Skip to content

Timpul trece și odată cu el apar tot felul de trenduri, termeni, aplicații și obiceiuri cu care nouă, adulților, ne este uneori greu să ținem pasul. Dar, așa cum îmi place să spun, „nevoia te învață“în cazul meu, zi de zi, când stau de vorbă cu adolescenți. Unul dintre ajutoarele mele de nădejde, care mă menține cool și informată, sunt serialele și filmele dedicate adolescenților, iar primul pe listă este serialul-resursă Sex Education. Defect profesional sau nu, ce mi-a atras atenția în subiectele abordate a fost relația dintre adolescenți și părinți; mai exact, conectarea dintre ei.

E ceva ce inevitabil îmi reamintește de discuțiile cu părinții adolescenților, în timpul cărora îmi spun cât de dificil le este să rămână conectați cu tânărul lor. Iar acest impas e unul atât de normal în această etapă din viața unei familii (nu doar a unui copil), în care nevoia de detașare reciprocă își face încet loc. Pentru o perioadă e ca un du-te-vino în care relația părinte-adolescent e pusă la încercare și conectarea nu mai are aceleași ritualuri ca înainte: citit povești, mers de mână pe stradă, legănat și alintat. Da, îmi imaginez că părinții se simt dezarmați complet și nu știu de unde să apuce această nevoie de libertate a tânărului.

Atenție, libertate nu înseamnă abandon sau neimplicare. Înseamnă să îi faci faci loc să învețe din propria experiență și să îl ajuți să își asume responsabilitatea consecințelor. În același timp, e important ca părinții să rămână niște jucători esențiali în viața adolescentului în timpul acestui proces de încercare și eroare. Și da, știu că tinerii din viața voastră nu vă ușurează munca la acest capitol. S-ar putea să intre în casă fără să își ridice privirea din telefon, apoi să intre în camera lor, unde mai mult ca sigur ți-au promis că vor face ordine, dar jocul video sau chat-ul cu prietenii sunt mult mai importante. Acesta e un scenariu, sunt sigură că aveți variante mult mai interesante. Cu toate astea, este de datoria părinților să pună la bătaie angajamentul în relație cu copiii. E esențial să faceți asta deoarece ei se pot confrunta cu anxietatea, depresia, stima de sine scăzută, imaginea corporală, presiunea colegilor și alte provocări ce țin de sănătatea mintală.

Îmi imaginez că de pe scaunul părintelui totul pare încurcat, așa că mă gândesc că un punct bun de ghidaj în păstrarea conectării cu adolescentul pot să fie câteva #PsihoDescoperiri și sugestii practice:

Sugestia practică #1 

Privește conflictele ca pe o oportunitate de a comunica. O formă de rezistență activă a adolescenților este cearta și dezacordul față de adulți. Majoritatea părinților nu primesc această opoziție și de cele mai multe ori o închid cu: „Nu te mai certa cu mine!“ sau „Sunt părintele tău, nu ridica tonul la mine!“

Cu toate acestea, în aceste momente tânărul spune multe despre el, deoarece vorbește (chiar și pe un ton mai ridicat) ce vrea sau nu vrea să se întâmple și de ce. De cele mai multe ori, a opri aceste momente reprezintă deconectarea de la comunicare. În plus, pierdeți șansa de a afla mai multe despre adolescent de la informatorul principal, chiar el. 

Ceea ce funcționează mai bine este să rămâneți în moment și să schimbați strategia întrebând: „Poți să îmi spui mai multe despre asta?“ sau „Mă poți ajuta să înțeleg mai bine?“ Pentru mine, sunt asemenea unor formule magice, care mă ajută în momentele în care nu sunt de acord cu ceea ce face sau spune un adolescent în cabinet. 

℗PUBLICITATE



Sugestia practică #2

Fiți disponibili (și umani)! Știu, sincronizarea e o problemă în această situație. Când părintele este gata să asculte, adolescentul nu este pregătit să vorbească; iar când este pregătit să o facă, părintele nu are timp să asculte. Pentru adolescent, poate să fie o dispoziție proastă care să împiedice conectarea, iar pentru adult este de cele mai multe ori oboseala sau alte preocupări casnice.

A vorbi + a asculta = conectare. 

Astfel, dacă părinții întâmpină dorința de a vorbi cu un „mai târziu, acum fac altceva“, ironia este că atunci când vine momentul de mai târziu, deschiderea de a vorbi poate fi închisă și șansa de conectare poate fi pierdută. Astfel, fiți accesibil să ascultați în momentul în care dorește să vorbească și fiți dispus să lăsați deoparte gadgeturile atunci când o faceți.

Sugestia practică #3

Exprimați-vă aprecierea. Este tentant pentru părinți să lase să treacă neobservate eforturile adolescentului de a face anumite lucruri, deoarece considerăm că așa ar trebui să fie. Cu toate acestea, marcarea acestora printr-o apreciere le transformă în puncte puternice de conexiune.

Puteți începe cu formule ca:

  • „Apreciez că ai avut grijă să îți faci temele fără ca eu să vin să te rog.“
  • „Te apreciez pentru că nu ai ales să faci ceea ce grupul tău de prieteni a ales să facă.“
  • „Sunt mândru pentru că tu…“

Aprecierea este un act de recunoaștere și e un antidot foarte bun pentru una din cele mai comune plângeri ale adolescenților: părinții mei nu văd câte lucruri fac eu, ci doar ce merge prost!

Ca lectură suplimentară și alte psihodescoperiri, vă recomand și cărțile: Parenting pentru succes și Vâltoarea minții.

Diana Lupu este psihoterapeut de familie, ghid al relațiilor de cuplu în terapie IMAGO, însoțitor al adolescenților și trainer. Intenția ei este să ajute la construirea relațiilor sănătoase prin știință, conștientizare și puțin umor. O poți cunoaște mai bine pe Diana prin rubrica #PsihoDescoperiri ce apare lunar pe Pagina de Psihologie sau accesând site-ul ei diana-lupu.com.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0