Începutul unui nou an vine negreșit cu dorința de a o lua de la capăt, de a-ți stabili noi obiective care să-ți îmbunătățească calitatea vieții și de a avea parte de mai multă bunăstare. Tot acest suflu proaspăt de motivație cu care vine noul an are foarte mare sens. Însă experiența și chiar studiile ne arată că, odată ce se încheie luna ianuarie, multe din aceste promisiuni făcute în entuziasmul momentului tind să dispară.
Prin urmare, ne întrebăm: este oare vorba doar despre un entuziasm cu artificii de moment sau obiectivele de la începutul anului chiar pot funcționa pe o perioadă mai îndelungată?
Psihologie sau doar statistici?
Se estimează că peste jumătate din obiectivele stabilite la începutul anului sunt date uitării înainte de încheierea lunii februarie. Iar pe parcursul unui an, până la 80% din aceste obiective eșuează și nu sunt duse la îndeplinire. Practic, nouă din zece oameni nu-și pun în aplicare obiectivele și nu se bucură de beneficiile acestora și tot nouă din zece oameni, la finalul anului, cred că anul următor va fi diferit.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Dacă ne uităm doar la statisticile legate de acest subiect, cel mai probabil am simți dezamăgire. Însă practica terapeutică mi-a arătat că este mereu mai mult decât ceea ce se poate observa la o primă vedere. Și așa cred că este și în cazul obiectivelor de la începutul anului.
Pentru început, hai să ne uităm la felul în care ne identificăm nevoile și ne stabilim obiectivele. Este ușor să ne convingem că a avea un corp ce se încadrează în anumite standarde, un anumit obiect sau o anume poziție profesională sunt nevoile a căror satisfacere ne va aduce mulțumire și împlinire. Dar chiar dacă obținem una sau mai multe dintre acestea, fericirea pentru succesul nostru se dovedește a fi o flacără cu fitilul scurt. Astfel, cădem în capcana dorințelor temporare atunci când ne concentrăm mai degrabă pe motivația extrinsecă. Recompensele tangibile, faptul că ceilalți cred că „așa ar trebui“ sau recompensele financiare sunt toate exemple de motivație extrinsecă.
În plus, avem tendința de a ne concentra mai mult pe obiectivele din zona auto-îmbunătățirii decât pe obiectivele bazate pe compasiunea de sine. Când spun „auto-îmbunătățire“, nu vorbesc despre obiectivele care ne îmbunătățesc condițiile de viață sau calitatea vieții, ci mă refer, mai degrabă, la îmbunătățirea sinelui nostru, cu scopul de a reduce rușinea. Acest lucru este, de asemenea, frecvent legat de motivația extrinsecă: „Voi fi o persoană de succes, capabilă să-și controleze viața, dacă voi slăbi x număr de kilograme“.
Aceste „nevoi“ din care ne setăm obiectivele de la începutul anului tind, de asemenea, să fie rigide, nerealiste și bazate pe măsuri externe, care nu iau în considerare fluctuațiile de zi cu zi. Dacă obiectivele tale conțin cuvinte precum „întotdeauna“, „niciodată“ sau „în fiecare“, ai putea avea un obiectiv de auto-îmbunătățire. O persoană cu un stil de viață mai sedentar, care promite să se antreneze zilnic timp de o oră și să-și mărească rezistența la efort săptămânal, se pregătește pentru eșec, mai ales pentru că în unele săptămâni suntem ocupați, bolnavi sau, pur și simplu, nu avem starea de spirit necesară.
Prin urmare, felul în care abordăm nevoile din care apoi ne creionăm obiectivele la început de an face o diferență considerabilă în menținerea lor pe o perioadă mai îndelungată de timp.
Noi toți avem nevoie de compasiune
În calitate de terapeut, am văzut progresul clienților în direcția obiectivelor sustenabile, odată ce au antrenat compasiunea față de sine și față de cei din jur. Iar elementul comun al acestor oameni a fost perspectiva din care au început să privească procesul lor de creștere. Faptul că progresul către obiectivul stabilit este în mare parte imperfect și nu putem trasa o traiectorie precisă. Dacă am putea face asta, cu siguranță am reuși tot ce ne-am propune. Dar suntem, la rândul nostru, ființe imperfecte, cu emoții, și trecem prin momente pe care nu le putem prevedea cu exactitate. De aceea, ne-ar prinde bine ca, în abordarea obiectivelor noastre, să ne amintim că acestea sunt realizate de o ființă umană, nu de un robot. Iar asta presupune să cultivăm autocompasiunea.
Cultivarea compasiunii față de sine ar putea suna așa: „Vreau să-mi mișc corpul mai mult pentru că mă ajută să am o stare de spirit mai bună“; „Îmi place mersul pe jos și yoga, așa că voi încerca să fac una dintre aceste activități de două-trei ori pe săptămână, ceea ce pare realist pentru programul meu“; „Înțeleg că voi fi foarte ocupat(ă) câteva săptămâni, așa că, atunci când voi pierde obiceiul, mă voi angaja să reîncep fără a mă judeca prea aspru – oamenii au săptămâni aglomerate și renunță repede la noile obiceiuri“.
Ți-am pregătit câteva #PsihoDescoperiri care să te ajute în antrenarea autocompasiunii.
- Antrenamentul compasiunii prin gestionarea emoțiilor inconfortabile
Felul în care întâmpini emoțiile inconfortabile care-ți bat la ușă contribuie la modul în care îți vorbești și privești imperfecțiunile procesului de creștere legat de obiectivele stabilite. Dacă te critici, te învinovățești sau te concentrezi doar asupra defectelor tale, cresc șansele să renunți și chiar să-ți știrbești stima și imaginea de sine.
Te încurajez ca, atunci când apar emoțiile neplăcute, să te îndrepți spre practica meditației. Iar pentru asta, am realizat seria de meditații ghidate Gazdă pentru emoțiile tale. Pentru creșterea compasiunii, recomand în mod special să parcurgi prima meditație ghidată din această serie: Conștientizare fără judecată.
2. Antrenamentul compasiunii prin practica jurnalului
În ultimele două decenii, zeci de studii au arătat că practica scrierii în jurnal poate avea un impact pozitiv asupra multor paliere ale vieții noastre. Unul dintre acestea este antrenarea mentalității de creștere și a felului în care ne vorbim. Cu alte cuvinte, despre ce scriem și cum scriem ne poate oferi un ghidaj în restructurarea abordării față de evenimentele imperfecte din viața noastră. Găsești ca resursă Psihodescoperiri. Jurnalul tău de creștere, pe care l-am conceput ca un ghid și instrument în practica aprecierii și a recunoștinței.
3. Antrenamentul compasiunii prin recunoașterea realizărilor
Motivația beneficiază de încurajare. Concentrează-te pe pașii făcuți, nu pe ceea ce nu funcționează. În loc să spui „Nu voi termina niciodată asta la timp“ sau „Oricum nu va fi foarte bine“, încearcă să observi ceea ce ai realizat: „Am început. Am găsit o sursă credibilă pentru proiectul meu de grup, am citit articolul și am luat notițe“. Aceasta este progresul, indiferent dacă ți-a îndeplinit obiectivul. Ai făcut ceva. Încurajează-ți majoreta interioară pentru a continua. Când îți recunoști eforturile, cu cât ești mai specific, cu atât mai bine. Motivația crește odată cu validarea, nu cu rușinarea.
De-abia aștept să ne conectăm și să vorbim mai multe despre acest subiect și LIVE pe Instagram Pagina de Psihologie, pe 30 ianuarie, de la 20:30.
Citește și: