Skip to content

A venit toamna și, odată cu ea, sufletul și mintea sunt mai dornice de trăire, emoție și frumos. În ciuda faptului că natura este spectaculoasă, cea care-i face concurența cea mai mare este arta. Pentru o stare de bine, îți recomandăm iubire de sine, grijă pentru relații, plimbări în natură și filme bune, urmărite împreună cu cei dragi. Iar pentru asta, am invitat-o pe Alina Iliescu, psihoterapeut și terapeut imago, să ne propună un film care să ne aline dorul de vară și să ne conecteze cu povestea personală de viață.

„Recomandarea mea pentru această toamnă este Ai toată viața înainte, un film emoționant, care îi are că protagoniști pe Madam Rosa, interpretată de Sophia Loren, și pe Momo (Ibrahim Gueye), un băiat a cărui mamă moare într-un accident. După 40 de ani în care «a făcut trotuarul», Madam Rosa, găzduiește în casa ei mai mulți copii ai «femeilor de stradă», susținând că, deși este greu, întotdeauna se vor ajuta între ele. Din acest punct de vedere, pelicula realizată în 2020 de Edoardo Ponti, care este chiar fiul mai mic al Sophiei Loren și al producătorului Carlo Ponti, ne prezintă puterea și vulnerabilitatea legăturilor interumane în toată splendoarea lor.

Filmul începe neașteptat. Ba mai mult, aș spune că tot filmul este o împletire reușită între elementele surpriză și cele psihologice, creându-se astfel o energie aparte. Iar această energie plină de emoție leagă personajele între ele, dar și pe telespectator de istoria sa de viață.

Momo este un băiat orfan, dat în custodia unui doctor, care ajunge la Doamna Rosa, printr-o întâmplare neașteptată. Iar din acel moment, începe să i se schimbe traseul vieții. Probabil că fiecare dintre noi, dacă zăbovim un pic, vom găsi cel puțin o astfel de persoană în istoria noastră de viață, care fie ne-a fost alături, fie ne-a dat o mână de ajutor și, odată cu asta, ne-a schimbat pentru totdeauna traiectoria existenței.

Povestea filmului mă duce cu gândul la terapia imago

Scenariul oglindește într-un mod aparte valoarea conectării, acea capacitate umană despre care ne vorbește și terapia relațională imago (unul dintre domeniile mele de specialitate) și care este baza de la care pornesc atât creșterea personală, cât și adevărata vindecare sau transformare.

℗PUBLICITATE



Este atât de revelatoare observarea dinamicii dintre Madame Rosa și Momo, aidoma unui dans în care fiecare face pașii apăsați la început, intrând în dinamica de luptă, ca rezultat al fricii de a nu fi dezamăgiți sau de a suferi. Treptat, pașii devin mai liniștiți și, pe măsură ce spațiul dintre ei devine un unul sigur, în care se pot exprima liber (fără să fie judecați sau respinși), dansul relației devine o plutire în care se înțeleg din priviri și se sprijină unul pe altul în cele mai dificile situații de viață.

Este un film care evidențiază cât de importante sunt relațiile și cum ne pot influența viața. Conectarea cu celălalt ne ajută să supraviețuim, să ajungem cea mai bună variantă a noastră și să găsim puterea din noi, care aduce această schimbare, ajutându-ne să renunțăm într-un mod natural la ceea ce ne face rău. Atunci însă când ne simțim singuri, deconectați, se activează mecanismele noastre de apărare și apelăm la comportamente care ne fac rău, sunt periculoase și, chiar dacă pe termen scurt oferă o alinare, pe termen lung ele nu fac altceva decât să ne amorțească suferința.

Un alt element surpriză al acestei drame emoționante este o leoaică, simbol al puterii interioare a băiatului, care se simțea mic și avea nevoie de protecție și iubire. Pentru cinefili, vreau să punctez că, pe toată durata filmului, emoțiile, muzica și imaginile creează un efect profund care îți atinge în profunzime sufletul și inima.“

În România, filmul este disponibil pe platforma Netflix.


Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0