A fi părinte este cel mai provocator job pe care noi, oamenii, îl putem avea. Dar este și cel mai plin de satisfacții. Rolul de părinte este energizant și obositor. În parte, din cauza presiunii pe care o punem asupra noastră, spunându-ne: „Eu nu o să fiu ca părinții mei când o să am propriul copil!“. Pornind de la această dorință nobilă, ajungem să căutăm perfecțiunea (atât în noi, cât și în copii), și, de multe ori, rezultatul este că sfârșim prin a ne simți vinovați.
În parenting, ca în multe alte domenii din viața noastră, perfecțiunea este inamicul stării de bine. Cred că această idee este acum mai importantă decât oricând, când atât de mulți părinți simt o anxietate sporită cu privire la viitor și la creșterea copiilor.
Conceptul de părinte „suficient de bun“ a fost adus pentru prima dată în zona de parenting în 1953, de către pediatrul britanic D. W. Winnicott. Apoi, ideea a prins rădăcini în cartea lui B. Bettelheim, publicată cu titlul A Good Enough Parent, care încurajează părinții să renunțe la ideea de copil perfect (sau pe care și-ar dori să-l aibă), și, mai degrabă, să îl ajute să devină persoana care dorește el să fie.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Și totuși, care e problema cu a rezista tentației perfecțiunii? Perfecționismul nu se bazează pe îmbunătățirea și creșterea abilităților, ci pe încercarea de a obține acceptare și aprobare. Undeva pe acest drum, construim sistemul de credințe cum că suntem persoane valoroase doar dacă avem realizări și performanțe ridicate: „Sunt suma rezultatelor mele. Ce o să creadă ceilalți dacă nu sunt un părinte perfect?“. Vârtejul acesta face să ne fie tot mai greu să ne punem întrebarea: „Cum pot să îmbunătățesc, să cresc?“.
În cele ce urmează, vă invit să lăsăm teoria și să facem trei #psihodescoperiri despre cum să ne îndreptăm spre zona de părinți suficient de buni.
Sugestia practică #1
Înainte să îți sprijini copilul, fii suficient de bun cu tine însuți! Nu poți face totul, ești om și copilul tău la fel. Un mod prin care să ai grijă de tine atunci când simți că nu ai făcut o treabă bună este să îți oferi susținere. Atingerea activează sistemul de grijă de sine, ajutându-ne să ne calmăm și să ne simțim în siguranță. Poate fi incomod sau jenant la început, dar corpul tău nu știe asta. Deci, de ce să nu încerci?
Când începi să simți presiune, stres sau dezamăgire, respiră adânc de 2-3 ori. Pune ușor mâna în zona inimii, simțind presiunea ușoară și căldura mâinii. Simte ridicarea și coborârea naturală a pieptului, în timp ce inspiri și expiri. Rămâi cu atenția pe această senzație atât timp cât dorești.
Unii oameni se simt neliniștiți dacă pun o mână peste inimă. Dacă este și cazul tău, explorează unde, pe corpul tău, o atingere blândă este, de fapt, liniștitoare. Alte posibilități sunt zona abdomenului, încrucișarea brațelor ca o îmbrățișare sau palmele pe obraji.
Pentru alte idei utile îți recomand și cartea Curajul de-a fi vulnerabil, în care dr. Brown ne demontează miturile perfecțiunii.
Sugestia practică #2
Joacă-te și tu puțin! Acordă atenție experienței pe care copilul tău o are în prezent, în această etapă a vieții, și nu călători cu mintea spre viața lui (ei) de adult. A fi părinte elicopter sau mamă tigru este obositor și contraproductiv pe termen lung. În schimb, în momentele în care se joacă, alătură-te! Nu te concentra pe faptul că s-ar putea să își murdărească hăinuțele sau că s-ar putea să cadă, ci întâmpină cu un zâmbet larg experiența jocului. Și copilul tău interior are nevoie de asta, poate acum are acces la jucării și obiecte cu care i-ar fi plăcut să petreacă timpul în trecut.
În acest video postat pe YouTube, colegii mei, Diana Stănculeanu și Gáspár György vorbesc despre lansarea cărții Mai bun decât părinții tăi, de Janet Woititz. E un dialog ce te poate inspira în alegerile pe care le faci în relația cu cel mic.
Sugestia practică #3
Fii conștient și curios! Atunci când copilul tău face ceva despre care crezi că este greșit, caută să afli ce impuls sau nevoie ar fi putut direcționa acel comportament. Poate că el are nevoie de mai multe informații din partea ta despre ceea ce îți dorești de la el. Posibil să îi fie frig sau foame, ori se simte trist. Copiii nu știu întotdeauna ce simt sau gândesc, cu atât mai puțin au capacitatea de a exprima acest lucru în mod coerent.
Pune pauză la clasicul „De ce ai făcut asta?!“, așază-te ușor la nivelul privirii lui (în timpul acesta poți respira adânc) și întreabă-l cum se simte, enumerând 2-3 emoții. Exersarea unei abordări empatice te va ajuta să nu învinovățești sau să răspunzi cu critică la adresa lui. Nu este despre vină, ci despre a caută acele motive pentru comportamentul neadecvat al puiului de om. Cum ar spune dr. Daniel Siegel, să căutăm să aflăm de ce face copilul ce face, ce are nevoie să învețe și cum îl putem învăța. Iar pentru mai multe idei utile, recomand bestsellerul Inteligența parentală.
P.S.: Miercuri, pe 22 iunie, de la 20:30, ne întâlnim LIVE, pe Instagram Pagina de Psihologie, să dezbatem subiectul în detaliu și să facem și mai multe #PsihoDescoperiri împreună.