Skip to content

Te-ai întrebat vreodată cât de mult te-ai schimbat de-a lungul anilor? Dacă da, cât din introspecția pe care ai făcut-o pentru a-ți răspunde la această întrebare a fost din partea de critică, comparație, nemulțumire și cât a fost din partea de recunoștință, mulțumire și validare?

Te întreb asta pentru că, în urmă cu câțiva ani, la finalul primului an de practică ca psihoterapeută, mi-am adresat această întrebare: „Cum am crescut și cum m-am schimbat pe parcursul acestui an?“. Iar perspectiva din care am privit acest exercițiu de reflectare a fost bazată pe o mentalitate rigidă, de critică, nemulțumire și, în special, de comparație.

Bineînțeles că rezultatul acestui exercițiu bine intenționat a fost creșterea stării de anxietate, scăderea stimei și a imaginii de sine, declinul motivației și creșterea nivelului de insatisfacție, în general. Acum, uitându-mă în urmă, înțeleg că acestea au fost resursele pe care le-am avut la îndemână la acel moment, dar simt că mi-am făcut și o mare nedreptate. Oare tu cât de des te nedreptățești, atunci când nu conștientizezi de unde ai pornit și unde ai ajuns?

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Parcursul personal și importanța perspectivei

Creșterea personală este o călătorie modelată de diverși factori, unul dintre cei mai semnificativi fiind perspectiva noastră. Modul în care vedem lumea, în care ne interpretăm experiențele și ne percepem pe noi înșine joacă un rol semnificativ în dezvoltarea noastră generală. Cercetătorii din domeniul neuroștiințelor au demonstrat că plasticitatea creierului permite ca perspectiva noastră să se schimbe și să se adapteze.

Toate aceste informații sunt extrem de încurajatoare pentru a începe antrenamentul unei mentalități de creștere, care pune accentul pe ideea că ne putem cultiva abilitățile prin efort și învățare. Ba mai mult, această perspectivă de creștere încurajează învățarea continuă, ceea ce transmite un mesaj plin de compasiune și validare: faptul că este în regulă să ne întâlnim, în orice decadă a vieții noastre, cu lucruri pe care nu le știm, dar din care putem învăța și crește.

De ce e important să conștientizezi de unde ai pornit și unde ai ajuns

Iată câteva beneficii care să te încurajeze să depui acest efort:

℗PUBLICITATE



  • Îți cultivi reziliența: înveți din nereușite și te recuperezi mai rapid după un eșec.
  • Te bucuri de o stare generală de bine și de o mai bună sănătate mintală.
  • Ai parte de momente de celebrare, care-ți oferă motivație, recunoștință și o mulțumire generală față de propria viață.
  • Manifești mai multă empatie față de ceilalți, dar și față de propria persoană. Practic, îmblânzești criticul interior.

Acum, că am explorat aceste idei, îți propun, ca de fiecare dată, să facem o serie de #PsihoDescoperiri care te vor ajuta să-ți antrenez perspectiva de creștere.

Citește biografia unei personalități pe care o admiri. Asta te poate ajuta în flexibilizarea perspectivelor rigide și-ți poate arăta un proces de creștere care nu conține doar reușite, ci și momente de cumpănă și contexte inconfortabile de învățare. Învățăm atât de multe din poveștile altora! O altă formă a acestui exercițiu este să stai de vorbă cu o persoană care te inspiră și să pui aceste întrebări curioase față de evoluția sa.

Practica journaling-ului de recunoștință, apreciere și reflectare. Scrierea în jurnal îți aduce acel moment de antrenament conștient ce te invită să înveți să privești și dintr-o altă perspectivă experiențele și emoțiile unei zile. Când am conceput Psihodescoperiri. Jurnalul tău de creștere, mi-am dorit să ajungă la cât mai multă lume ghidajul susținut în antrenarea unei perspective mai complete asupra vieții.

Extinde-ți perspectiva cu ajutorul meditației ghidate. Scopul meditației nu este doar acela de a liniști vâltoarea gândurilor și a minții. Schimbarea pe care o produce ritualul constant al meditației este relația cu propriile gânduri, emoții și senzații. Iar asta are o legătură directă cu felul în care înveți să te privești în procesul tău de creștere într-o manieră mai empatică și mai înțelegătoare. A fi o gazdă bună pentru emoțiile tale îți poate îmbunătăți calitatea vieții și povestea pe care ți-o spui despre tine.

De-abia aștept să ne conectăm și să vorbim mai multe despre acest subiect și LIVE pe Instagram Pagina de Psihologie, pe 26 martie, de la 20:30.


Citește și:

Diana Lupu este psihoterapeut de familie, ghid al relațiilor de cuplu în terapie IMAGO, însoțitor al adolescenților și trainer. Intenția ei este să ajute la construirea relațiilor sănătoase prin știință, conștientizare și puțin umor. O poți cunoaște mai bine pe Diana prin rubrica #PsihoDescoperiri ce apare lunar pe Pagina de Psihologie sau accesând site-ul ei diana-lupu.com.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile stocate în cookie-uri sunt salvate în browserul tău și îndeplinesc funcții precum recunoașterea ta atunci când revii pe site și ajutarea echipei noastre să înțeleagă care secțiuni ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.