fbpx
skip to Main Content

La o primă vedere aruncată asupra declarațiilor pe care le lansăm cu privire la emoții, avem tendința de a spune că sentimentele noastre și ale celor din jur contează și merită abordate cu respect. Și totuși, din felul în care relaționăm cu emoțiile, ar părea că acestea sunt perturbatoare și neproductive – atât acasă, cât și la școală sau în contextele profesionale. Iar atunci când emoțiile dificile sunt prezente – ceea ce, adesea, ne îndeamnă cei dragi și ceea ce ajungem să exprimăm și noi înșine e: „Treci peste! Nu te mai preocupa atât de mult de ceea ce simți.” 

Ironia vieții este că, atunci când ne ignorăm sau respingem emoțiile, ele devin și mai puternice; acestea cresc în interiorul nostru ca o forță de necontrolat, care afectează invariabil tot ceea ce facem. 

Știința ne arată că emoțiile negative nu dispar, nu se evaporă și nici nu se vindecă singure. Dacă nu îndrăznim să ne exprimăm emoțiile, ele se adună ca o datorie care, mai devreme sau mai târziu, va ajunge la scadență, spune dr. Marc Brackett. Adevărul este că, dacă nu ne înțelegem emoțiile și dacă nu identificăm strategii eficiente pentru a le gestiona, ele vor prelua controlul asupra noastră și ne vor influența deciziile, alegerile și comportamentele; lipsa abilităților de gestionare a propriilor emoții duce la dezvoltarea adicțiilor de tot fel, la violență și agresivitate interpersonală, la renunțarea la visurile și obiectivele noastre, la învinuirea altora și la îmbolnăvirea noastră psihică și fizică. 

℗PUBLICITATE


Despre cum ne putem îmbunătății relația cu emoțiile, dar și despre care sunt deprinderile de bază ale persoanelor cu un nivel crescut de inteligență emoțională (EQ), a vorbit psihoterapeutul Gáspár György, la #PsihologiaRelațiilor, pe frecvențele Radio Europa FM. Dacă ați ratat ediția, o puteți asculta accesând playerul de mai jos.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
×Close search
Caută