Datoria ta nu este să cauți iubirea, ci să găsești acele bariere pe care le-ai construit în interiorul tău și care te țin departe de iubire. — Rumi
„Chiar ai încercat dating-ul online și ești psiholog?“ sau „Trebuie să-ți fi fost așa de ușor să te duci la toate întâlnirile acelea cu oameni necunoscuți și să știi ce să zici și ce să faci“ sunt reacțiile pe care le primesc de obicei, când le dezvălui oamenilor experiența mea – de peste un an – în ale dating-ului online. De fiecare dată, într-o astfel de conversație mă simt ca un agent special 007 prins într-o misiune secretă, obligat să își dezvăluie adevărata identitate. E ca și cum a fi psiholog și a da swipe left/right nu pot să apară în aceeași propoziție.
În fiecare zi, în calitate de psihologi, suntem martori ai luminii, dar, mai ales, ai întunericului din interiorul fiecăruia dintre noi. Ascultăm povești de viață, oferim ghidaj, călăuzim tristeți și bucurii, suntem în rolul de părinți buni ai copilului interior pe care tot noi, ca adulți, îl ținem captiv. Dar cine suntem, când pășim în afara cabinetului? Cum ne descurcăm cu propria lumină și propriul întuneric? Și ce context mai bun pentru a pune o astfel de întrebare, decât contextul dinamicilor de relație?!
Am întrebat 10 psihologi cu competențe diferite (de la psiholog școlar, psiholog organizațional, cercetător, până la psihoterapeut) care este relația lor cu dating-ul online. Toți și-au formulat răspunsurile pornind de la aceleași set de întrebări, ca de exemplu:
- Ce înseamnă pentru tine dating online? Care este/a fost experiența ta?
- Cum decizi dacă mergi la o a doua întâlnire cu aceeași persoană sau dacă inițiezi o nouă întâlnire?
- Ce-ai descoperit despre tine, în timpul perioadei de dating online?
- Ce vulnerabilități emoționale ai descoperit despre tine? Ce momente de creștere personală ai avut?
- Cel mai mare turn-on? Dar turn-off?
- Ești la prima întâlnire, însă îți dai seama că aveți viziuni/păreri diferite despre subiecte importante pentru tine. Cum te descurci?
Astfel, rezumând răspunsurile acestora, s-au conturat câteva subteme, care descriu experiența de dating online din perspectiva psihologului. Prima temă scoate în evidență nevoia de a cunoaște oameni noi, din afara cercului social uzual, aplicațiile online pentru dating oferind un context potrivit pentru a cunoaște oameni diferiți. Din toate interviurile, a reieșit folosirea strategiei de încercare-eroare în mod asumat. Psihologii descriu faptul că prezentarea la prima întâlnire pornește de la cele mai bune intenții, fiind deschiși și curioși față de persoana întâlnită. Cu toate acestea, nu toate întâlnirile se încheie cu promisiunea unei noi întâlniri și asta, fie pentru că nu exista chimie între cei doi, fie chimia online nu se mai susținea și în întâlnirea față în față. Totuși, dacă prima întâlnire merge bine – ceea ce poate să însemne (pe rând) atracție fizică, descoperirea unor interese comune, compatibilitate în viziunea asupra vieții – atunci inițierea unei noi întâlniri este descrisă în diferite moduri.
℗PUBLICITATE
Unii psihologi au împărtășit că obișnuiesc să revină ei cu un nou mesaj către persoana cu care s-au întâlnit, alții dezvăluind că așteaptă întotdeauna să fie contactați. Legat de ce-au descoperit despre ei – atât în termeni de vulnerabilități emoționale, cât și de momente de creștere – majoritatea a vorbit despre creșterea toleranței la respingere, la frustrare și schimbarea felului în care îi evaluează pe ceilalți. Psihologii au mărturisit că s-au dezvoltat personal prin aceste experiențe, prin faptul că și-au crescut nivelul de spontaneitate, au învățat să investească emoțional treptat și să rămână curioși legat de povestea partenerului de întâlnire, chiar dacă nu se potrivea cu nevoile lor.
Trebuie să mărturisesc că, atunci când m-am gândit la o astfel de temă pentru un articol care să evidențieze experiența psihologilor în ceea ce înseamnă dating-ul online – mă așteptam la răspunsuri atipice, la împărtășirea unor experiențe neobișnuite. Cred că este capcana în care cădem mai des decât admitem: ne așteptăm ca psihologii să reacționeze în viața de zi cu zi la fel ca în cabinete (conținuți și reglați emoțional, știind ce decizii trebuie să ia, fără să fie răniți sau dezamăgiți, înzestrați cu capacități speciale).
Însă aceste interviuri demonstrează exact contrariul: psihologii au împărtășit situații și trăiri cu care fiecare dintre noi se poate identifica. Această dualitate între cunoașterea psihologică și cunoașterea din viața de zi cu zi e cât se poate de firească și asta, deoarece – pentru a putea conține, deopotrivă, întunericul și lumina fiecărui client – psihologul trebuie să învețe să se distanțeze de exact aceleași lucruri care îl afectează și pe el în viața de zi cu zi. Așadar, ce e de făcut? La fel ca fiecare dintre noi, și psihologul trebuie să își reclame părțile ascunse, pierdute ale eului, să învețe să trăiască și să își înțeleagă mai în profunzime propriile vulnerabilități, să își asume responsabilitatea pentru comportamente care îl rănesc sau îi rănesc pe cei dragi, să învețe să sărbătorească împlinirile și să fie recunoscător. Iar în arena celor care își doresc o relație autentică (aflată în slujba nevoilor emoționale, și nu a mecanismelor de apărare), se duc bătălii asumate – care scot întunericul, și nu fericirea, din fiecare dintre noi – pentru a putea crește și a ne putea vindeca.
Vă invit să reflectați asupra faptului că Universului nu îi pasă dacă noi suntem fericiți, ci dacă noi învățăm să trăim o viață în care știm să integrăm toată paleta de emoții și stări.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
