În societatea contemporană, stima de sine și conceptul de parenting au devenit subiecte de interes și putem să le regăsim atât în mass-media, cât și în cărți. Știința vine în ajutorul nostru pentru a găsi răspunsuri la diverse întrebări, iar în acest articol vom explora legătura dintre parenting și stima de sine.
Pentru început, haideți să vedem cum putem să definim cele două concepte. Stima de sine se referă credințele, emoțiile pe care le avem față de propria noastră persoană. Gândurile cu privire la propria persoană pot fi pozitive („Sunt o persoană valoroasă, merit aprecierea celorlalți“, „Am încredere în mine și în abilitățile mele“) sau putem observa tendința de a fi critici cu noi („Nu mă descurc niciodată“, „Alții pot să facă lucrurile mai bine decât mine“ etc.). Cel de-al doilea concept, parenting (tradus în română drept parentaj), se referă la acele valori și credințe pe care le avem cu privire la creșterea copiilor. Fiecare dintre noi poate să își amintească acele reguli care ne guvernau viața de familie, reguli pe care este posibil să le aplicăm și în prezent: „copilul trebuie să mănânce tot la masă“, „ai voie afară până la ora 10“, „duminica se ia masa în familie“, „nu ai voie să ai iubit“ etc.
Diana Baumrind (1960) a fost cercetătoarea care a identificat patru stiluri de parenting, acestea fiind validate ulterior în mai multe studii: stilul autoritativ, stilul autoritar, stilul permisiv și cel neglijent (fiind identificat ulterior).
1. Stilul autoritativ ne aduce în față acei părinți ce au așteptări ridicate din partea copiilor, au control asupra lor, dar pot să răspundă la nevoile emoționale ale copiilor și să le ofere siguranță. Standardele impuse copiilor sunt înalte, dar atitudinea părinților rămâne deschisă față de copii.
2. Stilul autoritar se caracterizează prin așteptări și control ridicat din partea părinților, copiii trebuie să respecte regulile și nu se discută despre nevoile emoționale ale acestora.
3. Stilul permisiv caracterizează acei părinți care nu stabilesc limite și reguli, au dificultăți să spună „nu“, iar așteptările sunt reduse cu privire la performanța școlară a copiilor. Părinții sunt susținători, empatici, dar le e greu să își impună propriul punct de vedere.
4. Stilul neglijent apare la părinții care au alte preocupări (job, interese personale) și nu se implică în viața copiilor (nu au idee dacă copiii se simt bine sau rău, dacă au probleme la școală). În acest caz lipsește implicarea emoțională și părinții nu se conectează la nevoile copilului.
Dr. John Gottman, o altă figură importantă în psihologia relațiilor, prezintă în cartea Parenting: cum să creștem copii inteligenți emoțional, o taxonomie similară, însă înlocuiește termenii. Astfel, dr. Gottman vorbește despre părintele critic, părintele nepăsător, părintele permisiv și părintele antrenor emoțional – aceasta fiind versiunea parentală de care copiii au cea mai mare nevoie. Tot în acest bestseller regăsim mai multe chestionare pentru a ne identifica stilul parental, dar și recomandări practice despre cum putem manifesta comportamente tipice părintelui care are atenția îndreptată spre lumea emoțională a copilului.
℗PUBLICITATE
Ce ne spun studiile de specialitate despre relația dintre parenting și stima de sine?
Cercetătorii au descoperit că stilul de parenting autoritativ, sau părintele antrenor emoțional (după descrierea lui John Gottman), este asociat cu o stimă de sine mai ridicată la copii și adolescenți. Ce înseamnă asta la nivel practic?
Dacă oferim siguranță în interacțiune, suntem deschiși în comunicare și putem fixa niște granițe sănătoase, stima de sine a copiilor și adolescenților va fi una mai mare. Aceste informații ne pot duce cu gândul la „parentajul conștient“ despre care ne vorbesc dr. Harville Hendrix și dr. Hellen Lakelly Hunt în cartea lor Dăruiește iubirea care vindecă. Copiii au nevoie să vadă că părinții îi susțin indiferent de circumstanțe, că au loc să se exprime și că opiniile sau viziunile diferite nu sunt sancționate.
Familia reprezintă un pilon important în dezvoltarea stimei de sine, iar mesajele primite de la părinții noștri sau de la persoanele semnificative din cercul social pot să ne „bântuie“ și la maturitate dacă avem o voce critică în interior ce nu ne dă ocazia să ne dezvoltăm și să ne actualizăm potențialul.
În privința celorlalte stiluri de parenting, studiile ne arată că parentajul autoritar și cel neglijent sunt corelate cu o stimă de sine scăzută. Dacă încercăm să impunem reguli copiilor cu orice preț, ne este indiferent ce simt sau care sunt nevoile lor, atunci stima de sine a copiilor și adolescenților va avea de suferit.
Puncte de creștere pentru părinți
Pentru a comunica eficient cu copiii și adolescenții în creșterea stimei de sine recomand să ne îndreptăm atenția asupra unor principii ce alcătuiesc „parentajul conștient“:
- exersarea capacității de a ne asculta copiii prin renunțarea la credințele noastre preconcepute: „Știu eu cum te simți. Nu este necesar să te întreb pe tine“, „Eu sunt părintele, așa trebuie făcute lucrurile“. Capacitatea de a-i asculta pe copii fără să-i judecăm ne va aduce mai aproape de ei și putem să știm cu adevărat ce le place, ce își doresc să facă pe viitor.
- identificarea similarității și a diferențelor care pot exista între stilul de parentaj din familia de origine și stilul pe care îl aplicăm noi la maturitate: de multe ori, nu suntem conștienți că preluăm din caracteristicile părinților sau ale persoanelor care ne-au crescut și aducem elemente în relația cu copiii pe care le-am trăit și noi în trecut. De exemplu, dacă părinții erau critici cu privire la performanțele mele școlare când nu excelam, este posibil ca eu în prezent să am așteptări mari de la copil și să devin critic cu el dacă ia notele 8 sau 9 și nu 10.
Pentru a explora mai mult aceste similarități și diferențe putem să ne punem următoarele întrebări:
- „În momentul în care ajung să strig la copilul meu, oare care voce îmi guvernează mintea (mama, tata)? Se întâmpla ca și ei să strige la mine?“
- „Cum se purta mama sau tata cu mine când ne certam versus cum mă port eu ca părinte? Pot identifica niște lucruri comune? (voce critică, ridicarea tonalității)?“
- „Când se enervează, copilul meu strigă la mine, închide ușa și se comportă cum o făceam eu când eram la vârsta lui?“
- „Cât de ușor îmi este să stau cu emoții precum frică, furie, tristețe atunci când le văd la copilul meu? Părinților mei le era ușor să se conecteze cu stările mele emoționale sau eram pus la colț, ajungeam să mă simt vinovat(ă) că gândeam și simțeam în acel fel?“
Bibliografie:
1. Pinquart, Martin & Gerke, Dana-Christina, „Associations of Parenting Styles with Self-Esteem in Children and Adolescents: A Meta-Analysis“, Journal of Child and Family Studies 28. 10.1007/s10826-019-01417-5, 2019.
2. Darling, N., & Steinberg, L., „Parenting style as context: An integrative model“, Psychological Bulletin, 113, 487–496, 1993.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
