Skip to content

O bună parte din adolescență și viața de tânără adultă, am trăit cu sentimentul că sunt diferită și că nu aparțin, în special atunci când venea vorba de contexte sociale sau grupuri de oameni. Așa că am încercat să mă înconjor de oameni care au aceleași interese. Treptat, am ajuns să fiu înconjurată, în cea mai mare parte, de persoane care au aceeași profesie sau aceleași pasiuni ca mine: psihoterapia. Iar asta mi-a adus și-mi aduce în continuare foarte mult confort, însă îmi și conturează o bulă din care risc să uit de lumea exterioară sau de alte tipuri de interacțiune.

Asta e una din conștientizările pe care le-am avut în perioada verii: există două dimensiuni ale vieții spre care tindem să ne concentrăm – familia și jobul. Deschid acest subiect, pentru că poate și în cazul tău tendința de a aparține unei comunități sau unui grup de prieteni are ca „motor de căutare“ exact aceste două dimensiuni.

Contrariile se pot atrage

Am auzit adesea expresia „contrariile se atrag“, atunci când se vorbește de relațiile romantice. Dar cred că și relațiile de prietenie se pot bucura de beneficiile diferențelor, atunci când vine vorba de interese sau de experiențe de viață, pe care nu le-ai explorat niciodată sau pe care nici măcar nu ți-a trecut prin minte că ai putea să le explorezi.

Din experiența oferită de rolul de terapeut de cuplu, pot spune că este important dozajul dintre similaritate și diferență. Cu siguranță, diferențele dintre noi adaugă o doză de incitare și entuziasm, ce contribuie la dorința de apropiere, conectare și cunoaștere a celuilalt. Însă această atracție este asemenea unei scântei: de scurtă durată. De aceea, este important pentru trăinicia unei relații ca similaritatea să fie împărtășită la nivelul valorilor sau al perspectivelor legate de viață. În rest, în relațiile de prietenie, putem avea parte de multe beneficii provenite din diferențele de vârstă, profesie, gusturi, activități.

Beneficiile de a avea prieteni cu interese diferite

  1. Completează părți pierdute din tine

Pe măsură ce înaintezi în vârstă, s-ar putea să nu te mai entuziasmezi la fel de ușor ca atunci când erai mai tânăr(ă). Prietenii cu interese diferite pot ajuta la recuperarea acestui sentiment. De asemenea, persoanele cu interese și atitudini diferite pot contribui la completarea acelor trăsături despre care tu crezi că-ți lipsesc, cum ar fi curajul, creativitatea sau pasiunea. Prietenii care diferă de tine sunt o sursă de inspirație și sunt un mod prin care, dacă te expui, poți chiar integra aceste părți pierdute ale tale.

  1. Călătorești în timp

O bună parte a prieteniilor, în care există zone de interes total diferite, este bazată pe diversitatea vârstelor. Poți învăța de la oameni de toate vârstele. Prietenii mai în vârstă îți arată cum ar putea fi viața în etapa următoare, iar experiența lor de viață te poate ghida spre întrebări la care nu te-ai gândit și chiar la strategii de prevenție, observând ce au făcut alții bine sau greșit. Pe de altă parte, prietenul mai tânăr te ajută să te bucuri de un sentiment de tinerețe, rămânând conectat cu generațiile din urmă. Studiile arată că prietenia este benefică amândurora, contribuind la calitatea și la durata vieții.

℗PUBLICITATE



  1. Te antrenezi pentru gestionarea conflictelor

Fiecare dintre noi are o parte inflexibilă și mai puțin dispusă să accepte compromisuri, fie că este vorba despre locul în care vrei să mergi la cină, despre opinia ta politică sau despre ideile tale pentru un proiect important la birou. Menținând prietenii cu oameni diferiți de tine, vei învăța cum să gestionezi dezacordurile într-un mod mai sănătos și cum să faci compromisuri, indiferent de vârstă.

  1. Încerci lucruri noi

Atunci când ai prieteni cu interese diferite, unul dintre cele mai bune lucruri, poate și cel mai evident, este capacitatea lor de a te ajuta să experimentezi lucruri noi. Diferențele ce țin de interese și activități sunt cele care te invită să explorezi mai mult și să-ți îmbogățești experiența de viață, menținând un echilibru între cunoscut și nou. Cu toate acestea, este important să reții că nu orice interes pe care-l poate avea o persoană apropiată poate fi benefic și pentru tine, așa că ai dreptul să alegi ceea ce-ți dorești să experimentezi.

De unde să începi

Există mai multe moduri prin care te poți conecta cu oameni sau comunități care să aducă acest element de „diferit“ în relațiile tale. Cel mai la îndemână este să alegi un sport, un hobby sau o practică cu care simți că rezonezi. Apoi, o altă cale este voluntariatul. Într-un astfel de context, este posibil să întâlnești persoane care împărtășesc valori comune cu ale tale, însă activează în domenii profesionale diferite, au experiențe diverse de viață și este puțin probabil să te fi intersectat cu ei în alte contexte.

În concluzie, nu există o modalitate corectă sau greșită de a avea și de a cultiva o prietenie, după cum nu există prieteni „corecți“ sau „greșiți“. Prietenii pot avea o varietate de interese, personalități și vârste și îți pot fi la fel de aproape ca și cel mai bun prieten, acela care este de acord cu tine în toate privințele. De fapt, prieteniile diferite pot fi mai sănătoase decât prieteniile dintre oameni foarte asemănători. Deci extinde-ți cercul de prieteni (și) în afara „bulei“ tale!

Abia aștept să ne conectăm și să vorbim mai multe despre acest subiect și LIVE pe Instagram Pagina de Psihologie pe 26 septembrie, de la 20:30.


Citește și:

Diana Lupu este psihoterapeut de familie, ghid al relațiilor de cuplu în terapie IMAGO, însoțitor al adolescenților și trainer. Intenția ei este să ajute la construirea relațiilor sănătoase prin știință, conștientizare și puțin umor. O poți cunoaște mai bine pe Diana prin rubrica #PsihoDescoperiri ce apare lunar pe Pagina de Psihologie sau accesând site-ul ei diana-lupu.com.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0