fbpx
skip to Main Content
Psihologia Suferinței. Nimeni Nu Trăiește Ferit De Suferință și Pierdere

Unul dintre scopurile noastre în viață este să căutăm fericirea. Cu toate acestea, nimeni nu trăiește ferit de suferință și pierdere. Suferința este privită ca orice afecțiune nedorită asociată cu durerea și nefericirea. Există trei tipuri de suferințe umane: fizică, psihologică și spirituală. Suferința fizică poate fi cauzată de durere și boli somatice, suferința psihologică poate fi provocată prin pierderi și tulburări mentale și suferința spirituală prin dileme morale și lipsa scopului în viață.

Psihologia face distincție între suferința reală și cea imaginară. Ambele constau într-o greutate emoțională negativă, care interferează direct cu calitatea vieții și echilibrul emoțional. Suferința imaginară este o interpretare negativă a propriei tale realități. Este atunci când creezi adevărate bătălii interne, furtuni incredibile pline de obsesie nefondată și angoasă pentru evenimente externe. În suferința reală, durerea, confuzia, pierderea și dezamăgirea sunt concentrate pe o cauză rezonabilă. Ceva concret a declanșat această stare. De obicei, suferința reală este cea petrecută în tăcere. Suferința imaginară este cea manipulatoare.

Cu toții avem în noi cele mai bune strategii pentru a face față suferinței. Creierul este pregătit biologic pentru a face față adversității prin mecanisme foarte specifice. Toată suferința reală are o mulțime de suferințe imaginare atașate de ea: „aceasta nu se va schimba niciodată”, „Nu voi mai fi niciodată fericită”, „nu există a doua șansă…”

Supărarea noastră cronică, neîncrederea în sine și plângerile persistente sunt simptome ale emoțiilor negative nerezolvate pe care le creăm în mod involuntar. Conștientizarea produce o înțelegere a faptului că o negativitate profundă – formată din emoții nerezolvate – se ascunde în psihicul nostru. La suprafață, putem fi optimiști. Dar în mintea noastră inconștientă continuăm să ne scufundăm în emoții negative nerezolvate. Pe lângă simptomele emoționale ale negativității profunde, avem și simptome comportamentale, cum ar fi dependențele și compulsiile.

Care sunt emoțiile negative nerezolvate de care suntem atașați? Vrem dragoste, dar la un nivel mai profund, așteptăm respingere. Vrem să ne simțim puternici, dar ne identificăm cu slăbiciunea. Vrem să obținem recompense și beneficii în viață, dar în mod inconștient, așteptăm să fim refuzați. Suntem constrânși să continuăm să experimentăm într-un mod dureros, adesea zilnic, emoțiile negative care apar din aceste conflicte nerezolvate.

Folosim apărări precum furia sau vina pentru a ne acoperi urmele. Când îi învinovățim pe ceilalți, îi facem responsabili pentru suferința noastră și acoperim modul în care producem durerea pe care o simțim. Uneori, ca atunci când suntem deprimați sau apatici, ne învinovățim pe noi înșine, deși invariabil din motive incorecte.

Suferința este legată de individ. Este rezultatul tendințelor, condiționării, modelelor de gândire și comportamentelor unei persoane.

De multe ori ne sărbătorim suferința. Pare ciudat, nu? Cu cât le spunem mai mult altora, cu atât vom rumina mai mult poveștile noastre dureroase și cu cu atât mai mult vom suferi.

În creștinism suferința umană înseamnă mântuire. Este ca un test care ne pregătește pentru viața de apoi. Suferința este o experiență pentru a obține un sens mai înalt al vieții – ne inspiră să creștem spiritual și să devenim mai compătimitori.

℗PUBLICITATE


Filozoful grec Epicur considera că rădăcina nevrozei umane este negarea morții. Presupunem că moartea este o experiență oribilă și dureroasă. Evitarea ei creează anxietate inutilă. Psihologii spun că, dacă suntem deprimați suntem concentrați pe trecut. Și, dacă suntem neliniștiți suntem concentrați pe viitor. Suferim pentru că nu reușim să trăim în „ aici și acum ”. A trăi în prezent este greu. Când mintea noastră rătăcește fără rost, suferim.

Sigmund Freud spunea că obiectivul psihanalizei era să ajute persoana să depășească „mizeria nevrotică”, astfel încât să poată face față „nefericirii umane normale”.

Când simțim durere vrem să îi dăm sens. Vânăm o cauză. Creierul vrea să găsească motive pentru că disonanța cognitivă este incomodă.

Suferința este foarte personală. Fiecare se vindecă în felul său și în ritmul său. Nu trebuie să fim fericiți tot timpul. Aceasta este o capcană a perfecționismului.

Una dintre căile majore prin care adăugăm suferință inutilă vieții noastre este negarea. Negarea poate lua multe forme în eforturile noastre de a refuza suferința. Putem nega dragostea ca să nu suferim din cauza pierderii ei. Putem nega că sentimentele noastre sunt importante. Putem nega umanitatea altora, ca să nu suferim de vinovăție dacă le vom face vreun rău. Suntem foarte capabili de negare și deseori o facem în mod neintenționat și automat.

Dar ce preț plătim pentru acest mod de a nu face față realității? Dacă refuzăm să suferim, nu vom reuși să învățăm din experiențele care ne creează suferința.

Într-o lume perfectă, am vindeca toată suferința; dar în această lume imperfectă, ar trebui să fim suficient de smeriți pentru a recunoaște că nu putem.

Simona Ioniță

Simona Ioniță este editorul AgentiaDeCarte.ro, autoare a trei cărți și blogger din 2008. Absolventă a Cursurilor Postuniversitare de Relații Publice, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea București). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Back To Top
×Close search
Caută