, un loc important nu numai în disciplinele biologice, ci şi în multe alte domenii, precum antropologia, lingvistica, psihologia, sociologia, studiile culturale şi de gen, filozofia cunoaşterii şi filozofia morală.

1 recenzie pentru Originea Speciilor

  1. Dragoș

    În ceea ce privește minunata carte „Originea speciilor”, Darwin își expune teoria selecției naturale în detalii precise și laborioase. Știa destul de bine multe dintre obiecțiile și argumentele pe care le-ar invoca această presupunere și care contravin fiecărui antagonism anticipat cu un baraj de dovezi obținut în urma observației detaliate și/sau experimentării.

Lasă o recenzie de client

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută