Ne apropiem, cu pași repezi, de finalul anului, iar asta face ca subiectele de discuție, cu clienții sau cu prietenii, să se îndrepte către procesul de creștere parcurs în ultimele luni. Însă, cel mai surprinzător în aceste conversații, este conștientizarea faptului că am uitat, în bună măsură, stadiul din care am pornit călătoria, nevoile și obiectivele conturate.
Momentul care m-a ajutat să fac această legătură, asemeni unui detectiv ce conectează dovezile cu un fir roșu, a fost atunci când una dintre clientele mele mi-a vorbit despre cât de multe schimbări NU a reușit să facă în acest an, uitând complet de faptul că cel mai important și dificil obiectiv stabilit în terapie fusese îndeplinit cu câteva luni în urmă. Iar atunci când i-am reamintit, a fost uimită și apoi, după un moment de tăcere, a exclamat: „Cât de nerecunoscătoare sunt!“.
Pentru noi, oamenii, recunoștința nu a venit natural, fiind o virtute în scădere în timpurile pe care le trăim. În societatea noastră bazată pe consum, ne concentrăm pe ceea ce ne lipsește sau pe ceea ce au alții, pe ceea ce nu avem, uitând să vedem și ceea ce este suficient.
O privire de ansamblu
Majoritatea avem o înțelegere instinctivă asupra recunoștinței, dar – surprinzător – poate fi greu de definit. Este o emoție? O virtute? Un comportament? Într-adevăr, ea poate însemna diferite lucruri în contexte diferite. Cu toate acestea, avem nevoie de un cadru prin care să privim acest concept.
Pentru început, să ne uităm la etimologia cuvântului sinonim – „gratitudine“, ce derivă din latinescul gratia, care, în funcție de context, se traduce prin „har“, „bunătate“ sau „mulțumire“. Descrierile poetice o definesc drept „memoria inimii“ (Jean Massieu), „memoria morală a omenirii“ (Georg Simmel) sau „regina virtuților“ (Cicero). Iar studiile din domeniul psihologiei pozitive încadrează recunoștința în categoria emoțiilor sociale, fiind prezentată drept „lipiciul ce consolidează relațiile și exprimarea aprecierii pentru ceea ce avem“. Și, nu în ultimul rând, adăugăm semnificația personală. Pentru mine, recunoștința reprezintă un moment în care te oprești și exersezi să vezi viața într-o manieră mai completă: cu părțile la care mai ai de lucru și cu punctele în care deja ai crescut.
Când știința simplifică
Privind în ansamblu, putem să ne întâlnim cu un oarecare sentiment de copleșire. Remediul pentru această stare: informații din știință. Spre exemplu, Robert Emmons, cel mai cunoscut expert științific în domeniul recunoștinței, sugerează că recunoștința nu este pur și simplu un construct cultural. Ea poate fi atât un sentiment temporar, dar și o trăsătură pe care să o cultivăm. În ambele cazuri, dr. Emmos arată că recunoștința implică un proces în care conștientizăm că am obținut ceva ce ne-am propus (un rezultat pozitiv), iar apoi conștientizăm rolul pe care-l joacă ceilalți sau chiar propria persoană și efortul depus pentru acest rezultat.
De asemenea, recunoștința are un istoric adânc încorporat în parcursul nostru evolutiv, emanând din nevoia de supraviețuire, de a-i ajuta pe ceilalți și de a fi, în schimb, ajutați. Ceea ce ne spune știința este că recunoștința a evoluat ca un mecanism de grijă manifestat reciproc, transformând străinii în prieteni, disponibili să se susțină unul pe celălalt. Generând o stare de mulțumire și, în mod special, un climat de siguranță care ajunge atât în interiorul nostru, cât și în relații sau exterior.
Cu ce ne ajută să practicăm recunoștința?
Fiecare dintre noi trăim o viață în care se întâmplă atât de multe lucruri și s-ar putea să privim practicarea recunoștinței drept încă o sarcină pe care o avem de îndeplinit. Nu o să-mi ascund intenția de a convinge ca pe lista ta de To do să se afle și cultivarea recunoștinței. Însă motivul nu este pentru că se regăsește într-un trend al vremurilor, ci pentru că este o resursă de care avem cu adevărat nevoie în vremurile incerte pe care le trăim.
Printre beneficiile recunoștinței identificate de studiile de specialitate, se află și impactul general asupra sănătății mintale și fizice. Oamenii care sunt recunoscători simt mai puțină durere cronică, au un nivel redus al stresului, suferă mai puțin de insomnie, au un sistem imunitar mai puternic, au parte de relații mai sănătoase și raportează un nivel mai crescut de satisfacție profesională. Recunoștința ne ajută să ne eliberăm spațiu mental pentru a observa și lucrurile bune care ni s-au întâmplat și care există în viața noastră, echilibrându-ne predispoziția înnăscută pentru negativitate. Într-o cultură care încurajează la exces și consum drept sursă a fericirii, recunoștința pare să fie unealta de care avem nevoie pentru a prinde rădăcini și pentru a simți mulțumire, pe lângă toate celelalte emoții de disconfort ce vin în provocările zilnice.
℗PUBLICITATE
Pentru a face trecerea de la cuvinte la acțiune în ceea ce privește recunoștința, propun să facem câteva #PsihoDescoperiri.
1. Fă limonadă din lămâi
Atunci când, inevitabil, te întâlnești cu o situație dificilă, dă-ți voie să o privești și dintr-un alt unghi. Momentele grele din viață nu apar doar de dragul de fi. În fiecare situație, există o oportunitate de creștere. Întreabă-te:
- Ce pot învăța din asta?
- Ce am primit din această situație?
- Cum pot preveni ca acest eveniment negativ să se repete sau cum pot avea o reacție diferită data viitoare?
2. Spune mai multe după „mulțumesc“
Când apare instinctul de a spune „mulțumesc“, acordă-ți un moment și observă. Poți să numești ceea ce te face să spui asta? Mergi mai departe de gestul care te face să simți recunoștință și identifică ce înseamnă pentru tine gestul făcut de o altă persoană. Spune mai multe despre asta și apoi încheie cu clasicul „mulțumesc“.
3. Reflectează asupra zilei
Chiar și în zilele în care simți că nu poți să găsești nimic bun de spus, acordă-ți câteva minute în fiecare seară, pentru a reflecta asupra zilei. Această reflecție te poate ajuta să-ți închei ziua într-o notă pozitivă și să cultivi un sentiment de apreciere pentru lucrurile bune din viața ta. Pentru început, este normal ca acest exercițiu să vină cu mai mult efort sau chiar să ai senzația că nu sunt atât de semnificative lucrurile pe care le-ai identificat.
Sugestia mea din final sună în felul următor: acordă-ți timp ca să-ți antrenezi mușchiul recunoștinței, pentru a-i descoperi valoarea. Atunci când faci acest antrenament, un jurnal în care să scrii poate să fie de mare ajutor.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
