Skip to content

Pe tine ce te face fericit, ce îți aduce un sentiment de împlinire, de sens și te ajută să rămâi în autenticitate? Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să trăiești fiecare clipă prezentă, ca o succesiune fluidă și revigorantă de trăiri și emoții, ce te aduc mai aproape de tine și de viață? Ca și când fiecare pas se succedă cu naturalețe celuilalt și te poartă pe cărarea vieții tale, cu gratie, inspirație si flexibilitate?

Într-o epocă în care foarte mulți oameni suferă de anxietate, depresie și se simt adesea în dezacord cu ei înșiși, psihologia, ca și alte forme de vindecare, încearcă să ofere un răspuns și un instrument pentru bunăstarea emoțională.

Să descoperim starea de flux

Când observăm felul în care funcționează mintea noastră, ne dăm repede seama că starea de dezordine și de haos este condiția naturală a minții. Iar pentru asta stă chezășie numărul foarte mare de oameni care suferă de anxietate și neliniști existențiale. Prin natura ei, mintea este ca o forță nediferențiată, gata oricând să producă și să prolifereze gânduri încolțite la întâmplare, într-un torent haotic și dezarticulat. Sub greutatea apăsătoare a stufărișului de gânduri este foarte ușor să ne simțim devorați și asfixiați în interior. Ca să depășim această condiție naturală a minții, este necesar să depunem un efort constant de vigilență, să ne revendicăm propria putere și a ne așezam pe  o rută, care să ne fie proprie, în cel mai înalt grad.

În epoca noastră supertehnologizată, glorificarea omului ocupat (și a eficienței) nu face decât să amplifice această dezordine naturală a minții. Asta face că, „dacă nu avem ceva de făcut, mintea începe să vagabondeze aiurea, oprindu-se, de obicei, asupra unui gând dureros sau deranjant. Când o persoană nu știe cum să-și ordoneze gândurile, atenția sa vă fi atrasă, invariabil, de tot ceea ce este problematic în momentul respectiv: o durere reală sau imaginară, un resentiment recent sau frustrări din trecut. Entropia este starea normală a conștiinței − o stare care nu este nici utilă, nici agreabilă“. (Flux. Psihologia fericirii, Mihaly Csikszentmihalyi, Publica, 2015, pag. 186)

În cartea Flux. Psihologia fericirii, regretatul Mihály Csikszentmihályi sugerează ca antidot contra dezordinii inerente a minții noastre, un control activ asupra vieții și conștiinței, precum și dobândirea abilității de a trăi cu bucurie clipă de clipă, de a ne bucura de plăcerile cotidiene. Ușor de spus, greu de făcut!

Ce a observat el (observație susținută, de altfel, de neurologie și studiul funcționării creierului) este că, atunci când ne investim energia în a depăși obstacole și reușim să ne controlăm fluxul gândurilor, ne simțim mai fericiți și împliniți. Motivația intrinsecă ce izvorăște din această concentrare pe atingerea unor țeluri individuale clar stabilite, este cea care pavează drumul către bucurie și atingerea fericirii.

Csikszentmihályi numește „experiență optimală“ starea opusă entropiei (dezintegrării) psihice. Ea este direct conectată cu alegerile individuale. Aceste alegeri, pentru a avea sens, trebuie să fie reprezentative pentru noi și suficient de provocatoare și stimulative. 

Experiență optimală: de ce e importantă?

În esență, ea are la bază alegerea unor proiecte de viață, care să reflecte cât mai bine potențialul nostru și natura proprie fiecăruia dintre noi, care să ne ghideze în diferite etape ale vieții − ca un fel de ancoră la care să ne putem întoarce de fiecare dată când avem de înfruntat provocări și obstacole.

℗PUBLICITATE



Practic, mișcarea de echilibru este dinspre interior către exterior: ascultând vocea interioară și limbajul sufletului nostru și cultivând o stare de conștientizare activă,  clipă de clipă, îi permitem acestei voci să ne lumineze calea și deciziile importante în viață.

Oricât de mult succes am avea în exterior, oricât de multe bogății am fi acumulat, spectacolul policrom și, uneori, copleșitor al vieții nu ne poate oferi decât, cel mult, o bucurie tranzitorie și efemeră, care se estompează rapid în fața miriadelor de neliniști și griji ale minții. Aceste succese sunt înghițite de curgerea năvalnică a timpului și sunt absorbite rapid în cutele minții noastre ardente, în căutare permanentă de noi stimuli. Și asta deoarece curgerii arbitrare a experiențelor din viața noastră, întâmplărilor, performanțelor, le lipsește un centru ordonator și unificator, un cârmuitor care să le aducă la un loc, într-un mănuchi coerent de sens.

În mituri, regăsim foarte sugestiv această experiență unificatoare și ordonatoare, sub forma călătoriei inițiatice a eroului, care-și desăvârșește și îndeplinește potențialul și destinul eroic, având de înfruntat obstacole și forțe înspăimântătoare. Această călătorie inițiatică sau trezirea eroului interior − cum o numește Carol S. Pearson − comportă foarte multe pericole și provocări, dar ea e un prilej esențial de creștere, dezvoltare și asimilare de noi competențe și abilități. Și, asemenea eroului din poveste, și noi avem nevoie să ne înarmăm cu diferite scuturi și mijloace de protecție, unele care ține de resursele și abilitățile noastre proprii, altele care implică a cere ajutor în afară, de la prieteni și sfătuitori mai înțelepți.

Ce susține starea de armonie este dezvoltarea Eului

Călătoria eroului este, în fapt, o inițiere în realitățile sufletului. Oricând ne putem pierde busola internă, sensul integrității și al unității, sau ne putem simți inadecvați, în diferite contexte de viață. De aceea, e nevoie să ne reîntoarcem în călătorie, să reînnoim viața și să ne continuăm dezvoltarea, nu înainte de a reevalua dacă drumul pe care se întâmplă să îl urmăm ne este propriu, sau dacă nu cumva ne trădăm natura noastră unică, lăsându-ne pradă convențiilor sau fiind prinși în relații de prietenii inautentice și strâmbe. Cel mai simplu aflăm asta dacă ne întrebăm, pur și simplu: „Este, într-adevăr, asta ceea ce îmi doresc?“.

Călătoria sufletului nostru este în spirală, poticnită, nu liniară, ușoară și previzibilă. Ea ne poartă pe drumuri nebănuite, șerpuitoare. Iar ca să nu ne rătăcim, trebuie să ne strunim în permanență mintea și să ne întoarcem la obiectivul pe care ni l-am fixat, dar, mai ales, să ne lăsăm călăuziți de sentimentul profund de identitate.

Ceea ce susține și întreține starea de armonie este, în  primul rând, dezvoltarea Eului. Înainte de a face orice alegere importantă în viață, avem nevoie să ne descoperim pe noi și să ajungem la o imagine mai integrată și mai cuprinzătoare despre sine, care să includă atât partea noastră afectivă, partea cognitivă, dar și faptul de a ne simți prezenți în corpul nostru. Cu cât ne cunoaștem mai bine pe noi, cu atât suntem mai capabili de alegeri clare și ne protejam mai bine de o viață  haotică și fără direcție.

Oare cum ar arăta diferit viața ta, dacă te-ai lăsa ghidat de busola internă? Dacă ai ține mai mult cont de intuiția ta, de senzațiile corporale și de sentimentul unicității  tale? Cum ar fi dacă tot ceea ce ai alege să faci ai face cu o implicare profundă, cu plăcere și determinare? Implicarea și conștiința de sine te vor pune în acord cu tine și îți vor da sentimentul de control asupra propriilor acțiuni. Te va ajuta, poate, să te simți revitalizat, asemenea unui explorator, în căutarea unei comori.


Bibliografie:

După studii aprofundate de filosofie, atât în tară, cât și în Franța, din 2011, am început formarea în psihoterapie Gestalt, iar în paralel am urmat un master în Psihologie Clinică și Intervenție Psihoterapeutică. Cursurile și formările multiple, cu psihoterapeuți români și străini, supervizările, propriul meu travaliu psihoterapeutic − toate acestea m-au purtat către o călătorie interioară și exterioară plină de sens, dar, mai ales, m-au ajutat să creez punți de legătură emoțională cu pacienții mei. În cei peste 7 ani de practică terapeutică, atât cu pacienți individuali, cât și cu cupluri, am reușit să creez în cabinet un spațiu terapeutic în care oamenii să se simtă în siguranță, să navigheze printre emoțiile lor, să-și contureze granițe personale cât mai clare și mai sănătoase, să-și revendice puterea personală și să își redescopere resurse care să-i susțină în năzuința lor spre autoîmplinire.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0