Luna aceasta, la rubrica Psihologie & Film, Perfume Curator, care scrie periodic articole cu iz de poveste și „miros frumos“, ne propune o peliculă ce rulează în cinematografe și care ne prezintă complexitatea relațiilor umane.
„La patru ani de când cititorii au deschis pentru prima dată romanul autoarei Delia Owens și după 15 milioane de exemplare vândute în întreaga lume, Acolo unde cântă racii a obținut, în sfârșit, adaptarea cinematografică pe care fanii săi o așteptau cu nerăbdare.
Asemenea cărții, adaptarea regizoarei Olivia Newman urmărește povestea personajului Kya Clark, interpretat de Daisy Edgar-Jones (din Normal People); o poveste ce se aseamănă cu un carusel de probleme, stări și emoții (precum singurătatea, supraviețuirea, rolul perceput al unei femei în societate, rasismul, sexismul, classismul, puterea, abuzul, determinarea sau iubirea). Pe parcursul narațiunii, există și o situație intercalată, despre un corp găsit în mlaștină, iar poveștile se întrepătrund treptat, făcând acțiunea să devină tot mai captivantă.
Încă din primele minute, natura devine elementul cu adevărat fascinant al filmului. Acțiunea se desfășoară, în mare parte, într-o mlaștină îmbrățișată de creaturi sălbatice, plante și copaci ce par că zboară în dansul vântului, undeva, departe de omenire. Chiar și numele filmului are legătură cu natura, fiind o replică rostită de Tate, prietenul Kayei: acesta îi sugerează să meargă «acolo unde cântă racii», adică departe, în tufișuri, unde creaturile sunt sălbatice și încă se comportă aidoma unor fiare.
℗PUBLICITATE
Kaya, numită Fata Mlaștinii de către localnici, este o țintă ușoară, fiind de multă vreme judecată, ridiculizată și hărțuită pentru viața pe care o duce. Flashback-urile ne întorc în timp și dezvăluie abuzurile pe care Kaya și familia ei le-au suferit din partea unui tată violent, alcoolic. Și abandonul ulterior, pe care l-a simțit când toată lumea a părăsit-o, rând pe rând, începând cu mama ei. Aceste secvențe sunt cele mai puternice, din punct de vedere emoțional, imaginile fiind destul de explicite și stârnind multă trăire în trupul spectatorului.
O altă parte zguduitoare este modul în care este ilustrată și descrisă singurătatea, cu efectele acesteia și modalitățile de gestionare. Copil fiind, Kaya se împacă oarecum cu abandonul părinților și învață cum să se îngrijească de propriile nevoi umane, cum să-și găsească împlinirea, sensul și să supraviețuiască chiar și în cele mai nefavorabile împrejurări. Mlaștina o ajută să se simtă liberă, să facă ceea ce îi place și să-și deseneze propriul destin. Iar așa cum vom descoperi aproape de final, să-și facă propria dreptate.
Per total, filmul a avut un pic din tot ce îmi place: un personaj principal care mi-a stârnit interesul să-i descopăr povestea, misterul unei crime, dramă, peisaje rar întâlnite și o poveste de dragoste. Există chiar și două personaje foarte simpatice: cuplul de culoare care deține un magazin local, care arată bunătate și compasiune față de fata părăsită de familie. Sfârșitul este cu adevărat uimitor, iar caruselul despre care vorbeam la început devine tot mai rapid și plin de surprize. Dar asta vă las pe voi să descoperiți, pe îndelete.“
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
