fbpx
skip to Main Content

Fiind un specialist care lucrează adesea cu familii, pot spune că mă întâlnesc frecvent cu povești ale părinților. Sunt adesea foarte fericiți să-mi povestească mândri despre copiii lor, cât de prietenoși și empatici sunt micuții, și cu câtă energie își duc zilele alături de adulții din viața lor. Însă mai frecvent aud cealaltă fațetă a parenting-ului. Despre cum cei mici au început să vorbească urât, au comportamente agresive, își doresc haine tot mai scumpe și la modă, se critică pe ei înșiși sau pe ceilalți, niciodată nu sunt mulțumiți de munca lor, le este frică să exploreze lumea etc. Acestea sunt doar câteva exemple, sunt sigură că fiecare părinte mai poate completa această listă. 

Pornind de aici, cred că ne putem adresa o întrebare foarte sinceră: „Oare influențăm noi, părinții, toate aceste comportamente?“

Acesta este primul punct pe care-l voi atinge în cele ce urmează. Pentru că suntem adulții de referință în viața celor mici, avem o mulțime de responsabilități, una dintre ele fiind aceea de a modela felul în care vorbesc, se comportă, interacționează cu ei înșiși și cu ceilalți. 

Cei mici ne văd, ne observă bine și apoi reproduc. Putem să îi învățăm pe copii verbal că nu e bine să critice sau să bârfească, dar nu și când comportamental noi ne criticăm pe noi și ne bârfim colegii de la muncă. De exemplu, le spunem celor mici că nu e în regulă să râdem de ceilalți pentru că nu au resurse financiare, dar venind acasă relatăm o poveste despre cum le-am dat vecinilor peste nas cu noua noastră mașină scumpă. Spunem că furtul este imoral și ilegal, dar suntem foarte indulgenți cu noi dacă uităm să cântărim din nou portocalele după ce am mai adăugat două în pungă. Cred că ne putem da ușor seama că în astfel de momente comportamentul este cel care primează, nu ceea ce transmitem verbal.

Fiind puțin atenți, vom observa că adolescentul nostru nu are o problemă să mai ia câte o ciocolată din magazin, fără să plătească, pe sub hanorac, „că doar e mică, nu-i duce nimeni lipsa“. Vedem cum fetița noastră de 13 ani s-a transformat într-o adevărată domnișoară care vrea numai haine de un anumit fel și nu dorește să-și petreacă timpul cu fetele de la bloc, deoarece ele nu se îmbracă așa cum se îmbracă ea. Ne dăm seama că băiețelul nostru care era foarte încrezător în forțele proprii, încet, încet devine nemulțumit de munca lui, tot timpul ceva este greșit sau se mai poate adăuga ceva, un adevărat perfecționist în devenire, pentru care niciodată nimic nu este suficient. 

Deci răspunsul la întrebare este un mare „DA“. Influențăm repertoriul propriilor copii, atât comportamental, cât și verbal și relațional, într-o mare măsură. Cuvintele sunt într-adevăr foarte importante, dar, nefiind însoțite și întărite de comportamente, își pierd așa-zisa „putere“. 

Reținând  toate cele menționate anterior, aș dori să mergem la cea de-a doua parte a materialului, iar aici întrebarea ar fi: Acum că știm toate acestea, ce putem face să îndreptăm lucrurile?

Schimbarea apare atunci când urmăm mai multe etape: observare, modificare comportamentală, recompensare și menținere

Nu avem cum să schimbăm lucruri în viața noastră până nu ne este clar ce anume vrem să schimbăm. Astfel că observăm comportamentele pe care le avem și care pot influența sau susține acele lucruri pe care nu le vrem prezente la cei mici.  Este un proces care se manifestă diferit la fiecare dintre noi, tocmai pentru că suntem unici. Nu ne descurajăm dacă nu iese de la început, putem cere ajutorul partenerului. Este chiar recomandat să fie implicați amândoi părinții în proces. 

℗PUBLICITATE



După ce ne-am dat seama care sunt lucrurile care pot să modeleze într-un mod indezirabil comportamentele copiilor sau adolescenților, trecem încet spre modificare comportamentală. Aceasta va fi în primul rând aplicată către noi ca părinți și, în paralel, cu multă blândețe și răbdare, copiilor noștri. Încercăm să reducem frecvența aspectelor mai puțin dezirabile și să punem în locul lor comportamente opuse sau pozitive. De exemplu, în locul criticilor sau bârfelor – încercăm să oferim aprecieri, în locul mesajelor de superioritate – să oferim mesaje care vorbesc despre blândețe și afecțiune, în locul agresivității – să oferim multă răbdare, fermitate și uneori îngăduință. 

Luăm în calcul și partea de recompensare. Cu siguranță, această schimbare nu este una ușoară, iar pentru străduința noastră merităm recompense. Personal, recomand să fie oferite în tandem cu etapa de modelare. Astfel că, atunci când observăm că atât noi, cât și cei mici, am învățat să oferim mai puține critici și mai multe aprecieri, putem să ne recompensăm cu un picnic, o seară la cinema, o cină preparată împreună cu toată familia etc. Nu lăsăm neobservate progresele, ele sunt rodul muncii noastre.

După multă muncă și sudoare vedem că ajungem încet la un echilibru, probabil cei mici devin mai blânzi cu ei înșiși și cu ceilalți, adolescentul nu mai ia din magazin lucruri fără să plătească, iar adolescenta și-a mai modificat criteriile pe baza cărora își face prieteni. Tot ce trebuie să facem acum este doar să menținem acest echilibru.

Aș dori să menționez faptul că tot ce regăsim mai sus este un întreg proces, care poate să dureze câteva luni sau câțiva ani și care necesită un efort considerabil din partea noastră ca părinți. Cu cât începem mai repede acest proces, cu atât vom vedea mai repede rezultate dorite. Sunt șanse ca schimbarea să vină cu multă bucurie și împlinire. Când simțim că ne plafonăm, putem cere ajutorul partenerului, părinților noștri sau chiar al unui specialist. 

Spre final, aș vrea să subliniez din nou cât este de important modul în care vorbim și acționăm, aceste lucruri influențează repertoriul propriilor copii, atât comportamental, cât și verbal și relațional. 

Ne asigurăm că semnalele și învățăturile transmise verbal să fie însoțite de comportamente care le susțin. În cazul în care dorim o schimbare, ne înarmăm cu multă răbdare și blândețe, deoarece trebuie să ne observăm, să modificăm comportamente, să ne recompensăm, iar apoi să învățăm să menținem progresele.

Articol realizat cu sprijinul PsyLife.


Andrada Alb este psiholog format în Terapia Cognitiv Comportamentală, momentan aflându-se în procesul de supervizare într-o formare care are ca temă principală familia. Ca practician, Andrada se întâlnește adesea în cabinet cu familii, unde subiectele principale sunt tocmai cele ce țin de relațiile și dinamica sistemului familial.

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0