Skip to content

Unele studii din sfera psihologiei ne arată că rolul de partener de cuplu este al doilea cel mai stresant rol pe care-l jucăm în viața noastră, după cel de părinte (care se află pe primul loc). Prin urmare, este important ca alegerea partenerului să nu fie lăsată la voia întâmplării, dar și să ne informăm, în adevăratul sens al cuvântului, cu privire la acest proces. 

Atunci când vine vorba despre alegerea partenerului, mintea celor mai mulți dintre noi își imaginează că procesul în sine este despre celălalt, despre omul pe care-l așteptăm în viața noastră. Însă psihologia relațiilor ne atrage atenția asupra faptului că povestea este despre noi; alegerea partenerului este o călătorie spre cunoașterea și dezvoltarea personală. Mai exact, procesul ne ajută să aflăm mai multe lucruri despre cine suntem, despre cum a fost trecutul nostru, despre felul în care vrem să trăim și, abia după aceea, despre omul care ne-ar putea fi însoțitor pe traseul vieții. Procesul în sine este compus din trei etape: evaluarea prezentului, evaluarea trecutului și crearea unei legături. 

℗PUBLICITATE



https://www.facebook.com/terapeutrelational/posts/10159190274602421?cft[0]=AZVdA5V3Ai4gCbFs7VYg4I0UVyHe86I670TqejBwxqIXjY0RM6n77veKt0UcyEWJ3H_y0owJlgpq2rxp5E9goJE7Os7pSCab4R78EgTRbVbfolbH-3MdWxb6Ask2341LmC5gMuh_0zXlPvU9qXQ5Ykls&tn=%2CO%2CP-R

Potrivit unor observații din psihologia relațiilor intime, este indicat ca până la întâlnirea „față în față“ să treacă aproximativ 21 de zile de curtare on-line; se pare că în acest interval de timp putem avea acces la suficiente informații pentru a vedea dacămerită crearea unei legături cu acea persoană. 

Despre toate acestea a vorbit Gáspár György, luni seară la #PsihologiaRelațiilor, pe frecvențele Europa FM. Întreaga ediție poate fi ascultată mai jos. 

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0