Una dintre întrebările din timpul formării mele în psihoterapia cognitiv-comportamentală a fost: „Cum facem restructurare cognitivă cu persoanele ce au o viață care din punct de vedere obiectiv e grea, plină de surprize neplăcute, dezamăgiri, durere ș.a.m.d.? Mai exact, cum aduni dovezi că ar trebui să gândească altfel, mai adaptativ sau funcțional, dintr-un mediu care oferă în cea mai mare parte întăriri negative? Cum îi învățăm pe acești oameni să gândească despre viață într-un mod care să îi ajute?“ … și am primit răspunsul pe care îl intuiam deja: „Nu faci asta pentru că nu ai cum!“
Urmează un exemplu real cu o femeie de 35 de ani care a trecut pragul cabinetului, iar povestea ei de viață sună cam așa: „Am trăit într-o familie disfuncțională, în care mama era o persoană mai slabă de înger, mai submisivă, iar tatăl era perfect imprevizibil și abuziv emoțional. Niciodată nu știam ca și copil în ce zi va fi pace în casă și în ce zi furtună. Niciodată nu a depins de mine, de ceea ce făceam, de ce note luam, deși în zilele în care eram mai mult copil și mai puțin «adult» era foarte posibil să nu îi fiu pe plac. Când am intrat la facultatea de medicină și am plecat de acasă am fost cea mai fericită, dar la puțin timp viața a lovit din nou: mama a murit de cancer, tata nu mi-a mai trimis bani să mă întrețin și am fost nevoită să muncesc în timpul facultății, ceea ce m-a adus într-o stare de oboseală cronică și lipsă de poftă de viață. L-am cunoscut pe cel care urma să îmi fie soț în studenție, imediat după finalizarea studiilor ne-am căsătorit, a urmat o perioadă în care am încercat să avem un copil, dar nu am reușit. Acum o lună am aflat că soțul meu mă înșeală. Sunt adusă în pragul disperării. Simt că nimic nu se leagă în viața mea și orice aș face, ceva rău se întâmplă în final.“
Am trăit și eu aceste emoții, aceste gânduri, ca mulți alții. E o anxietate generalizată, o îngrijorare că orice ai face nu ține de tine să fie bine și că viața te faultează când ți-e lumea mai dragă. Și cauți reasigurări încontinuu că va fi bine.
℗PUBLICITATE
Ce faci în această situație? Pe lângă linia principală de lucru și anume accesarea și remodelarea credințelor de bază, centrale, cu privire la sine, la lume și la viață în general, credințe formate în copilărie și întărite pe parcursul vieții, este nevoie de o soluție urgentă, de o schimbare a mediului în ciuda celor întâmplate, pentru a oferi persoanei ceva de care să se agațe. Este o soluție la care putem apela fiecare dintre noi atunci când ne simțim copleșiți de viață, anxioși, depresivi (nu vorbim aici de cazuri clinice) – se referă la „găsirea unui proiect personal“. Soluția ar avea următorii pași:
- Forează în trecutul tău – în copilărie, adolescență sau chiar mai aproape – ce iubeai să faci? Ce pasiuni aveai? Ce îți făcea inima să bată mai repede (o activitate la care ai renunțat forțat de împrejurări, de adulții din viața ta sau din alte motive)?
- Fă o listă cu valorile tale de viață – care sunt cele mai importante? Sunt acțiunile tale în acord cu aceste valori?
- Alege o activitate de la punctul 1 în acord cu valorile tale actuale (punctul 2).
- Introdu activitatea în programul tău zilnic sau săptămânal în funcție de cât de complexă este acea activitate – stabilește ziua, ora, locul în care sa o desfășori.
- Stabilește pașii pe care trebuie să îi faci pentru a o îndeplini – care sunt prerechizitele acestei activități.
- Urmează programul stabilit la punctul 4.
- Notează într-un jurnal ce emoții îți provoacă această activitate atât înainte, cât și pe parcursul ei și imediat după.
Exemplu:
- Ceea ce mă făcea să am fluturi în stomac în copilărie și adolescență era să merg la antrenamentele de tenis de câmp și în drumeții în Munții Apuseni.
- Una dintre valorile mele este să am o viață activă – ceea ce nu se întâmplă în totalitate, din cauza jobului meu și a stării depresive pe care o resimt în ultima perioadă.
- Să joc tenis.
- În timpul săptămânii: marți și joi de la ora 20:00 și duminică de la 10:00 la 12:00 – la baza sportivă.
- Prerechizite: echipament, rachetă și mingi. Stabilesc ziua în care merg să le cumpar și o respect.
- Încep antrenamentele.
- Emoții înainte de antrenament: anxietate ușoară, nerăbdare; în timpul antrenamentului: mulțumire, entuziasm; după antrenament: satisfacție.
Chiar dacă la început îți va fi mai greu, cu trecerea timpul vei avea parte de activare comportamentală, de primirea unor întăriri pozitive din mediu, de crearea unui loc și timp doar pentru tine. Îți vei fi creat o mică insulă pe care vei putea fi tu, o oază în oceanul de îngrijorări. Ideea este ca în timp să creezi un arhipelag de astfel de insule, mai mic sau mai mare, în funcție de resursele de care dispui (timp, bani, sănătate etc.).
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
