Zâmbetul a devenit, cu siguranță, semnul universal al stării de bine, plăcerii și bunei dispoziții. Cu toții apreciem o persoană care ne întâmpină sau ne vorbește cu un zâmbet larg pe buze, deoarece ne dă o senzație de încredere și liniște, pe care fiecare dintre noi o căutăm în persoanele pe care le întâlnim. În același timp, și ceilalți răspund la fel atunci când ne văd pe noi făcând acest gest simplu, starea de bine fiind, într-un mod unic, contagioasă.
Studiul zâmbetului coincide cu începuturile studierii comunicării nonverbale, care a pornit, într-o oarecare măsură, de la cartea Expresiile emoției la oameni și animale, publicată de Charles Darwin în 1872. Din păcate, mulți cercetători consideră că această carte a fost lipsită de succes și de atenție în acel moment (poate și din cauza faptului că a trebuit să existe în umbra magistralei cărți Originea speciilor), asta până în anul 1973, când Paul Ekman a început să studieze expresiile faciale, mare parte din cercetări bazându-se pe munca lui Darwin.
Zâmbetul autentic vs. zâmbetul fals
Una dintre cele mai mari temeri ale noastre este aceea de fi mințiți și de a nu ști acest lucru. Tocmai din acest motiv, multă lume citește cărți sau studii referitoare la detecția minciunii sau la expresiile faciale, din dorința de a fi capabili să decodifice adevărul sau simularea atunci când interacționează cu o anumită persoană.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Ei bine, atunci când vine vorba de autenticitatea zâmbetului, trebuie să-i acordăm credit neurologului francez Guillaume Duchenne, care a identificat, după mai multe studii, mușchii feței implicați în formarea unui zâmbet autentic în comparație cu cel fals. De atunci, numele zâmbetului autentic, poartă chiar numele acestuia, „zâmbetul Duchenne“, și implică doi mușchi ai feței: mușchiul zigomatic major (ce ne determină să ridicăm colțurile gurii atunci când zâmbim) și, cel mai important, mușchiul „orbicularis oculis“, ce determină o contracție a pielii din partea laterală a ochilor. Prin urmare, în ciuda a ceea ce credeam că știm despre zâmbet, se pare că bucuria adevărată este manifestată cu adevărat atunci când vedem că cineva „zâmbește cu ochii“, pe când un zâmbet ce determină doar ridicarea colțurilor gurii, dar fără vreo mișcare în jurul ochilor, e considerat un zâmbet fals, pe care mulți dintre noi îl facem din politețe sau pentru a încerca să fim plăcuți de cei din jur.
Ce ne face să zâmbim?
Răspunsul e destul de simplu: glume, prieteni, persoane apropiate, un gest frumos, o melodie, opțiunile sunt subiective și putem enumera motivele la nesfârșit. Dar există mai multe studii ce arată că zâmbetul nu se află în relație doar cu fericirea, ci are legătură, mai degrabă, cu diferitele interacțiuni sociale pe care le avem cu ceilalți (atunci când vrem să facem o impresie bună sau vorbim cu prieteni și diferite persoane pe care le apreciem), motivul zâmbetului fiind determinat de modul în care evaluăm situația respectivă, și mai puțin de o anumită trăire subiectivă de fericire.
℗PUBLICITATE
Ipoteza feedbackului facial
Chiar dacă pare contraintuitiv, după cum am spus deja, fericirea nu este o cauză a zâmbetului, dar zâmbetul poate fi o cauză a fericirii sau, mai bine spus, a stării de bine. Asta ne spune ipoteza feedbackului facial, un concept ce pune accent pe faptul că emoția noastră subiectivă este influențată în mod permanent de un feedback pe care îl primim de la corpul nostru, respectiv expresia facială, comportamentul nonverbal, vocea etc.
Pentru a demonstra acest lucru, a fost realizat un studiu în care anumiți electrozi au fost prinși de fața subiecților în două condiții experimentale: tristețe și zâmbet. Apoi au fost instruiți cum să afișeze acele emoții prin intermediul expresiilor faciale. Rezultatele au arătat că cei din condiția de tristețe au simțit, la nivel emoțional, tristețe și furie, pe când cei din condiția de zâmbet au raportat o stare subiectivă mult mai bună. În concluzie, în mod clar, oamenii simțeau, de fapt, emoțiile afișate prin expresiile faciale.
Un alt mod prin care zâmbetul ne influențează starea constă în imitarea expresiilor faciale ale interlocutorilor noștri. Cercetările arată că imitația acționează asupra noastră ca un reflex și, odată ce vedem o anumită expresie facială la un interlocutor (în acest caz zâmbetul), în mod inconștient acționăm mușchii faciali relaționați cu emoția respectivă. Acest lucru poate fi explicat și din punct de vedere neurologic, prin existența neuronilor-oglindă (structuri cerebrale ce se consideră că s-ar afla în relație cu empatia, deoarece ne ajută să simțim ceea ce exprimă ceilalți în mod non-verbal).
Așadar, zâmbetul reprezintă, cu siguranță, un element unic și important în viața noastră zilnică, beneficiile acestuia depășind limitele unei simple interacțiuni sau ale unui act făcut din politețe, deoarece poate să ne influențeze sentimentele și trăirile la un nivel subtil, dar plin de semnificație și încărcătură emoțională.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
