Psihologia doliului și procesarea pierderii

„…Și micul prinț spuse:
— Bine… asta e tot.
Ezită încă un moment; apoi se ridică și făcu un pas… Nu țipă. Căzu ușor, așa cum cade un copac pe nisip. Nu făcu nici un zgomot.
Și acum, în mod sigur, au trecut deja șase ani… M-am consolat puțin, pentru că știu că s-a întors cu adevărat pe planeta sa, deoarece în zori nu i-am găsit trupul. De atunci, noaptea îmi place să ascult stelele; sunt precum cinci sute de milioane de clopoței“. — Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupéry

A lăsa în urmă, a reîncepe, a învăța noi modalități, a alege să rezolvi problemele singur devine în mare măsură rezultatul dezvoltării noastre, iar modul în care ne înfruntăm pierderile contează. Cuvântul „pierdere“ ne vorbește despre obligația pe care ne-o impune viața, de a ceda mult mai mult decât suntem dispuși să cedăm. Nu numai marile pierderi contează, ci fiecare pierdere în parte. Bineînțeles că pierderile mari generează un doliu mai dificil, pe o perioadă mai lungă, dar și micile pierderi presupun durere și efort. Fiecare pierdere, oricât de redusă ca impact, asupra vieții per ansamblu, implică necesitatea unei gestionări. Din acest motiv, atunci când cineva ne spune că se află într-o situație oncologică, înainte de a alege să transmitem sfaturi ce nu ne sunt cerute, merită să reflectăm la schimbările, provocările și pierderile pe care le-a impus o astfel de problemă de sănătate, să ne amintim normalitatea de a plânge acele lucruri pe care noi le-am pierdut, iar pentru noi au contat.

Tragedia nu înseamnă pesimism și nici întristare. Reprezintă o recunoaștere a faptului că plângem, deoarece anumite lucruri contează¹.

Însă a încerca să îi facem față doliului înseamnă să conștientizăm golul pe care l-a lăsat pierderea a ceea ce nu mai există și să învățăm să trăim cu durerea pe care o implică absența sa. Fiecare doliu este unic, și fiecare mod de a-l aborda este irepetabil.

Dacă ne gândim la moartea unei ființe dragi, atunci ne referim la experiența cea mai dureroasă prin care poate trece o persoană. Ne dor toate. Ne doare corpul. Ne dor identitatea, gândul și relația noastră cu ea. Întreaga viață, în ansamblu, doare. În pierderea unui om drag, durerea traversează timpul, deoarece doare trecutul, doare prezentul și, mai ales, doare viitorul.

Nu există urmă de îndoială că modalitățile cele mai utile în aceste momente sunt o îmbrățișare iubitoare, plânsul, posibilitatea de a ne împărtăși povestea, și măcar un singur om care să fie capabil să asculte cu iubire și atenție ceea ce simțim nevoia să împărtășim – e greu să suferi, dar e și mai greu să suferi de unul singur.

℗PUBLICITATE

---

---

Ajută să ne trăim pierderile împreună

Voi reda  o scrisoare din care putem extrage cum putem fi prezențe terapeutice atunci când un om drag trece printr-un proces de doliu²:

„Te rog, vreau să știi că am nevoie să mă susții. Chiar dacă nu-ți spun acest lucru și chiar dacă uneori îți spun că nu. Poate în acest moment nu sunt capabilă să îți cer ajutorul, pentru că sunt extrem de năucită, dar am nevoie întotdeauna să știu că ești aici. Trebuie să știi că nu sper să mă faci bine și nici să îmi iei durerea cu mâna. În acest moment, nimeni nu poate face asta. Nu am nevoie decât să îmi accepți durerea și să fii suficient de înțeleaptă, încât să suporți neputința atunci când nu te las să mă ajuți. Nici tu, nici ceilalți nu sunteți cei care mă supără, ci faptul că știu că l-am pierdut pentru totdeauna pe cel pe care l-am iubit cel mai mult. Nu încerca să îmi eviți lacrimile. Poate fi greu pentru tine să mă vezi plângând, dar este un mod sănătos de a exprima o mică parte a durerii mele. Te asigur că plânsul îmi face bine, iată de ce, atunci când mă vezi plângând, încearcă să te așezi lângă mine și lasă-mă să plâng lângă tine, ar fi o mare consolare. Nu încerca să compari pierderea mea cu altele mai rele. Durerea îmi aparține și nu este a nimănui altcuiva.

Dacă vrei cu adevărat să faci ceva împreună cu mine, încearcă să îmi propui întâlniri punctuale… un prânz, o oră liberă… Eu sunt prea rănită, pentru a putea gândi dincolo de azi sau pentru a stabili un program interesant. Trebuie să îmi trăiesc doliul, știi. Aș aprecia dacă ai accepta doliul meu, fără să intervii și să admiți suferința mea, fără să te opui. Și îmi voi aminti întotdeauna dragostea binefăcătoare pe care mi-ai oferit-o.“

Scrisoarea de mai sus este extrem de elocventă pentru atitudinea sănătoasă pe care ajută să o adoptăm atunci când cineva drag se află în perioada de doliu. Însă, una dintre cele mai recomandate tehnici este să compunem o scrisoare de rămas bun, în care să ne exprimăm emoțiile față de omul drag pe care l-am pierdut. De obicei, sunt multe lucruri de spus. Punând în scris ceea ce simțim ajută să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat și să integrăm pierderea.

Adevărul dureros despre pierderi

În loc de încheiere, voi parafraza ceea ce Elizabeth Kübler-Ross susține despre tema doliului: „Realitatea este că te vei întrista pentru totdeauna. Nu vei trece peste pierderea cuiva drag, ci vei învăța să trăiești cu ea. Te vei vindeca și te vei reconstrui în jurul pierderii suferite. Vei fi din nou întreg, dar nu vei fi niciodată la fel. Nici nu ar trebui să fii la fel și nici nu ai putea“. Cu toate acestea, cei ce sunt iubiți, nu mor niciodată. Cei care pleacă, nu o fac de tot. Merg cu noi nevăzuți, neauziți, dar întotdeauna aproape, alături de noi, în timp ce noi le ducem dorul, dar trăiesc prin valorile și principiile de viață pe care ni le-au insuflat.

Referințe selective:

1. Miguel de Unamuno, Despre sentimentul tragic al vieții la oameni și la popoare, Ed. Institutul European, 1995.
2. Bucay J., Calea Lacrimilor, Editura Litera, 2018
3. Kubler-Ross E, Kessler D. Despre moarte și a muri. Învățături despre Marea Trecere de la pacienți pentru cei dragi, medici, asistenți și preoți, 2019 Feb.
4. Maciejewski PK, Falzarano FB, She WJ, Lichtenthal WG, Prigerson HG, A micro-sociological theory of adjustment to loss. Current Opinion in Psychology, 2022 Feb 1;43:96-101