În prima ediție din acest an a rubricii Psihologie & Film, Mariana Popastate, psihologă cu o vastă experiență și participantă la programul de formare Parenting MasterClass, ne aduce o recomandare valoroasă, menită să ne inspire și să ne îmbogățească perspectivele în aceste prime zile ale lui 2025. Alegerea sa nu este doar o sugestie pentru cinefili, ci și o invitație la reflecție asupra legăturilor profunde dintre emoții, relații și lecțiile pe care le putem învăța prin intermediul artei cinematografice.
„În urmă cu ceva timp, am urmărit pe platforma Netflix miniseria Maid (2021), o producție inspirată de autobiografia cu același nume a lui Stephanie Land, apărută în 2019. Mi-a plăcut foarte mult, m-a atins profund și m-a emoționat până la lacrimi.
Având în centru un puternic personaj feminin, miniseria Maid pune lupa pe o problemă acută a societății în care trăim și despre care cred că nu vorbim destul: violența domestică. În timp ce multe filme sau seriale prezintă problema violenței domestice concentrându-se în principal pe aspectul fizic al abuzului, Maid este unul dintre puținele seriale care aduce o perspectivă nouă, abordând violența domestică din punctul de vedere al abuzului emoțional.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Producția beneficiază de o distribuție de excepție, în frunte cu Margaret Qualley (26 de ani) și Andie MacDowell (63 de ani), mamă și fiică nu doar în această miniserie, ci și în viața reală, fapt ce adaugă un strat suplimentar de profunzime relației lor complicate de pe ecran.
Serialul urmărește povestea lui Alex (interpretată cu măiestrie de Margaret Qualley), o tânără inteligentă, scriitoare aspirantă. Ea se îndrăgostește de Sean, un bărbat cu probleme de dependență de alcool, furie și agresivitate. Atât Alex, cât și Sean provin din familii cu elemente de disfuncționalitate (abuz fizic și emoțional, neglijare, abuz de substanțe). Cei doi au împreună o fetiță în vârstă de doi ani, pe nume Maddy. Într-o noapte, Alex pleacă de acasă cu fetița ei, în încercarea de a ieși dintr-o relație abuzivă emoțional.
În continuare, serialul pune privitorul față în față cu o realitate dură, nu întotdeauna ușor de privit. Alex devine menajeră și se luptă cu sărăcia, cu lipsa unui acoperiș deasupra capului și cu un sistem social plin de birocrație, în încercarea de a-i oferi copilului ei siguranță, un altfel de model și o viață mai bună. În plus, Alex are și grija mamei sale, Paula, care suferă de o afecțiune mintală nediagnosticată (tulburare bipolară) și pe care Alex o numește «problema mea». Nu-i este deloc ușor, însă nu renunță. M-au impresionat forța interioară, voința de neclintit, curajul și hotărârea ei, atuuri care o ajută să depășească obstacolele cu care se confruntă.
Maid educă și informează. Ne ajută să înțelegem că violența domestică nu înseamnă doar vânătăi vizibile pe corp. Abuzul emoțional este deseori subestimat sau neglijat, poate fi chiar greu de identificat. De (prea) multe ori, rămâne neraportat, dar are efecte devastatoare asupra sănătății mintale și emoționale a victimei. Atunci când asistentul social o întreabă pe Alex dacă vrea să depună plângere la poliție, ea răspunde: «Și să spun ce… că nu m-a lovit?». Chiar și Alex, care este victimă, are nevoie să fie educată cu privire la faptul că ceea ce i se întâmplă este catalogat drept abuz.
M-am bucurat să văd că serialul pune sub reflector și ciclul violenței domestice. Astfel, vedem derulându-se în Maid etapa de îndrăgostire, acumularea de tensiune, incidentul de violență și perioada de calm. Și ciclul se reia în momentul în care Alex se vede nevoită să ia decizia sfâșietoare de a se întoarce la abuzatorul ei.
Mi-a plăcut mult și faptul că, uneori, imaginile sunt lăsate să continue singure povestea, să construiască metafore şi să intensifice conflictele interioare. Amintesc aici scena în care este reprezentată vizual depresia, și anume cea în care în care Alex se scufundă în canapea și dispare.
Miniseria reușește să răspundă la două întrebări ce apar pe buzele multora, întrebări ce contribuie la rușinea și stigmatizarea pe care le simt victimele violenței domestice: «De ce nu pleacă?» și «De ce se întoarce?».
Denise, femeia care conduce un adăpost pentru victimele violenței domestice și care-i oferă lui Alex siguranță, sprijin și o comunitate, îi explică că unele femei au nevoie să se întoarcă și de șapte ori până își pot părăsi definitiv abuzatorul. Nu puține femei trec printr-o poveste asemănătoare cu cea a lui Alex. Potrivit OMS (Organizația Mondială a Sănătății), la nivel global, una din trei femei este victimă a violenței domestice.
Urmărind acest serial, am simțit că el reușește să dea o voce celor care, de multe ori, nu au: victimele violenței domestice. Totodată, consider că ne ajută să înțelegem lupta lor și modurile în care noi, ca societate, am putea să sprijinim persoanele afectate. Fără această înțelegere, victimele riscă să rămână, de multe ori, singure, nevăzute și neauzite.
Finalul este unul foarte emoționant. Este despre reziliență și speranță și se simte atât de triumfător! Dar nu vă spun mai multe, vă las să-l descoperiți singuri!“.
Citește și: