Dragă femeie a timpurilor noastre, știu că trăiești într-o lume diferită față de cea în care s-a născut și a crescut mama ta. Mai știu și că este posibil să cari zestrea inconștientă a mesajelor despre feminitate, primită indirect în relația cu aceasta. Oricât de îndepărtate și învechite ar părea aceste vremuri și idei despre ce înseamnă să fii femeie, ele constituie o forță omniprezentă care continuă să ne influențeze chiar și pe cele mai „deschise la minte“ dintre noi.
Într-una din primele sesiuni de terapie alături de o adolescentă, am auzit-o spunând, clar și răspicat: „Nu vreau să fiu și să arăt ca mama mea!“, însă de pe scaunul meu, tânăra era imago-ul fizic și comportamental al mamei sale. În timp ce o ascultam, m-am confruntat cu o serie de emoții încâlcite. Am simpatizat cu nevoia de diferențiere a tinerei. Dar am simțit și o remușcare pentru că am avut aceleași sentimente la vârsta acelei fete și mulți ani după. Cu timpul, am înțeles că într-un mod inconștient, menținem ca femei stereotipul tradițional de roluri de gen. Astfel, separarea de tradițiile feminine împovărătoare din trecut nu este un proces ușor. Dar e important să înceapă, atât pentru tine, cât și pentru următoarele generații de femei. Iar pentru asta, te invit să facem #PsihoDescoperiri în cufărul feminității, să vedem ce ducem mai departe în relația cu mamele noastre și cum învățăm să ne conturăm propria feminitate.
Stereotipuri și roluri de gen
Cu riscul de a simplifica această călătorie în trecut, natura noțiunilor cu privire la feminitate supune genul feminin unor uriașe presiuni de la „lasă bărbatul să câștige“, reprimarea exprimării directe a furiei ori agresivității, a afirmării de sine, a competitivității și abilităților intelectuale, până la a înăbuși impulsul de a conduce sau de a iniția, încurajate fiind atitudinile de supunere și sprijin. Prin urmare, conform multor stereotipuri înrădăcinate în cultura întregii lumi, femeia dezirabilă, căreia i se poate pune eticheta de „feminină“, este una care întrunește caracteristicile unei mame bune ce asigură curățenia, hrănirea, înțelegerea și sprijinul emoțional cu blândețe, căldură, fragilitate, dependență și pasivitate. În toată această caracterizare, nu-și au locul elemente ce au legătură cu puterea, controlul sau dominanța. Și la o scurtă examinare a relațiilor, rolul de îngrijitor al unei mame bune a fost menținut de femei în cadrul relației de cuplu și familie.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Harriet Lerner, psiholog clinician care a studiat și a scris lucrări despre psihologia feminină și a relațiilor de familie, vorbește în cărțile sale despre o serie de roluri stereotipice asociate cu feminitatea:
- Femeile sunt încurajate spre dependență, fiind adesea caracterizate ca neajutorate în lipsa unui partener masculin. Sub această umbrelă, mamele tind să încurajeze dependența fiicelor. Cercetările indică faptul că atât bărbații, cât și femeile tind să traducă eforturile de independență ale fetelor drept o pierdere a feminității.
- Forța fizică este considerată drept neatrăgătoare în rândul femeilor.
- Femeile sunt înfățișate ca fiind conduse de latura emoțională: nevasta isterică, cea hipersensibilă, cea ținută în frâu de soțul ei, cea seducătoare și manipulatoare. Toate sunt versiuni acceptate de societate.
- Femeile sunt descurajate să inițieze în mod direct relațiile romantice sau intime, fiind ghidate să-și asume un rol pasiv (acele „trucuri feminine“ prin care să atragă în mod direct).
- Naivitatea și inocența sexuală sunt considerate virtuți.
Avansând în timp și spațiu, odată cu evoluția femeii în societate, ne întâlnim și cu imaginea femeii care poartă pantalonii în relație cu bărbatul. Însă și aici se presupune că aceasta și-a asumat rolul care i se cuvine de drept bărbatului și că ceea ce se întâmplă într-o astfel de dinamică este o pură inversare de roluri și energii. Prin urmare, cea care „poartă pantalonii“ în familie este adeseori percepută ca fiind imposibil de iubit, acră sau rece. Indirect, se instalează și ideea că feminitatea este un defect. Calități precum independența, agresivitatea, competitivitatea și încrederea sunt toate trăsături asociate cu masculinul. Și nu este nevoie de multă cercetare pentru a le vedea peste tot, indiferent de gen. Acestea nu sunt trăsături rele, desigur că avem nevoie de ele și capacitatea să producă un impact sănătos în viața și relațiile noastre, atunci când sunt în echilibru cu femininul și cu trăsături precum empatia, expresivitatea, onestitatea, grija, amabilitatea.
Așa că devenim ceea ce credem că este necesar și că se așteaptă de la noi. Și este energia care a planat în jurul nostru timp de secole întregi.
Dar este timpul să ne deschidem și să privim cu înțelepciune ceea ce suntem cu adevărat. Începe prin a înțelege și a formula o perspectivă mai clară asupra feminității tale, adunând povești și date despre istoria femeilor din familia ta. Te încurajez să pornești în călătoria transgenerațională în relație cu mama ta, pentru că în interiorul fiecărei mame se află o fiică. Un astfel de dialog te poate ajuta să lărgești perspectiva comportamentelor mamei și poate fi un bun detoxifiant pentru conflictele tale interioare.
Iată câteva sugestii de întrebări de la care să pornești discuția:
℗PUBLICITATE
- Care sunt mesajele directe și indirecte pe care mama ta le-a primit din partea bunicii tale despre a fi femeie/ feminină?
- Care au fost femeile din viața de familie a mamei tale care au inspirat-o sau care au îndrumat-o în momentele importante (căsătorie, carieră, viață de familie)?
- S-a gândit vreodată să meargă la facultate? Ce atitudine aveau părinții în privința asta? Ce crede că a împiedicat-o?
- Bunica ta avea vreun talent sau vreun țel deosebit?
Legături, diferențieri și învinovățiri
Deși diada mamă-fiică este adesea idealizată în mintea noastră, în realitate aceasta este complexă și variată. Începem să conștientizăm mai intens strânsa legătură modelată în anii copilăriei în relație cu mama pe măsură ce înaintăm în viața de adult, când legătura este slăbită de separarea fizică. În acest punct din viața noastră, de obicei, introspecțiile și asocierile devin mai intense. Când ne mutăm într-un apartament al nostru, când găsim un loc de muncă, când intrăm într-o relație romantică, când ne căsătorim și avem un copil – în toate aceste ritualuri importante de trecere și diferențiere, facem un pas înainte, și încă unul înapoi, pentru că descoperim că în anumite situații devenim ca ea.
La fel ca în etapa adolescenței, unde sistemul familiei se întâlnește pentru prima dată cu nevoia de diferențiere ale tânărului. Felul în care adulții reacționează la această provocare a diferențierii (de multe ori cu teamă, protest, critică și învinovățire) contribuie la felul în care tânărul se va percepe la vârsta adultă. În această etapă, ne putem confrunta cu teama de a exprima un statut diferit în raport cu mama. Spun „teamă“, deoarece separarea sau a începe să facem lucrurile într-o manieră diferită pune la încercare o lungă tradiție a mesajelor feminine din familia de origine, precum sacrificiul de sine, supunerea și altruismul.
Tot Lerner mi se pare că descrie cel mai bine zestrea noastră: „Nivelul profund de anxietate și vinovăție este moștenirea femeilor care încearcă să dobândească ceea ce n-au putut dobândi generațiile anterioare de femei; asemenea trăiri merită atenția și explorarea noastră“.
Astfel, modul în care ne-am dori sau am simți să abordăm propria feminitate se poate simți ca un păcat. Un păcat sau o trădare care trezește vinovăție pentru că avansezi în carieră, inițiezi relații cu ceilalți, ai o părere în contradictoriu și lista poate continua. Sentimentele de depresie, anxietate, comportamentele de sacrificiu de sine, autosabotare sunt moduri des întâlnite prin care femeile își cer iertare pentru competență, succes sau abordări diferite.
Dă-ți voie să primești cu bucurie vinovăția!
Știu că poate suna ciudat, dar atunci când începem să ne definim mai clar persoana și feminitatea în familia de origine, are sens să simți vinovăție, deoarece te îndepărtezi de mesajele ce-ți sunt cunoscute.
Când vinovăția generată de diferențiere îți bate la ușă, ia o foaie de hârtie și notează lucrurile pentru care-ți spui că ești vinovată. Recitește-le și observă dacă printre aceste „motive“ se regăsesc învățăturile pe care le-ai moștenit din relația cu mama ta despre ce înseamnă să fii femeie. Apoi, dă-ți voie să găsești avantajele lucrurilor pe care ai vrea să le faci, dar nu reușești, pentru că vinovăția te trage înapoi.
Ca de obicei, ne vedem joi, 23 martie, de la 20:30, LIVE pe Instagram Pagina de Psihologie, unde te aștept să dezbatem subiectul în detaliu și să facem și mai multe #PsihoDescoperiri împreună.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
