fbpx
skip to Main Content
Psihoterapia în Vremea Pandemiei. Psihoterapeuții și-au Mutat Cabinetele în Online

Practic de mai mulți ani ședințele de psihoterapie online cu o parte dintre clienții mei și, în majoritatea cazurilor, rezultatele sunt foarte bune. Până de curând, mare parte din terapiile online erau cu clienți din afara țării, de cele mai multe ori români plecați sau partenerii acestora. Era așa o obișnuință pentru mine, încât nici nu m-am gândit că poate fi o tranziție dificilă pentru clienții obișnuiți cu siguranța și confortul cabinetului. Dar odată cu decizia de a mă autoizola și a transfera toată munca mea terapeutică în mediul online, am observat cum acest pas nu este la fel de firesc și natural pentru toată lumea. Am avut nevoie de mai bine de două săptămâni să mă adaptez și eu și să înțeleg schimbările – atât din perspectiva clientului, în propria mea terapie de cuplu, cât și din cea a specialistului, care trebuie acum să lucreze doar online – și să le pot rezuma logic pentru cititorii Paginii de Psihologie.

Reacțiile clienților mei au fost dintre cele mai diverse: au fost persoane care au suspendat terapiile până la revenirea în cabinet (dintre care unii au făcut deja revenirea în online), la fel cum au fost persoane care au cerut să ne vedem în mediul virtual înainte ca eu să fac această propunere pe data de 13 martie.

Mai ales pentru cei care se confruntau deja cu anxietatea legată de sănătate, această amenințare de coronavirus creează multe dificultăți. Ei au cu atât mai multă nevoie de ajutor specializat, deși acesta nu mai poate fi accesat în varianta tradițională. Pe de altă parte, deja sunt studii care arată că izolarea socială – fie că este obligatorie, cum este carantina, fie autoimpusă, pentru a opri sau a scădea contaminarea – are efecte negative asupra sănătății mintale și trebuie să ne așteptăm să trăim stări în care să ne simțim neglijați, izolați, iritabili sau chiar furioși.

Multă lume nu își poate permite să acceseze un psihoterapeut în condiții normale, iar dacă oamenii se decid la acest moment să ceară ajutorul, s-ar putea să întâmpine dificultăți și mai mari, prilejuite de starea de urgență declarată cu ceva zile în urmă. Situația este dificilă și pentru psihoterapeuți, care se întrebau până de curând cum ar fi etic și moral, dar mai ales sănătos, să procedeze față de întâlnirile din cabinet, având în vedere că erau clienți care se arătau încă dispuși să participe la ședințele față în față, cu mult după ce autoritățile ne ceruseră să ne izolăm.

Mulți își pun o serie de întrebări: „Mă voi simți, oare, la fel?“; „Se va schimba relația mea cu psihoterapeutul?“; „Cum vom reuși să rămânem în contact?“; „Dacă întâmpinăm dificultăți tehnice, ce ne facem?“; „Cum putem face față tranziției?“. Din acest motiv, am compilat o serie de descoperiri personale (făcute în ultimii ani de experiență cu terapiile online) cu sfaturi obținute și de la alți colegi de breaslă (cu care am avut contact personal sau pe care îi urmăresc online). Am făcut acest demers în încercarea a crea cât mai multă siguranță și predictibilitate, măcar în zona aceasta a psihoterapiei online.

Evident că psihoterapia online are atât plusuri, cât și minusuri. Un neajuns remarcat de o parte dintre clienții mei este acela referitor la drumul către și de la cabinet, care servește de multe ori ca interval-tampon (în care am ocazia să mă pregătesc pentru ședință și ulterior să mă liniștesc, dacă am lucrat subiecte dificile, așa cum se întâmplă de obicei). Să te închizi în dormitor și să-ți pui căștile ca să te vezi cu psihoterapeutul pe ecranul calculatorului sau al telefonului mobil nu ne ajută să putem să ne pregătim și să ne liniștim după. O recomandare care cred că ar putea ajuta în acest sens ar fi să vă dați ceva mai mult timp de tranziție înainte și după ședințele ținute de la domiciliu, în loc să intrați direct și pe fugă în ele sau să vă reluați rutinele casnice imediat cum ați terminat. Pe de altă parte, având în vedere traficul din București, multă lume s-a arătat deja interesată de a continua online chiar și după ridicarea stării de urgență.

Alți clienți s-au îngrijorat anterior ședinței că vor fi mult mai conștienți de sine și focalizați pe propriile grimase (pe care le vor putea observa acum pe ecran) și asta îi va distrage de la lucru. Unii m-au întrebat dacă așa arată și se comportă de obicei, dar în cele din urmă cu toții ne-am obișnuit și ședințele au decurs similar celor din offline, feedbackul primit de la toți clienții fiind acela că s-au simțit la fel de eficienți. Știința se pare că sprijină această idee, arătând că psihoterapia practicată online sau telefonic este similară ca eficiență celei din cabinet.

Și în privința relației terapeutice, lucrurile se vor schimba semnificativ. Clienții mei erau obișnuiți să fie serviți cu un ceai cald sau o cafea la începutul fiecărei ședințe, iar în momentele dificile eram alături de ei pentru a le întinde cutia cu șervețele, pe care aveam grijă să le aleg special pentru a fi cât mai fine și delicate cu pielea sensibilă din jurul ochilor. Mai nou, clienții își fac propriul ceai – dacă vor – și folosesc propriile șervețele, dar eu sunt în continuare prezentă alături de ei, ascultând și observând fiecare gest și conținându-i la fel cum o făceam înainte de 13 martie. Mă simt la fel de conectată cu clienții mei ca și înainte. La fel și cu propria mea terapeută. Un lucru remarcat de partenerul meu încă de la prima noastră ședință de psihoterapie de cuplu online a fost că, fiind acasă, s-a simțit mult mai confortabil și în siguranță, iar asta i-a permis să se deschidă și să se exprime mai ușor. De asemenea, fiind în fața ecranului, nu mai contează nimic din ceea ce se petrece în cameră și tot focusul terapeutului și al clientului este concentrat asupra ecranului și, automat, asupra relației.

Lucrez și în prezent cu persoane care nu se simt în siguranță în propria casă și pentru care, înainte de pandemie, cabinetul reprezenta unul dintre puținele locuri unde găseau liniștea și pacea de care aveau nevoie. Eu am găsit varianta de a le sta la dispoziție pe e-mail sau prin mesaje text în momentele dificile, pentru cei care (din diverse motive) nu au putut ține ședințele online video sau audio. Însă este la latitudinea fiecărui coleg cum decide să gestioneze astfel de situații.

Iată câteva idei despre ce-ai putea face înainte de prima ședință de terapie online:

1. Fă o listă a îngrijorărilor pe care le ai despre psihoterapia online și discută-le cu terapeutul tău. Dacă ești îngrijorat că nu ești suficient de experimentat cu tehnologia, vorbește despre asta cu terapeutul, pentru a afla cum veți gestiona problemele tehnice în cazul în care vor apărea.

℗PUBLICITATE


2. Dacă te temi că vei avea probleme legate de intimitate și confidențialitate, anunță terapeutul și găsiți împreună o soluție. Acestea sunt aspecte esențiale în terapie, la care nu putem renunța deoarece de ele depinde siguranța procesului terapeutic și a clienților. Dacă locuiești într-o garsonieră, poate că ai putea folosi căștile cu microfon și bucătăria, pentru ședințe. Am o clientă care locuiește cu partenerul într-o garsonieră și care mi-a povestit că, de câte ori unul dintre ei este în propria terapie, pentru a-i crea intimitate, celălalt profită și face o baie lungă, cu spumă. În situațiile unde acest lucru nu este posibil, terapeutul îți poate oferi varianta e-mailului sau a mesajelor text, dacă crede de cuviință.

3. Descarcă din timp aplicația pe care o vei folosi, asigură-te că ai la îndemână căștile cu microfon, încărcătorul și o priză sau bateria externă. Este un stres pe care îl poți evita (acela de a sta cu ochii pe bateria laptopului, tabletei sau al telefonului), întrebându-te dacă mai ține până la sfârșitul ședinței. La fel de neplăcut este și să pui capăt conversației, ca să îți poți căuta prin casă încărcătorul.

4. Găsește, dacă poți, un loc confortabil și intim, de unde să te poți vedea săptămânal cu terapeutul tău. Adu acolo câteva obiecte dragi și care te fac să te simți bine: jurnalul, o lumânare parfumată sau obiecte decorative dragi, asigură iluminatul cald cu o lampă și nu uita de cutia cu șervețele. În timp, acesta va deveni spațiul tău de siguranță. Însă nu îți face griji, dacă nu ai acest spațiu; te poți vedea oricum cu terapeutul tău.

5. Este important să poziționezi laptopul sau telefonul cu camera la nivelul ochilor și la distanță de un braț de tine. Poți folosi un teanc de cărți, dacă folosești telefonul și nu dispui deja de un selfie-stick cu trepied, cum este cel pe care mă felicit că l-am achiziționat în urmă cu un an. Mai poți ajusta și ulterior, în cadrul ședinței, camera și imaginea, nu îți face griji. Menționez că aplicația Skype are o funcție foarte utilă, care estompează fundalul, astfel încât nu trebuie să îți faci griji dacă în spatele tău nu există un spațiu pe care să vrei să i-l arăți terapeutului. Poate, nu ai avut timp să faci curat în cameră în ziua respectivă…

Înainte de ședință, pregătește-ți o băutură caldă sau asigură-te că ai un pahar sau o sticlă cu apă în preajmă și adu-ți aproape jurnalul sau hârtie și un instrument de scris, pentru situația în care vrei să-ți iei notițe în ședință. Ia-ți 5-10 minute înainte de a intra în ședință, pentru a te pregăti, a face câteva exerciții de respirație sau stretching, pentru a lăsa în urmă restul atribuțiilor tale zilnice și a putea intra în starea necesară terapiei.

În timpul primei ședințe, asigură-te că împărtășești cu terapeutul toate îngrijorările legate de modul de lucru online, pune întrebări legate de aplicația pe care o folosiți, dacă simți nevoia, și cere ghidaj pentru a o folosi. În cazul în care se blochează partea audio sau video, ia o pauză, nu te panica și respiră. Fie își va reveni aplicația, fie veți folosi planul B discutat cu terapeutul anterior ședinței. Sunt dovezi care ne arată că ne simțim mai puțin inhibați, atunci când ne întâlnim online cu terapeutul. Se pare că avem tendința să împărtășim mai mult și mai repede, față de ședințele din cabinet. Pentru a te asigura că ai un ritm cu care te simți confortabil, ia-o ușor, respiră și nu te teme să faci pauze sau să permiți și momentelor de tăcere să existe.

După ședința de psihoterapie, dă-ți timp 5-10 minute înainte de a trece la orice altă activitate. Faptul că nu mai avem drumul de la cabinet către următorul obiectiv al zilei noastre ne poate face să trecem imediat după ședință la cititul e-mailului sau la alte sarcini zilnice. Fă o pauză de câteva minute, pentru a lăsa lucrurile discutate în ședință să se așeze. Poți asculta o melodie care îți place și te relaxează, pentru a crea acest timp tampon între psihoterapie și restul zilei tale.

Este o mare diferență între ședințele din cabinet și cele online, iar asta este normal. La fel de normal este și să ai diverse griji, față de această schimbare. După câteva ședințe însă, este deosebit de probabil ca aceasta să devină noua ta normalitate.

Vă urez mult succes și mai ales sănătate – fizică și emoțională – în această perioadă plină de incertitudine și sper să continuați sau să începeți să aveți o relație suportivă și eficientă cu psihoterapeutul cu care lucrați deja sau cu care, poate, veți începe să lucrați curând.

Cristina Petrescu-Ghenea

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Back To Top
×Close search
Caută