Recomandarea de film din luna aprilie este ecranizarea cărții Plânsul lui Nietzsche, bestsellerul semnat de renumitul psihoterapeut Irvin Yalom. Probabil că mulți dintre cititorii Paginii de Psihologie au auzit de cunoscutul terapeut și profesor, dar puțini știu că, la începutul acestui an, dr. Yalom s-a căsătorit cu o doamnă psihoterapeută, în vârstă de 75 de ani, alături de care lucrează la o nouă carte. Lăsând la o parte micile picanterii din viața lui Yalom, psihologa și psihoterapeuta Camelia Buligoanea ne aduce în centrul atenției filmul Plânsul lui Nietzsche, lansat în 2007 și regizat de Pinchas Perry, avându-i în distribuție pe Armand Assante și Andreas Beckett.
De ce să vezi acest film? Pentru că vei afla informații despre începuturile psihanalizei și nevoile care au dus la apariția acestui domeniu din medicină. Vei descoperi idei care te vor ajuta să înțelegi rolul psihoterapeutului, pentru a obține o nouă perspectivă asupra vieții tale și mai mult de atât. Poate vei începe chiar să îndrăgești ideile și scrierile filosofului german Friederich Nietzsche.
Fiecare om trebuie să aleagă cât adevăr poate suporta
„Mereu mi-au plăcut cărțile și să citesc. Cu toate acestea, pe filosoful Friederich Nietzsche nu l-am putut înțelege, mintea și sufletul fiindu-mi încă nedescoperite, căci lucrurile îmi păreau că sunt exact așa cum mi se spusese că sunt ele, dintotdeauna. M-am împotmolit la înțelegerea faptului că «Dumnezeu e mort!» și că noi l-am omorât în toate felurile. Dr. Josef Breuer se surprinde pe el însuși cu o conștientizare: «Incredibil! Să spui că speranța e cel mai mare rău! Că Dumnezeu a murit! Că adevărul e o greșeală fără de care nu putem trăi!».
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Chiar și după atâtea milenii de la moartea lui Isus, rana emoțională a trădării la nivel colectiv încă ne doare. Iar «speranța» este fața pozitivă a deznădejdii, a disperării, a resemnării, într-o situație fără speranță de schimbare sau îmbunătățire.
După ce am citit cartea lui Irvin Yalom, am privit cu alți ochi ceea ce a scris Friederich Nietzsche, iar pentru asta, ai nevoie de timp, de blândețe, compasiune, să lași să curgă textul. Căci mesajul este despre acceptarea și iubirea față de tine și despre faptul că «fiecare om trebuie să aleagă cât adevăr poate suporta».
Filmul, la fel ca și cartea, te captivează încă de la început, prin atmosfera și cadrele acțiunii care se petrece în Viena, în 1882, o perioadă în care, în Europa, se răspândea nihilismul. La nivel de societate, disperarea și nihilismul erau tot mai des întâlnite, iar medicina și religia nu mai ofereau liniștea căutată, deși catolicii practicau spovedania, ca o formă de «tratament prin vorbire». Societatea occidentală avea nevoie de alternative, prin care să se vindece de depresie și isterie. Unii critici consideră că operele filozofului Friederich Nietzche, prin interesul manifestat către relații și introspecție, au fost precursoarele psihanalizei.
Acțiunea filmului pornește de la ideea lui Irvin Yalom, care-și imaginează ce s-ar fi putut întâmpla dacă dr. Josef Breuer, fondatorul psihanalizei și mentorul lui Sigmund Freud, și-ar fi testat metodele pe Nietzsche. În realitate, cei doi, Josef Breuer și Friedrich Nietzsche, nu s-au cunoscut niciodată: este doar un fir narativ imaginar creat de Irvin Yalom, pentru a descrie perioada de început al unui domeniu, pe Friederich Nietzsche și pe predecesorii acestuia.
De asemenea, în film apare și tânărul medic Sigmund Freud, care «nu se poate obișnui cu ideea că pacienții săi mor», iar acesta devine interesat și implicat indirect în metodele doctorului Breuer.
Contextul socio-cultural al anului 1882 ne transmite ideea că medicina a favorizat începuturile psihanalizei, iar psihoterapia, numită «tratamentul prin conversație, a apărut în circumstanțe diferite», după cum este sugerat și de Irvin Yalom. De altfel, filosofia antică – de la Epicur, Platon, Democrit – este precursoarea psihologiei de azi“.
Suferința psihică este cât se poate de reală
„În acțiunea filmului, doctorul Josef Breuer este rugat de Lou Andreas-Salomé, o aventurieră intelectuală rusoaică, să-l ajute pe filosoful german Nietzsche, după ce acesta a amenințat că se va sinucide, din cauza respingerii sale. Filosoful german Nietzsche este de acord să se întâlnească timp de o lună cu doctorul Breuer, pentru a-și trata durerile groaznice de cap, acceptând să aibă discuții zilnice cu acesta. Pentru a reuși să-i câștige încrederea și să construiască o relație terapeutică solidă cu pacientul său – Friederich Nietzsche, dr. Breuer îl face pe filosof să creadă că, de fapt, Nietzsche îl ajută pe doctor să scape de obsesiile și depresia sa. Treptat, Josef Breuer își dă seama că suferința sa este cât se poate de reală și ajunge să petreacă mai mult timp ca pacient al lui Nietzsche și mai puțin ca medic al său.
Cele două personaje – Josef Breuer și Friederich Nietzsche – sunt construite în oglindă și așa sunt prezentate și în film: temele din întâlnirile lor de tratament fac atingere emoțională între pacient și terapeut, iar scopul tratamentului este de reparare, vindecare și împlinire prin iubirea de sine. Ambii protagoniști trăiesc durerea și își exprimă «plânsul», dar în moduri diferite. Doctorul este deschis către explorare, comunicându-și deschis gândurile și emoțiile, iar filosoful adresează întrebările «pacientului», dar păstrând tăcerea până la dezvăluirea personală, spre finalul filmului.
℗PUBLICITATE
Demersul de «tratament prin vorbire» este desfășurat pentru a susține construirea unei relații terapeutice vindecătoare (pacient-medic), iar scena din încheierea filmului reprezintă emoționant visul împlinit al lui Nietzsche: «Visez la o dragoste în care doi oameni să împărtășească pasiunea de a căuta împreună un adevăr mai înalt. Poate că n-ar trebui să-l numesc dragoste. Poate că adevăratul ei nume este prietenie».
Interesantă este ideea la care ajung dr. Breuer și medicul Sigmund Freud, și anume că «tratamentul prin vorbire» susține integrarea părților din inconștient cu cele din conștient, astfel prin normalizare și întregire psiho-emoțională construim calea către schimbare.
Dr. Josef Breuer inițiază metoda terapeutică prin hipnoză și îl îndrumă pe tânărul dr. Sigmund Freud în folosirea tehnicii, astfel deschizând accesul către inconștient și favorizând o mai bună cunoaștere de sine și echilibrare psiho-emoțională a pacientului. Interpretarea viselor este o altă metodă terapeutică de a înțelege mesajele inconștientului, folosită în tratamentul pacientului. Momentele de renaștere psiho-emoțională a celor doi protagoniști sunt reprezentate prin scenele simbolice în care fiecare se aruncă în apă, semnificând etapele travaliului de schimbare individuală și încheierea unui demers terapeutic.
Filosoful Nietzsche se remarcă printr-o inteligență sclipitoare: prin întrebările pe care le ridică, îl ajută pe pacient să exploreze adânc în psihicul său (cum ar fi: «Care este semnul eliberării? Să nu-ți mai fie rușine de fața ta»). Profesorul filosof Nietzsche studiază disperarea, nu o tratează precum doctorul. Întrebările sale ne pun față în față cu Sinele nostru și cu viața pe care o trăim, susținând un travaliu de dezgolire dureroasă și plină de curaj a ceea ce numim «trăire a vieții». Astfel, putem înțelege că ceea ce alegem să trăim este, de fapt, un consum al vieții și nu o alegere conștientă“.
Să-ți poți cuprinde propria singurătate
„Filmul este captivant prin dialogurile celor doi și prin modul în care relația lor terapeutică se construiește treptat, transformându-se în prietenie, totodată aceasta influențând atât relația cu Sine, cât și celelalte relații (cu familia, soția, societatea).
Totodată sunt abordate teme de dialog la fel de valabile oricărui proces terapeutic, precum: relațiile de iubire dintre bărbat și femeie, căsătoria, relația cu părinții, dorința ca fantasmă a minții, motivația oamenilor pentru a face lucruri versus dăruire și interesul personal, nevoia de control exercitată asupra altei ființe, datoria și responsabilitatea, rolurile partenerilor în relație, ce este libertatea, alegerea, adevărul personal, singurătatea, izolarea, tentația și infidelitatea, secretele care pot altera relația de cuplu, prietenia.
Profesorul Nietzsche ne spune că «pentru a avea o relație completă cu cineva, trebuie să ai mai întâi o relație bună cu tine însuți, să-ți poți cuprinde propria singurătate, pentru a-ți putea îndrepta dragostea către altcineva și să fii cu adevărat interesat de cursul existenței celuilalt».
Scena din finalul filmului ni-l înfățișează pe profesorul Nietzsche urcând în tren, sugerând metaforic că, prin eliberarea de trecut și dobândirea cunoașterii de sine, ne găsim libertatea de exprimare autentică.
Ce am luat cu mine din acest film este semnificația renașterii, conștientizarea faptului că avem nevoie de relații pentru ne vindeca și pentru a crește, iar esența comună a ființei umane are nevoie de sens, iubire, blândețe, bunătate și compasiune de sine“.
Un scenariu plin de citate, fiecare reprezentând teme profunde de reflexie individuală
- „Căsătoria n-ar trebui să fie o închisoare, ci o grădină în care este cultivat ceva mai mare.“
- „Căsătoria este sacră. Totuși, este mai bine să distrugi o căsătorie decât să te lași distrus de ea.“
- „Visez la o dragoste care înseamnă mai mult decât doi oameni care tânjesc să se posede unul pe altul.“
- „Suntem mai mult îndrăgostiți de dorință decât de persoana dorită.“
- „Disperarea este prețul pe care un om îl plătește pentru conștiința de sine. Privește viața în profunzime și vei găsi mereu disperare.“
- „Orice persoană trebuie să aleagă cât adevăr poate suporta.“
- „Spiritul unui om este construit din alegerile sale.“
- „Este ușor, mult mai ușor să te supui altuia decât să-ți comanzi ție.“
- „Trebuie să-l opresc, să nu-l las să devină unul dintre acei oameni care se consideră buni doar pentru că nu au gheare.“
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
