Skip to content

Pentru multă vreme, am trăit cu impresia, poate chiar cu stereotipul, că sportul este făcut pentru cei ce au un corp atletic, cei care își dedică timpul liber exclusiv antrenamentelor sau pentru cei care de mici au avut ocazia să-și însușească o anumită practică a mișcării. Tot în acea perioadă, în care aceste credințe își făceau loc prin mintea mea, s-a invit ocazia să alerg la un maraton. Atunci, mi-am dat seama că alergarea e un sport mental, mai mult decât orice altceva. Iar autoarea de ficțiune pentru tineri, Lauren Oliver, completează foarte bine ideea asta: „Ești la fel de bun ca antrenamentul tău și el este la fel de bun precum gândirea ta.“

Sincer, îmi închipui că alergatul poate fi asociat cu efort crescut și oboseală. Adevărul fie spus, nici pentru mine nu a fost o mare plăcere, dar m-am simțit întotdeauna mai bine după o alergare. La început, nu înțelegeam de ce ar trebui să integrăm asta în rutina noastră (exceptând momentul în care ne dorim să scădem în greutate) pentru că pare al naibii de chinuitor. Oricum ar fi, alergatul este de multă vreme lăudat pentru beneficiile sale: este valoros pentru sănătatea noastră cardiovasculară, condiția fizică generală, rezistența biologică și mentală. Reprezintă, de asemenea, una dintre cele mai naturale forme de exercițiu de centrare pentru ființa umană, vorbindu-se adesea despre alergat ca despre o formă de meditație. Cum se îmbină cele două, mai exact? Ei bine, un factor cheie al meditației eficiente este repetiția, iar alergarea presupune repetarea acelorași mișcări. 

Da, pentru mulți dintre noi, meditația și alergatul pot fi dificile, dacă le luăm separat sau ne raportăm la ele într-un mod clasic, însă alergarea ca meditație poate fi o combinație ce ne asigură acces la contemplare, concentrare și, în final, relaxare. Hai să ne facem încălzirea cu alte trei #PsihoDescoperiri, care ne pot fi ghid în această practică.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Sugestia practică #1

Claritatea te ajută să-ți urmezi ruta! E la îndemână să ne luăm hainele de sport și să ieșim la o tură de alergat, dar ca asta să se transforme într-un obicei, ne prinde bine să setăm câteva rutine clare. Te poți ajuta de planificarea alergării pentru a elimina anxietatea și neliniștea, ce apar când începem ceva nou. Astfel, economisești energie psihologică care poate fi utilizată în timpul alergării. 

Analizează care este ruta pe care ai vrea să o urmezi (poate chiar mergi în recunoașterea traseului), pregătește-ți echipamentul și vezi de ce mai ai nevoie; nu trebuie să fie obiecte „profi“, ci acele elemente care simți că ți se potrivesc ție și nevoilor tale. Și nu în ultimul rând, verifică programul săptămânii și stabilește de câte ori este realist să alergi. A fi prins în capcana „Ori alerg în fiecare seară, sau mai bine nu mă apuc“ poate să nu îți permită spațiu pentru creștere și învățare în acest proces. Reușita are definiții diferite pentru oameni și poate varia chiar pentru aceeași persoană, de la o zi la alta. Include în planificarea ta și întrebarea „Ce înseamnă pentru mine azi să reușesc?“

O cale eficientă de a forma obiceiuri bune prin schimbări mici este cartea Atomic Habits de James Clear. 

℗PUBLICITATE



Sugestia practică #2

Mișcarea este esența vieții! Crezi sau nu, tu poți medita atunci când ești în mișcare. De fapt, ritmul natural al alergării oferă o oportunitate ideală pentru ca mintea ta să se conecteze asupra momentului prezent. Atunci când gândurile încearcă să alerge spre neliniști din viitor sau trecut, readu mintea în corp „uitându-te“ la modul și ritmul respirației. Pe măsură ce te familiarizezi cu procesul de respirație, dezvolți, în esență, o relație frumoasă cu însuși aspectul de a fi în viață. Permite corpului, minții și sufletului să înceapă să funcționeze într-o armonie deplină. 

Rămânând în această zonă de concentrare, ia în considerare și celelalte părți ale corpului în timp ce alergi. Vezi cum se simt tălpile picioarelor când ating pământul, gambele, coapsele, brațele pe lângă corp. Sunt atât de multe ancore pe care să le scanezi, cu simplul scop de a observa. Asta, în sine, este meditație!

Pentru a îți face o idee despre cum să îți scanezi corpul, în timp ce alergi, poate fi de folos să asculți meditația ghidată a celor de la Headspace.

Sugestia practică #3

Discursul interior ne modelează rezistența! Alergarea este catalizatorul pentru auto-explorare. Îți permite să te conectezi la spațiul dintre gânduri, pentru a descoperi vocea interioară. Poartă o discuție pozitivă, de încurajare cu sine − e unul dintre cele mai eficiente instrumente existente pentru a stimula sănătatea mintală și a continua alergarea. Ajută să îți schimbi punctul de concentrare de la efort la reziliență și într-un final să vezi acțiunile într-o perspectivă mai amplă. 

Ce ai avea nevoie să îți spui, pentru a-ți oferi energie să continui, în ciuda disconfortului? Care sunt acele cuvinte de încurajare cu care să înlocuiești criticul interior? Descoperă-ți de ce-ul, în timp ce corpul se pune în mișcare și pune-l în cuvinte care să te susțină în ceea ce faci. Iar ca idei suplimentare vezi și un TED talk al faimosului Simon Sinek

PS: Miercuri, pe 25 mai, de la 20:30, ne întâlnim LIVE pe Instagram Pagina de Psihologie, să dezbatem subiectul în detaliu și să facem și mai multe #PsihoDescoperiri împreună.  

Diana Lupu este psihoterapeut de familie, ghid al relațiilor de cuplu în terapie IMAGO, însoțitor al adolescenților și trainer. Intenția ei este să ajute la construirea relațiilor sănătoase prin știință, conștientizare și puțin umor. O poți cunoaște mai bine pe Diana prin rubrica #PsihoDescoperiri ce apare lunar pe Pagina de Psihologie sau accesând site-ul ei diana-lupu.com.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută și eficientă. Informațiile colectate prin intermediul acestor fișiere sunt stocate în browserul tău și ne ajută să:

  • recunoaștem dispozitivul tău atunci când revii pe site;
  • păstrăm preferințele tale;
  • înțelegem mai bine ce secțiuni ale site-ului sunt cele mai accesate și relevante pentru tine.

Poți ajusta oricând setările cookie-urilor, astfel încât să alegi exact ce informații dorești să partajezi. Confidențialitatea ta este importantă pentru noi.