Skip to content

Ultima perioadă se dovedește a fi extrem de dificilă pentru cei mai mulți dintre noi. Ne-am dori ca toate stările de anxietate, neliniște, furie și tristețe să se dizolve cât mai repede. Însă adevărul este că toate aceste stări ne întregesc condiția umană. Din păcate, chiar și atunci când viața și cotidianul nostru sunt amenințate de pandemie sau război, cultura noastră găsește o modalitate prin care să ne transmită că emoțiile dificile nu sunt binevenite, ba chiar sunt neproductive. Și uite așa ajungem să ne luptăm cu ele, să le evităm, să depunem eforturi pentru a le îndepărta ori să ne blocăm în acestea. 

Acum când haosul exterior se oglindește și în universul nostru emoțional, îmi aduc aminte de vorbele specialistei în psihoterapie Susan David: „Emoțiile dificile fac parte din contractul pe care îl avem cu viața.“ Iar acum, realitatea este înfricoșătoare și avem nevoie să învățăm să ne împrietenim cu aceste stări, în loc să ne luptăm (și) cu ele. 

Cum facem asta? Conceptul de bază este (auto)validarea. Înseamnă a exprima înțelegere și acceptare față de experiența internă, a noastră sau a unei alte ființe umane. Validarea nu presupune să judecăm sau analizăm, ci să ne permitem să simțim și să identificăm sensul trăirilor noastre. Știința ne spune că validarea este una dintre cele mai vindecătoare unelte pe care le avem la îndemână; ea ne ajută în calmarea și gestionarea stărilor dificile, în a ne înțelege mai bine, ceea ce duce la conturarea identității și la abilități mai bune de a gestiona emoțiile intense.

Vă invit să facem câteva #PsihoDescoperiri care ne pot ajuta în practica validării cu cei din jur, dar și cu propria persoană. 

Sugestia practică #1

Fii propriul coach emoțional, nu un judecător al sinelui. Ai nevoie să înțelegi ce se întâmplă cu tine, iar prima întrebare este – „Cum mă simt?“. A recunoaște și a numi emoția este primul pas spre a o gestiona și valida. Uneori vei avea gânduri și stări care se bazează pe evenimente care s-au întâmplat în trecutul tău sau sunt similare cu cele din prezent. Poate că îți e frică de conflicte, pentru că, în trecut, ele nu aduceau nimic constructiv, ci îi răneau pe cei implicați. Validează-te spunând: „E de înțeles că îmi e frică de conflicte, pentru că, atunci când eram mic, părinții mei distrugeau totul în cale în aceste momente.“

A identifica istoria emoției tale și a-i da chiar tu sens este un semn de acceptare. Este ca și când îi spui – „Acum înțeleg de ce ești aici!“

℗PUBLICITATE



Validarea ne învață să ne conectăm cu noi, la fel face și Susan David în podcastul Checking In, care poate fi o reală resursă în această perioadă. 

Sugestia practică #2

Fă loc emoțiilor în viața ta. În momentele în care trăim emoții intense, nu reușim să vedem reacțiile noastre emoționale ca fiind normale. Dar toată lumea are emoții! E normal să simți frică, furie, agitație sau oricare altă trăire. Înțelegerea faptului că emoțiile tale sunt normale este de ajutor pentru toată lumea. A ști că oricine ar fi speriat într-o anumită situație este o practică a validării.

Spre exemplu: „Simt neputință și anxietate în momentul în care privesc știrile. E normal să simt asta. Este un eveniment ce a surprins o întreagă planetă, iar asta vine cu stări de frică pentru mulți dintre noi.“

Sugestia practică #3 

Fii iubitor cu propria persoană, mai ales atunci când îți este greu. Cu toții ne-am dorit și am căutat validarea de la un părinte care nu a reușit să ne facă să ne simțim văzuți și înțeleși. Gândește-te la ce ai vrea să-ți spună acum sau la ce trebuia să audă sinele tău mai tânăr de la acest părinte. Scrie aceste lucruri și spuneți-le cu multă blândețe. Poate fi liniștitor să repeți acest exercițiu pentru o varietate de sentimente și situații. Reamintește-ți că am învățat de la îngrijitorii din viața noastră să nu acceptăm anumite părți din noi, dar acum ești un adult, cu capacitatea de a exersa și a oferi înțelegere: „Ce am avut nevoie să aud sau să primesc în momentele în care m-am simțit singur, neputincios sau speriat?“

Pentru mine, discursurile despre vulnerabilitate și emoții ale lui Brené Brown sunt dintre cele mai validante și dătătoare de sens. Îți recomand documentarul de pe Netflix sau TED Talk-ul ei de mare succes. 

Diana Lupu este psihoterapeut de familie, ghid al relațiilor de cuplu în terapie IMAGO, însoțitor al adolescenților și trainer. Intenția ei este să ajute la construirea relațiilor sănătoase prin știință, conștientizare și puțin umor. O poți cunoaște mai bine pe Diana prin rubrica #PsihoDescoperiri ce apare lunar pe Pagina de Psihologie sau accesând site-ul ei diana-lupu.com.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0