Skip to content

Recomandarea de film din această lună vine cu multă energie pozitivă. Nora Neghină, psihologă, psihoterapeută și autoarea rubricii #OpțiuneaMindsight, îți prezintă Întors pe dos 2, filmul care a cucerit o lume întreagă.

„Așteptam cu nerăbdare lansarea continuării filmului Inside Out (Întors pe dos), încă de la finalul primului film care explorează schimbările cerebrale în adolescență (când spectatorului i se sugerează că va urma o nouă provocare, numită «pubertate»), așa cum mărturiseam și atunci. În consecință, pe 12 iunie, în loc să merg la mult prea discutatul concert al formației Coldplay, am preferat să-mi iau tânăra copilă, în vârstă de opt ani, și să petrecem o seară educativă, vizionând în avanpremieră Întors pe Dos 2 (Inside Out 2)!

Evenimentul în sine a fost minunat organizat: tricouri tematice de colorat, figurine ale personajelor primite în dar și, mai ales, jocul Statuile Muzicale în cuplu părinte-copil a fost încălzirea perfectă. Dar hai să-ți zic ce mi-a plăcut mie la acest film și cum am decodat conceptele psihologice care stau la baza povești: un fel de «ce a vrut să spună poetul»! Atenție: urmează spoilere!

Dezvoltarea emoțiilor complexe sau a emoțiilor sociale – anxietate, invidie, rușine și plictis

Acțiunea filmului se întâmplă la doi ani de la evenimentele din prima ecranizare: Riley are acum 13 ani, este o tânără bine integrată social, care-și urmează pasiunile sportive (hocheiul), are o relație bună cu părinții ei și crede despre sine că este «un om bun». Personajele principale din primul film reprezentând emoțiile de bază – Joy (Bucurie), Sadness (Tristețe), Fear (Teamă), Disgust (Dezgust) și Anger (Furie) sunt la cârmă, până în momentul în care apare un eveniment tulburător: Riley și prietenele sale sunt invitate într-un cantonament de hochei, în urma căruia există posibilitatea să fie selectată pentru echipa ei preferată de liceu. Apare astfel o miză mare, care o face să înceapă să se teamă de perspectiva unui eșec. Concomitent, află că cele mai bune două prietene ale sale urmează să se mute la un alt liceu – și astfel apare și factorul precipitator, amenințarea pierderii grupului social, care la această vârstă reprezintă o bază de siguranță. Din perspectiva biologică, alarma de pubertate se activează, dezechilibrele hormonale începând să-și pună amprenta pe starea ei mentală. Acesta este contextul în care intră în scenă un nou personaj – Anxietate!

Vedem cum se face trecerea de la emoțiile simple, la emoțiile complexe, pe lângă Anxietate apărând încă trei personaje – Ennui (Plictisul), Invidia și Rușinea. Încetul cu încetul, Anxietate acaparează scena și încearcă să se debaraseze de primele cinci emoții, fiind astfel ilustrat mecanismul prin care, de multe ori, încercăm să ne simțim mai bine, și anume ne amorțim emoțional (emotion numbing). Mi-a plăcut cum este abordată tema integrării și a conlucrării diferitelor părți din noi, atunci când, în final, atât Anxietate, cât și Bucurie conștientizează că nu este sănătos ca doar una dintre ele să conducă, ci că fiecare are loc la consolă.

Din nou, am observat și în această continuare o critică subtilă la adresa pozitivismului toxic. La începutul filmului, putem observa cum Bucurie se debarasează de toate amintirile evenimentelor inconfortabile sau cu potențial negativ, iar la final se repliază și începe să le reintegreze în psihicul lui Riley, pentru a construi o imagine de sine mult mai diversificată și mai echilibrată.

Tot din perspectiva emoțiilor, este extrem de valoroasă secvența atacului de panică, având cele două planuri – simptomatologia fizică (o vedem pe Riley cum are dificultăți de respirație, transpirații, amorțeală în brațe și neliniștea motrică în membrele inferioare) și simptomatologia cognitivă (tornada creată de Anxietate în jurul consolei, echivalentul ideii de pierdere a controlului).

Cred că este important să subliniem și evoluția personajului Rușine, care la început se ascunde și nu scoate niciun sunet, însă la final, când lucrurile reintră în echilibru, ajunge să verbalizeze, să-și exprime părerile.

℗PUBLICITATE



Dezvoltarea nivelurilor cognitive – credințe de bază și credințe intermediare

În abordarea cognitiv-comportamentală, lucrăm cu trei tipuri de niveluri cognitive: gândurile automate, credințele intermediare sau asumpțiile și credințele centrale. În Întors pe Dos 2 sunt foarte bine evidențiate trecerile de la credința centrală «Sunt un om bun» la «Nu sunt suficient de bună», și apariția unui grad mai sofisticat de gânduri de tipul «Dacă fac…, o să obțin… », adică acele reguli de viață sau asumpții pe care ni le construim în încercarea de a face față credințelor centrale dezadaptative.

De asemenea, putem vedea o bună ilustrare a Teoriei Minții, prin apariția sarcasmului și a capacității lui Riley de a-și disimula unele convingeri, exprimând fix opusul, atunci când contextul o necesită. Teoria Minții ne spune că, în primii ani de viață, copiii nu pot concepe că fiecare persoană are o minte diferită și poate gândi altceva, apoi treptat procesele mentale devin mai sofisticate, pe măsură ce conștientizează că ceea ce le trece prin minte nu poate fi văzut sau înțeles de altcineva, deschizându-se astfel porțile abilității de a minți sau de a omite unele aspecte în comunicare. La început, mințim pentru că ni se pare interesant, distractiv, iar apoi ajungem să folosim instrumental minciuna în relațiile sociale, fie pentru a obține avantaje, fie pentru a evita neplăceri. Similar, putem vedea că Riley devine mult mai abilă la a citi mimica facială a celorlalți, ceea ce complică un pic relațiile sociale.

Ilustrarea Teoriei Atașamentului și conexiunile sociale

Dacă în prima ecranizare a lui Întors pe Dos accentul era pus pe relațiile familiale, în mod firesc, noua ecranizare lasă în urmă importanța influenței părintești și pune reflectoarele pe relațiile cu semenii – provocările de a menține relațiile existente și atracția noilor prietenii. Vedem că Insula Familiei este de dimensiuni foarte reduse, în comparație cu Insula Prieteniei supradimensionată. Putem face aici o analogie cu Teoria Atașamentului, care subliniază faptul că avem nevoie de relații stabile și securizante pentru un echilibru emoțional care să ne permită să pornim în explorarea lumii și dezvoltarea sănătoasă a identității.

Pe tot parcursul filmului, este superb surprinsă această etapă a construcției identitare și a confuziei de rol caracteristică vârstei, atunci când Riley își pierde «inocența», prin pierderea valorilor de bază și trece printr-o reconstrucție care, în final, va aduce laolaltă noua ei personalitate – The good and the bad!

Din perspectiva conceptului de construire a identității, e de menționat că m-am bucurat că am avut parte de varianta cu sunet original și subtitrare, versus varianta dublată, căci englezescul Sense of Self a fost tradus în română cu «Stimă de Sine» și, din punctul meu de vedere, această traducere poate crea confuzii. Echivalentul în engleză al «stimei de sine» este self-esteem, adică «încrederea în propriile abilități și a valorii intrinseci». Sense of Self este un concept mult mai larg, care include propria percepție a caracteristicilor care ne definesc, trăsăturile de personalitate, sistemul de valori și credințe, ce ne place, ce ne motivează. Din perspectiva asta, o traducere mai apropiată ar fi putut fi «Imagine de Sine sau Identitate».

Concluzia copilei de opt ani a fost: «Nu trebuie niciodată să crezi că nu faci suficient, și atunci când se întâmplă, e bine să-ți aduci aminte că ești un om bun». Eu zic că am făcut o treabă suficient de bună că am dus-o să vadă acest film!

Concluzia mea este că e un film care merită din plin văzut și revăzut de preadolescenți și adolescenții de la 9 la 99 de ani! Ar mai fi multe de spus despre comportamentele de risc (fie că vorbim de fumat, consum de alcool sau doar intrare prin efracție/furt), despre reparare relațională sau aspecte care au fost mai puțin evidențiate în film, cum este îndrăgostirea, dar te las pe tine să le descoperi și poate să-mi împărtășești din impresiile tale personale. Eu aș fi încântată să mai aflu și părerile altora despre acest film!“.


Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0