Credeați că specialiștii în psihologie și psihoterapie sunt ființe umane perfecte sau invulnerabile? Ei bine, sunt și ei tot oameni, cu gânduri, opinii, emoții, dorințe, traume, dureri și nevoi. Dar și cu credințe puternice, care trăiesc într-o lume extrem de competitivă, oameni cu dorința de a evolua și care au dreptul să-și apere convingerile. Motiv pentru care cele două curente dominante, psihanaliza și terapiile cognitiv-comportamentale, au polarizat lumea specialiștilor.
Prin ce diferă cele două abordări
Psihanaliza, dezvoltată de bine-cunoscutul Sigmund Freud, se axează pe analizarea inconștientului și efectele pe care acesta le are asupra adaptării individului. Este o terapie prin vorbire, orientată, în primul rând, asupra psihonevrozelor, pe care încearcă să le elimine prin producerea unor modificări bazale ale personalității, și se realizează prin stabilirea unei relații terapeutice constructive sau prin transfer cu analistul − ceea ce îi creează acestuia posibilitatea de a desprinde și interpreta conflictele inconștiente care au produs nevroza. Metodele specifice utilizate sunt: asocierea liberă, analiza viselor, analiza rezistențelor și apărărilor, interpretarea simbolurilor.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală, dezvoltată de Aaron Beck, integrează teorii ale cogniției și învățării cu tehnici de tratament derivate din terapia cognitivă și terapia comportamentală. Se axează pe rezolvarea problemelor, are o durată mai scurtă și rezultate măsurabile. Principiul de bază pornește de la faptul că există o relație semnificativă între gânduri, emoții și comportamente. Tratamentul este menit să identifice și să modifice procesele de gândire dezadaptative și comportamentele problematice ale clientului, prin tehnici de restructurare cognitivă și tehnici comportamentale pentru realizarea schimbării.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Așadar, dacă psihanaliștii lucrează cu inconștientul si cu transferul dintre pacient și analist, cognitiv-comportamentaliștii abordează gândurile iraționale, cu restructurarea cognitivă și desensibilizarea sistematică, iar conținuturile relației dintre pacient si terapeut rămân într-un plan mai îndepărtat, alianța terapeutică fiind, însă, centrală în orice tip de psihoterapie.
Alte informații relevante despre cele mai importante abordări din psihoterapie sunt disponibile și la rubrica #DoveditȘtiințific.
Abordarea mai potrivită pentru mine
Pe băncile facultății, fiecare profesor și student își apară crezurile. Acolo am auzit prima dată că „psihanaliza e abordarea mai bună, pentru că durata considerabilă promite o restructurare mai amplă a psihicului și rezolvă cauza“. În același timp, psihanaliștii „acuză“ terapia cognitiv-comportamentală (TCC) că această abordare rezolvă problema, dar nu și cauza − situație ce duce la reapariția problemelor care se manifestă, poate, în alt aspect al vieții noastre. Sau, ca să citez unele voci: „TCC-iștii bagă mizeria sub preș!“.
℗PUBLICITATE
De cealaltă parte, specialiștii în psihoterapie cognitiv-comportamentală cred că procesul psihanalitic este prea lung, poate dura ani întregi, are costuri foarte ridicate și produce frustrare pentru pacient, care rămâne legat de psihoterapeut. În plus, nu poate contoriza rezultatele, acesta nefiind „un proces cu rezultate măsurabile și fiind considerat prea puțin științific“.
În timp ce profesorii mei și marii specialiști duc această luptă în continuare, eu mă întreb încă din prima zi a facultății de ce e nevoie să alegem între ele, având în vedere că procesul de cunoaștere este unul continuu pe parcursul întregii vieți. Una analizează conținuturile inconștientului, iar cealaltă te învață ce să faci cu conținutul pe care l-ai conștientizat deja și ce transmiți prin comportamentul tău.
OK, OK și care e mai bună?
Din punctul meu de vedere, ambele! Psihanaliza este o metodă non-directivă, care se bazează pe interpretări și asociații libere, de lungă durată, al cărei rezultat este schimbarea durabilă și profundă. În timp ce terapia cognitiv-comportamentală este o terapie directivă, se centrează pe rezolvarea și conștientizarea problemelor, modificarea comportamentelor − este ideală pentru momentele de criză și te ajută să te reeduci.
Prima mea interacțiune cu psihoterapia a fost pe la douăzeci și ceva de ani, când am început un proces psihanalitic. Pentru mine, în perioada aceea, în care aveam nevoie de ghidaj directiv, de ceva palpabil și măsurabil, de psihoeducație și de acțiune, nu a fost o alegere potrivită. Nu eram pregătită pentru ceva profund. Așa că m-am îndreptat către un alt tip de psihoterapie, care să rezoneze cu nivelul la care eram atunci.
În prezent, ca persoană ce studiază terapiile cognitiv-comportamentale, dar care este într-un proces psihodinamic de psihanaliză relațională, dorința mea este ca cele două să lucreze într-o anumită măsură împreună și să integreze tehnici comune. La fel vă sfătuiesc și pe voi: documentați-vă înainte de a începe psihoterapia − internetul este plin de informații despre fiecare orientare. Documentați-vă mereu și în privința psihoterapeutului. Vedeți cu ce și cu cine rezonați și amintiți-vă că, la fel ca în orice relație, aveți întotdeauna opțiunea de a schimba orientarea, atunci când simțiți că ați trecut la o altă etapă a cunoașterii, în care credeți că alt tip de psihoterapie ar fi mai potrivit pentru voi.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
