fbpx
skip to Main Content

Din perspectiva psihologiei relațiilor, iubirea este mai mult decât o emoție sau o stare, aceasta reunește trăirile, gândurile, dar și comportamentele pe care ni le însușim. Important de știut e și faptul că iubirea reprezintă un proces continuu de învățare, care pornește de la experiențele noastre din copilărie, când se pun primele cărămizi la arhitectura psihologică a iubirii. 

Pe parcursul vieții, toți putem învăța să iubim și să fim iubiți, atât timp cât suntem dispuși să ne cunoaștem și să ne exprimăm nevoile, dar și să dăm dovadă de aceeași atenție și preocupare față de nevoile și dorințele aceluia care ne este partener. Așadar, iubirea dintre adulți se clădește pe cel puțin trei principii: reciprocitate, încredere, disponibilitate emoțională. 

Psihologia relațiilor ne atrage atenția și asupra faptului că există nenumărate mituri care dăinuie în jurul iubirii și al relațiilor de cuplu:

℗PUBLICITATE



  • De exemplu, acela că instinctul primar al oamenilor este sexul. Realitatea științifică, în schimb, arată clar că nevoia noastră de bază e reprezentată de contactul interpersonal, nevoie definită în psihologie drept atașament uman.  
  • Un alt mit e acela că oamenii ar trebui să fie complet autonomi și de sine stătători, laolaltă cu faptul că dependența de ceilalți este o formă de patologie. Ei bine, psihologia modernă ne arată că noi, oamenii – pentru a supraviețui, dar și pentru a cunoaște împlinirea și a fi fericiți –, avem nevoie să depindem de cei din jur. În esență, dependența emoțională nu e o dovadă de imaturitate, ci definește condiția umană. 
  • Și, în fine, mitul că aceia care iubesc nu greșesc. O idee ce sună bine doar în teorie, deoarece, în practică, la baza relațiilor de dragoste nu se află perfecțiunea sau lipsa de greșeală, ci disponibilitatea celor doi parteneri de-a repara pagubele psihologice create și de-a readuce siguranța în spațiul dintre ei. 

Despre toate acestea a vorbit în detaliu, colegul nostru Gáspár György, luni seară, după ora 20, la #PsihologiaRelațiilor, pe frecvențele Europa FM

Întreaga ediție poate fi ascultată mai jos. 

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
×Close search
Caută