„Până acum ceva timp trăiam cu acest copil drăguț și, în mare parte, ascultător, care își dorea să petrecem timp împreună. Dar peste noapte s-a schimbat“. Cam așa își face simțită prezența, pentru mulți părinți, etapa de (pre)adolescență. Pe scurt, cu un oarecare șoc. Unde le-o fi dispărut copilul?
Cei mai mulți dintre părinți nu sunt pregătiți pentru modul în care relația cu copilul lor se schimbă atunci când acesta intră în adolescență. Observ că cele mai mari dureri în acest proces de schimbare sunt:
- În primul rând, pierderea copilului afectuos (fizic sau verbal), în schimbul unui tânăr pentru care o îmbrățișare poate să fie ușor echivalată cu tratamentul de tortură din Evul Mediu.
- În al doilea rând, pierderea copilului care odată ținea părinții bine informați, în schimbul unui adolescent care le spune mult mai puțin și mai selectiv (cam ca o sesiune de extracție a măselei de minte ajunge să iasă informația).
- În al treilea rând, pierderea statutului de părinte care ar putea greși puțin în ochii admirativi ai copilului său. Părintele devine acum, în fața tânărului critic, adultul ce nu poate face multe lucruri corect. Astfel, pe lângă starea de șoc, se adaugă pierderi, pierderi și iar pierderi…
Adolescența: un câmp psihologic definit de pierderi și regăsiri
Poate să pară ușor sumbră ori exagerată asocierea dintre pierdere și adolescență, dar dacă stăm și ne uităm la etapele doliului, formulate de dr. Kübler-Ross − negare, furie, negociere, tristețe și acceptare − putem îmbrățișa mai conștient ideea că mai sunt atât de multe de învățat și, în special, că este normal ca noi, adulții, să ne simțim lipsiți de putere ori direcție.
Ce vreau să aduc în atenție cu toate aceste asocieri este faptul că procesul de doliu, în cazul familiilor cu adolescenți, are la bază dificultatea părintelui de a îngropa imaginea copilului ideal din mintea lui, ca să poată accepta și facilita dezvoltarea inevitabilă a tânărului.
Și uite așa, adolescența devine un proces comun, ce nu ține doar de tânărul în cauză, ci îi implică și pe adulții din viața lui. În general, acei părinți cu o toleranță scăzută la schimbarea relațiilor tind să se adapteze cel mai greu la adolescența copilului lor.
℗PUBLICITATE
Ca să înțelegem de ce e dificultatea asta atât de prezentă, doar gândiți-vă că pentru aceia care plănuiesc și își imaginează să aibă o familie, reprezentarea pe care o întrețin este una ce se limitează la: părinți ai unui copilaș. Cu toate acestea, în jurul vârstelor de 9 până la 13 ani și terminând pe la vârsta de 20, vor trăi cu un adolescent din ce în ce mai abraziv cu care să se confrunte, unul care nu mai este doar un copil drăguț de îngrijit.
O relație sănătoasă cu adolescentul
Cred că pentru noi, părinții, cel mai util mod de a ține pasul cu schimbările adolescenților este să avem un set de așteptări realiste, care să ne ajute să rămânem în fruntea curbei de creștere și să întâmpinăm etapele pierderii cu mai multă naturalețe și mai puțină înverșunare. Iar în tot acest proces, în care ne putem simți furioși, copleșiți sau triști, să ne reamintim că e este posibil să trecem prin etapele doliului. Să știți că scopul acestui demers natural nu este suferința, ci drumul spre a învăța pașii unui nou dans: în parte să ghidezi și într-o alta să urmezi. Iar asta, noi terapeuții, o numim „găsirea unui nou sens“.
Știu că pe hârtie lucrurile par simple, dar suntem datori să încercăm să îmbrățișăm această nouă călătorie a familiei, numită adolescență. Și mai știu că la orice vârstă ne-am afla, tot simțim nevoia de a fi îndrumați sau validați. Așa că mă gândesc să contribui cu un scurt ghid de #PsihoDescoperiri pentru creșterea unui adolescent, inspirat din munca psihologei Sandra D’Angelo:
- Respectați intimitatea. Nu treceți prin camere, rucsacuri sau e-mailuri. Invadarea intimității rupe o relație de încredere și îl va încuraja pe tânăr să învețe să se ascundă mai bine. În cazul în care adolescentul vostru e implicat în situații complicate, de cele mai multe ori, va fi destul de evident să observați asta.
- Faceți loc negocierii în relația voastră.
- Evitați prelegerea și critica. Dacă simțiți că mai aveți de lucrat la asta, atunci regula de aur este să nu folosiți sarcasmul într-o situație de conflict.
- Limitați cantitatea de sfaturi. Prea multe sfaturi subminează capacitatea adolescenților de rezolvare a problemelor pentru ei înșiși și transmite faptul că părinții nu cred că în abilitățile lor. Dacă vi se cere un sfat, mai întâi ascultați, apoi întrebați adolescentul ce idei are despre soluțiile posibile.
- Atunci când comportamentul este inadecvat, utilizați o abordare pe etape: mai întâi, informați adolescentul care a fost comportamentul nepotrivit și că va exista o consecință în următoarea ocazie. Apoi, stabiliți un acord cu adolescentul, cu privire la consecințele adecvate. Impuneți aceste consecințe în mod constant, atunci când comportamentul reapare.
- Continuați să oferiți căldură și acceptare în această perioadă de perturbare și schimbare a relaţiilor.
- A descoperi ce e normal să se întâmple în această etapă de dezvoltare ajută la gestionarea emoțiilor. Pentru asta recomand să urmăriți discursul lui dr. Carl Pickhardt.
P.S.: Miercuri, 28 septembrie, de la 20:30, ne întâlnim LIVE pe Instagram Pagina de Psihologie, să dezbatem subiectul în detaliu și să facem și mai multe #PsihoDescoperiri împreună.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
