Sufletul neînlănțuit
Prețul inițial a fost: 36,00 lei.22,68 leiPrețul curent este: 22,68 lei.
O călătorie dincolo de frontierele eului limitat
Autor: Michael A. Singer
Stoc epuizat
Descriere
Indiferent dacă este prima ta explorare a spaţiului interior sau dacă ţi-ai dedicat întreaga viaţă călătoriei spirituale, această carte te va ajuta să îţi transformi relaţia cu tine însuţi, dar şi lumea din jurul tău.
Cine eşti tu cu adevărat?
Cum te-ai simţi dacă ai fi eliberat de orice limitare şi dacă te-ai putea dilata în afara hotarelor tale? Ce poţi face zi de zi pentru a descoperi această pace şi această libertate interioară? Sufletul neînlănţuit îţi oferă răspunsuri simple, profunde şi intuitive la aceste întrebări. Indiferent dacă este prima ta explorare a spaţiului interior sau dacă ţi-ai dedicat întreaga viaţă călătoriei spirituale, această carte te va ajuta să îţi transformi relaţia cu tine însuţi, dar şi lumea din jurul tău.
Sufletul neînlănţuit începe prin a-ţi explica relaţia pe care o ai cu gândurile şi cu emoţiile tale, ajutându-te să descoperi sursa şi fluctuaţiile energiei tale interioare. În continuare, cartea îţi prezintă ce poţi face pentru a te elibera de gândurile, emoţiile şi tiparele energetice obişnuite, care îţi limitează conştiinţa. În final, ea îţi arată cu o claritate neobişnuită calea către o viaţă trăită într-o libertate deplină a fiinţei tale lăuntrice.
„Orientul şi Occidentul sunt fundamental diferite, dar Michael Singer reuşeşte să creeze o punte de legătură între cele două mari tradiţii spirituale, în această carte strălucită care ne învaţă cum putem reuşi în viaţa spirituală şi în încercările de zi cu zi. Freud spunea că viaţa este alcătuită din iubire şi din efort. Cu o mare elocvenţă şi cu o logică impecabilă, geniala carte a lui Singer completează acest concept explicându-ne că cele două aspecte sunt polii opuşi ai aceleiaşi devoţiuni altruiste.“ – Ray Kurzweil, inventator, laureat al Medaliei Naţionale pentru Tehnologie şi autor al cărţilor Era maşinilor spirituale şi Unicitatea este aproape
„Această carte este esenţială, reprezentând o categorie de sine stătătoare. În cuvinte simple, care descriu însă concepte uimitor de profunde, Michael Singer îl conduce pe cititor de-a lungul unei călătorii ce începe cu conştiinţa înlănţuită de ego şi se încheie cu o stare de libertate interioară perfectă, care transcende imaginea mioapă de sine a egoului. Cartea lui Michael Singer este un dar nepreţuit pentru toţi cei care au căutat un răspuns spiritual fără să îl găsească şi care îşi doresc o viaţă mai creatoare, mai bogată şi mai semnificativă.“ – Yogi Amrit Desai, pionier de recunoaştere internaţională al yogăi moderne
„Acurateţea şi simplitatea acestei lucrări reflectă măiestria autorului ei.“ – James O’Dea, preşedinte al Institutului de Ştiinţe Noetice (IONS)
Informații suplimentare
Nr. pagini: | |
---|---|
Dimensiuni: | |
Format: | |
ISBN: | 978-606-8420-03-5 |
Titlul original: | The Untethered Soul: The Journey Beyond Yourself |
Traducerea: | |
Data publicării: |
Michael A. Singer este autorul mai multor bestselleruri New York Times, publicate în întreaga lume.
În urma unei revelaţii avute în timpul studiilor doctorale, descoperă înţelepciunea orientală. În 1975 fondează Templul Universului, un centru de yoga și de meditaţie în care oameni de diferite religii se întâlnesc pentru a cultiva pacea interioară și pentru a acorda atenție dezvoltării lor spirituale.
Gina –
Cartea este excelentă. Am citit-o cam în același timp în care am citit „Un pământ nou” de Eckhart Tolle și am descoperit că au teme foarte asemănătoare – așa că dacă v-ați bucurat de „Un pământ nou”, vă veți bucura și de aceasta. Dacă aveți probleme cu anxietatea, această carte vă oferă câteva idei grozave la care să vă gândiți, care vă vor ajuta să rămâneți focusat. Sau, dacă aveți nevoie doar de ceva pentru a citi, care să vă facă să vă simțiți pașnici, atunci încercați această carte. (Am înțeles-o mult mai bine citind-o a doua oară.) 🙂