#PsihoDescoperiri: perfecționismul

Prima mea întâlnire serioasă și de impact cu conceptul de perfecționism a fost în urmă cu câțiva ani, când am descoperit activitatea și cartea profesoarei și cercetătoarei Brené Brown, Curajul de a fi vulnerabil. Într-un subcapitol dedicat exclusiv acestui subiect, dr. Brown spune: „Perfecționismul nu este același lucru cu efortul de a fi cel mai bun. Perfecțiunea nu înseamnă o realizare și o creștere sănătoasă. El este folosit de oameni ca un scut pentru a se proteja împotriva durerii de a fi vulnerabili – nu vor să fie învinuiți sau judecați de alții.“ De aici a început descoperirea mea în ceea ce privește acest subiect, deci nu am făcut-o voluntar, pentru că încă nu îmi era clar de ce perfecționismul este perceput într-un mod negativ. Însă viața a făcut ca, în cabinetul meu, să pășească oameni cu povești de viață marcate și încercate de perfecționism, iar atunci mi-am dat voie să fiu curioasă și să aflu mai multe; una dintre cele mai importante clarificări a fost diferența dintre dorința naturală de a ne îmbunătăți, de a învăța și standardele perfecționiste. 

Majoritatea dintre noi știm că putem să facem mai bine și ne străduim adesea să ne îmbunătățim încercând mai mult, căutând oportunități de învățare și perseverând în raport cu sarcinile importante pentru noi. Dar unii avem standarde perfecționiste. Trăim cu gândul că nu putem tolera ideea de a face greșeli, nu putem accepta că nu atingem cele mai înalte niveluri pentru noi înșine și apoi concluzionăm că am eșuat și, pe măsură ce perfecționismul se înrădăcinează, ne afundăm în mai multă critică de sine și nefericire.

Motorul perfecționismului se alimentează, în primul rând, din presiunile interne, cum ar fi dorința de a evita eșecul sau judecata. Există, probabil, și o componentă socială, deoarece tendințele perfecționiste au crescut substanțial în rândul tinerilor, în ultimii 30 de ani, indiferent de gen sau de cultură. De asemenea, se consideră că la această creștere contribuie și competiția academică și influența asociată rețelelor de socializare.

Astfel, persoanele care au înclinație spre perfecționism își stabilesc adesea așteptări nerealiste atât pentru propria persoană, cât și pentru cei din jur. În plus, lentila perfecționistă ne face să ne concentrăm mai mult pe greșeli și pe critică excesivă; ne determină să amânăm un proiect din teama de eșec, complimentele au impact emoțional scăzut și uităm să sărbătorim succesul. În schimb, ne uităm la anumite persoane din viața noastră pentru aprobare și validare.

Prin urmare, chiar dacă pe hârtie a încerca să atingem perfecțiunea pare a fi un beneficiu pentru multe arii din viața noastră, în realitate aceste tendințe exagerate vin cu multe costuri la pachet, pe care nu le realizăm. Când această dorință este dusă prea departe, efortul pentru perfecțiune poate duce la amânare, tendința de a evita provocările, gândirea rigidă de tip totul sau nimic, comparații toxice și lipsă de creativitate. Toate acestea au la bază frica de eșec, stima de sine scăzută, sentimentul că nu merităm sau că nu suntem capabili; iar factorul principal este marcat de experiențele și de mesajele pe care le-am avut în copilărie, de felul în care adulții importanți din viața noastră ne-au acceptat cu greșelile și limitele personale.

Acum, a venit vremea să trecem și la cele trei sugestii practice (sau #PsihoDescoperiri) care pot ajuta la diminuarea așteptărilor perfecționiste.

℗PUBLICITATE

---

---

Sugestia practică #1

Pune accentul pe ceea ce îți place în legătură cu o situație sau cu o provocare din viața ta. A te teme de eșec și a-ți face griji în mod constant asupra subiectului sau sarcinii pe care vrei să o abordezi te plasează într-un mod de gândire negativ, crește stresul, anxietatea și te face mai puțin fericit. 

În loc să te gândești la modul în care trebuie să faci un lucru perfect, îndreptă-ți atenția spre un aspect al muncii sau al situației care îți place. Este posibil să îți schimbi starea de spirit și să alegi un unghi diferit prin care să privești ceea ce ai de făcut. Iar pentru face asta merită să începi să verifici firul de gândire perfecționist:

• Dacă lucrurile nu o să iasă exact așa cum vreau eu, este chiar atât de rău pe cât pare?
• Cât de mult exagerez aspectul negativ al situației?
• Ce alte variante de a privi lucrurile mai există?

Sugestia practică #2

Exersează recunoștința. Poate fi o provocare, la început, pentru că lentila perfecționistă ne învață să ne concentrăm doar pe ce nu merge sau nu a mers bine. Poți începe acest exercițiu la final de zi, pentru a avea o perspectivă mai clară asupra lucrurilor. Gândește-te la trei lucruri pe care le apreciezi la tine din ziua respectivă, iar aici poate intra orice aspect în legătură cu care te-ai simțit mulțumit/ă în acea zi. Din punctul meu de vedere, singura regulă a acestui exercițiu de recunoștință este să îți îndrepți atenția și spre lucrurile care nu ți se par extraordinare sau „demne“ de luat în seamă.

Spre exemplu, mă simt recunoscătoare pentru că îmi dedic 30 de minute dimineața să beau cafea și să stau pe canapea înainte să încep programul și să mă ocup de listele cu responsabilități.

Sugestia practică #3

Bucură-te de succes. Un mic truc pe care îl folosesc eu, atunci când mă surprinde gândul că „nu sunt suficient de bună“, implică un folder în care am pus poze cu momente de reușită din viața mea, proiecte dragi sau feedbackul clienților mei. Iar atunci când simt că perfecționismul mă copleșește, deschid acest folder și îmi reamintesc, cu zâmbete și ochi înlăcrimați, că sunt o grămadă de lucruri pe care le-am făcut și de care sunt foarte mulțumită, pentru care sunt recunoscătoare. Personalizează acest ritual de celebrare, care poate să-ți fie la îndemână în momentele în care simți că te scufunzi.

Pe lângă cărțile lui dr. Brown, îți recomand cu încredere și Dansul fricii, a lui dr. Lerner, sau Cum să-ți reinventezi viața, de Jeffrey Young.