Skip to content

Pentru a veni în sprijinul comunităților de români din toate zonele țării, precum și din afara acesteia, în cea mai dificilă perioadă din istoria recentă a omenirii, Boiron România și Pagina de Psihologie au inițiat campania de promovare a sănătății mintale și de susținere a igienei emoționale și relaționale intitulată #PsihologiaCrizei.

În acest scop, timp de o lună, în fiecare seară de joi, cu începere de la ora 20.00, unul dintre experții platformei paginadepsihologie.ro va fi online, pe Facebook, pentru a răspunde la întrebările cititorilor noștri, cu privire la gestionarea stresului și anxietății. Ulterior, aceste sesiuni online vor fi accesibile și pe platforma YouTube.

Gazda primei ediții a fost psihologul și autorul Gáspár György, care ne-a oferit informații utile despre: cum putem să ne manifestăm grija de sine și compasiunea față de propria persoană, în vremuri de pandemie; în ce fel putem gestiona mai bine sentimentele de neliniște și tristețe; cum păstrăm comunicarea vie în relația de cuplu; care sunt efectele psihologice ale izolării și distanțării fizice (expresie preferată de psihologi în locul celei de „distanțare socială“). Prima ediție poate fi revăzută mai jos.

Următoarele ediții vor fi susținute de Diana Stănculeanu (psihoterapeut specializat în sănătatea emoțională și relațională a copiilor și adolescenților), Raluca Anton (psihoterapeut relațional certificat în metoda IMAGO) și Sabina Strugariu (psihoterapeut integrativ). Pentru a primi răspunsuri și soluții la îngrijorările care vă macină și vă perturbă liniștea sufletească, vă încurajăm să adresați întrebările dv. în secțiunile de Facebook și de Instagram ale Paginii de Psihologie, acolo unde sunt postate informațiile care anunță următoare ediție a întâlnirilor noastre online.

Pentru a avea grijă de sănătatea dv. mintală, vă recomandăm:

1. Să începeți ziua cu un exercițiu de respirație abdominală și cu câteva gânduri bune, care pot fi inserate în meditația sau rugăciunea de dimineață.

2. Să vă stabiliți rutine zilnice, prin care să vă organizați activitatea și să vă oferiți un dram de stabilitate și siguranță, în aceste vremuri atât de instabile și de nesigure.

3. Să renunțați la pijamale și să vă îmbrăcați în ținute confortabile de zi, care să vă ajute să intrați mai ușor în rolurile pe care le aveți de îndeplinit în ziua respectivă.

4. Să faceți mișcare pentru a descărca adrenalina și anxietatea din corp și să vă exersați flexibilitatea fizică.

℗PUBLICITATE



5. Să respectați un program alimentar echilibrat, bogat în legume și fructe de sezon, vitamine, minerale și cât mai puține dulciuri și grăsimi.

6. Să vă identificați zilnic cel puțin zece dintre emoțiile trăite și să le exprimați verbal într-o conversație cu o persoană de încredere sau în scris într-un jurnal personal.

7. Să alegeți în mod conștient să identificați calitățile și punctele tari ale propriei persoane și ale celor cu care vă aflați în izolare, fără să exagerați cu critica sau evidențierea defectelor.

8. Să aveți zilnic cel puțin 15 minute de conversații telefonice sau apeluri video cu oamenii dragi aflați în izolare în altă parte.

9. Să evitați excesul de știri și să respingeți informațiile false cu privire la situația din țară sau din străinătate.

10. Să citiți zi de zi, pentru a-i oferi minții și alte informații decât cele referitoare la cazurile de COVID-19 sau la statisticile internaționale despre decese.

11. Să spuneți cât mai des: „Te iubesc!“, „Îmi pare rău!“, „Mulțumesc!“, „Apreciez că ești parte din viața mea!“.

12. Să manifestați constant câte un gest de generozitate față de comunitatea din care faceți parte – fie prin a le cumpăra provizii vecinilor ce nu pot ieși din casă ori a lăsa provizii în punctele de colectare din magazine, fie prin a împărtăși în social media gânduri bune și dătătoare de energie pozitivă sau prin a purta o conversație telefonică cu persoanele singure etc.

13. Să încheiați ziua cu un exercițiu de relaxare musculară sau cu o meditație ghidată – pentru a vă pregăti corpul de odihnă și a avea un somn cât mai liniștitor, fiindcă este important să avem un somn de cel puțin 8 ore pe noapte.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0