Văzând glasuri
Prețul inițial a fost: 35,00 lei.29,75 leiPrețul curent este: 29,75 lei.
O călătorie în lumea surzilor
Autor: Oliver Sacks
Mai sunt disponibile: 3 buc.!
Descriere
În martie 1988, la o universitate americană pentru surdomuți s-au declanșat ample proteste: studenții nu cereau doar schimbarea rectorului, ci, în ultimă instanță, acceptarea statutului lor aparte, greu de înțeles pentru lumea din jur care aude. Incitat de acest eveniment, Oliver Sacks întreprinde o cercetare a universului surzilor și a limbajului semnelor – un limbaj de o formidabilă bogăție și plasticitate, posedând o gramatică proprie, a cărei înțelegere ne conduce spre cele mai profunde straturi ale gândirii. Văzând glasuri e o carte revelatoare. Ne îndeamnă să medităm asupra limbajului în genere și ne spune povestea emoționantă a unor oameni care sunt la fel ca noi, și totuși foarte diferiți. Ne apropie de esența condiției umane.
„Existența unui limbaj vizual, cel al semnelor, precum și îmbunătățirea evidentă a percepției și a inteligenței vizuale care însoțește însușirea acestuia ne arată ce potențial bogat are creierul, potențial pe care abia dacă l-am fi putut bănui, ne arată plasticitatea și resursele aproape nelimitate ale sistemului nervos, ale organismului uman, când se confruntă cu noul și trebuie să se adapteze.“ — Oliver Sacks
Informații suplimentare
Nr. pagini: | |
---|---|
Dimensiuni: | |
Format: | |
ISBN: | 978-973-50-7283-4 |
Titlul original: | Seeing Voices |
Traducerea: | |
Data publicării: |
Oliver Sacks (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, și a studiat medicina la Queen’s College, Oxford. La începutul anilor ’60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine.
Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienții suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiții cât mai apropiate de normalitate. Oliver Sacks a îmbinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărțile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriașă notorietate internațională – au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Ele sunt studiate în universități de către neurologi, scriitori, filozofi și sociologi.
În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umaniști și asupra artiștilor. Awakenings a stat la baza filmului cu același titlu (cu Robert De Niro și Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) și piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care își confunda soția cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook.
Cărți: Migraine (1970), Awakenings (1973), A Leg to Stand On (1984), The Man Who Mistook His Wife for a Hat (1985), Seeing Voices (1989), An Antropologist on Mars (1995), The Island of the Colorblind (1997), Uncie Tungsten: Memories of a Chemical Boyhood (2001), Oaxaca Journal (2002), Musicophilia: Tales of Music and the Brain (2007), The Mind’s Eye (2010), Halucinații (Hallucinations, 2012), On the Move: A Life (2015, trad. rom. În mișcare: O viață, 2015), Gratitude (2015, trad. rom. Recunoștință, 2017), The River of Consciousness (2017, trad. rom. Fluviul conștiinței, 2020).
1 recenzie pentru Văzând glasuri
5 stele | 0% | |
4 stele | 100% | |
3 stele | 0% | |
2 stele | 0% | |
1 stea | 0% |
Gratiela –
În general, deși părți din cărțile lui Sacks sunt acum destul de învechite, este totuși o lectură foarte interesantă. Sacks face o treabă bună de a reuni o mulțime de puncte de vedere, o mulțime de indivizi și o mulțime de idei și de a le face pe toate să se potrivească.