fbpx
skip to Main Content

Continuare, prima parte se poate accesa aici.

Russell (2016) a realizat cercetări interesante legate de fenomenul de migrare a experților psihoterapeuți în zona de consultanță de leadership. Plecând de la diverse teorii cu privire la comportamentul uman, ei oferă suport liderilor de business. Creșterile de profitabilitate, ca urmare a intervenției consultanților de leadership, nu au fost demonstrate empiric, în ciuda informațiilor prezentate într-o manieră pozitivă. Foarte puține elemente regăsim în literatura de specialitate despre tehnicile de consultanță în leadership folosite de psihoterapeuții reprofilați în domeniul organizațional. Kott (2012) descrie modul în care consultanții organizaționali aplică concepte ale teoriilor sistemice cu privire la familie în domeniul leadershipului, însă fără a arăta în mod clar şi specific cum sunt aplicate propriu-zis aceste teorii și tehnici. Datele reale sunt greu de obținut, în parte datorită naturii strict confidențiale a relației dintre organizații și specialiștii contractați.

Terapia corporate de scurtă durată 

Într-un articol din Financial Times (2019) se precizează că Institutul Internațional pentru Dezvoltarea Managementului din Elveția oferă participanților la MBA sesiuni de psihoterapie pentru autocunoaștere, concluzia fiind aceea că studenții nu realizează existența unor forțe inconștiente care le influențează deciziile și viața în manieră semnificativă.

Terapia corporate de scurtă durată (Short Term Corporate Therapy) este un termen propus de Anna Rowley (2008) şi își are bazele în psihoterapiile de scurtă durată. Diferenţa majoră dintre cele două abordări este aceea că sesiunile se desfăşoară în locația clientului și nu în cabinetul individual de psihologie. Printre rezultatele obţinute cu clienții săi, menționăm următoarele: identificarea credințelor de bază care determină comportamentul și motivația, creșterea acceptării de sine, creșterea toleranței în ceea ce privește ambiguitatea și schimbarea, adaptarea deciziilor personale la mediu și la alte persoane, prezicerea comportamentului altor persoane pentru îmbunătățirea managementului, conștientizarea faptului că unele comportamente avute anterior nu se mai potrivesc în contextul nevoii de creștere permanentă, creșterea conștientizării de sine (ca sursă principală de putere și influență pentru atingerea succesului) și construirea unui business care îi determină pe oameni să vină la muncă cu determinare.

Ce este și cum funcționează psihoterapia scurtă strategică? 

După Piaget (1937), un copil își construiește realitatea sa proprie prin intermediul unor acțiuni exploratorii, concluzia fiind că „acțiuni diferite conduc la construirea unor realități diferite“. (Nardone şi Watzlawick, 2005)

Christian, Safran și Muran (2012) readuc în discuţie conceptul de „experiența emoțională corectivă“. Potrivit acestora, „insightul intelectual singur nu este suficient“, fiind necesar ca pacientul să treacă prin experiențe noi. Contrar accepțiunii analiștilor, pacientul suferă nu atât din pricina amintirilor sale, cât din incapacitatea sa de a face față problemelor actuale și nu este necesar și nici posibil să aducem în cursul terapiei la suprafață fiecare sentiment reprimat al pacientului. 

Din perspectiva hipnozei ericksoniene, simptomele nu trebuie privite ca aspecte psihopatologice, ci ca mecanisme sau resurse care pot conduce la vindecare, în același mod în care au condus la comportamentul dezadaptativ (Holdevici, 2011).

Steve de Shazer (1985) consideră că o terapie scurtă se caracterizează prin faptul că este limitată în timp și, totodată, rezolvă problema cu care s-a prezentat clientul și nu „macină“ aceleași dificultăți, fără a ajunge la vreo concluzie. De aceea, pentru a asigura succesul terapeutic, nu este necesar să avem informații detaliate în legătură cu simptomele și nici măcar nu trebuie să stabilim precis cum anume se mențin respectivele simptome. Observațiile au arătat că orice alt tip de comportament nou într-o situație problematică poate conduce la găsirea unei soluții – este important ca persoana să realizeze ceva diferit, chiar dacă respectivul comportament pare irațional, bizar, irelevant sau chiar comic. O tehnică cunoscută este prescrierea simptomului – realizarea comportamentului simptomatic în aceeași direcție duce la însănătoșire. Terapia centrată pe soluții și viitor își are originile în lucrările lui Milton Erickson, echipa terapeutică a Institutului de Cercetări Mintale (Mental Research Institute – MRI) de la Palo Alto și echipa Centrului de Terapie Familială Scurtă (Brief Family Therapy Centre), condusă de Steve de Shazer (Dafinoiu, 2005). Una dintre regulile terapiei centrate pe soluții este că „oamenii au resursele necesare rezolvării problemelor lor“. Erickson le spunea de multe ori pacienților săi în timpul transei că „există lucruri pe care le știți, dar nu știți că le știți. Când veți ști ceea ce nu știți că știți, atunci vă veți elibera“. Orientarea terapeutică este centrată pe soluții, terapeutul asigurând doar cadrul producerii acestora de către client – clientul este cel care produce soluțiile. Un alt element deosebit de important este formularea scopurilor într-o manieră pozitivă, clară, să conțină acțiuni, să utilizeze cuvintele clientului etc.

℗PUBLICITATE



Psihoterapia constructivistă (scurtă-strategică) reprezintă un model psihoterapeutic elaborat de Nardone (1996), inspirat de lucrările lui Milton Erickson, Jay Haley, John Weakland și Paul Watzlawick. Soluția eficientă este cea care dirijează subiectul, într-un timp scurt, astfel încât să nu își modifice doar propriile acțiuni, ci și modul în care percepe realitatea, iar pentru a realiza acest lucru este necesară modificarea modalității în care acesta își organizează informațiile. În terapiile propuse de Nardone regăsim tehnici precum: utilizarea limbajului clientului, reetichetare circulară a problemei, a sistemului percepție-reacție și a soluției, paradoxală, tehnica bazată pe confuzie, comunicare metaforică, prescrieri indirecte. Spre deosebire de tradiționalele abordări psihologice și psihiatrice, în terapia strategică nu se utilizează nicio teorie despre „natura umană“ și, în consecință, nicio definiție care să vizeze „normalitatea“ sau „patologia“ psihică.

Din această perspectivă, terapeutul strategic este interesat de „funcționalitatea“ sau „disfuncționalitatea“ comportamentului persoanelor și a modului lor de raportare la propria realitate.

Nardone (2005) prezintă și o listă de „erezii“ ale demersului terapeutic strategic. Acestea nu fac nicidecum trimitere la aspecte religioase, ci se referă la poziția psihoterapeutului care adoptă stilul strategic față de problemele cu care se confruntă oamenii. Acesta este denumit eretic, strict în sensul de bază, din limba greacă (hairetikos), indicând persoana care are capacitatea de a alege și care nu integrează teoriile din domeniul funcționării umane ca pe niște axiome. Din aceste motive, la baza ereziilor stă principiul alegerii probabilității în locul așa-zisului adevăr universal valabil. 

Cele patru erezii sunt:

  1. trecerea de la sisteme teoretice închise la unele deschise, adică adaptarea la percepția și realitatea internă a fiecărei persoane;
  2. concentrarea pe „cum?“ și mai puțin pe „de ce?“ – contează mai mult procesul decât conținutul. Persoanele trebuie să fie susținute astfel încât să facă față dificultăților prezente. Asumpția fundamentală a terapeuților strategici este că problemele mintale și de comportament rezidă din modul în care persoana își construiește realitatea și reacționează față de ea cu un comportament disfuncțional – sau așa-numitele psihopatologii. De obicei, pacientul consideră că un comportament ales este cea mai bună metodă de a face față unei situații specifice. Ideea este ca specialistul să producă o schimbare de perspectivă, care produce o schimbare de percepție a realității, care la rândul ei determină comportamente noi;
  3. terapeutul este responsabil de influențarea comportamentului și percepției clienților și are inițiativa pe toată durata tratamentului. Dacă terapia funcționează bine, vor apărea mici semnale de îmbunătățire, dacă nu, strategia trebuie schimbată. Terapeutul trebuie să prezinte elasticitate mentală și să adapteze tratamentul la pacient și nu invers;
  4. schimbarea vine înainte de înțelegere (insight). Contrar altor abordări terapeutice, în abordarea strategică este necesar ca mai întâi să schimbăm comportamentul pacienților și, ulterior, gândirea (punctul de vedere, fereastra de realitate). Prin urmare, experienţa trăită devine foarte importantă. 

În terapia strategică, terapeutul se concentrează pe procesele și procedurile terapiei: ce se întâmplă în relațiile de interdependență ale pacientului (cu sine, cu alți oameni, cu lumea în general); cum are legătură problema actuală a pacientului cu tiparele de relație ale acestuia (cu sine, cu alți oameni, cu lumea); cum a încercat pacientul până acum să rezolve problema sau ce soluții a încercat (soluția încercată poate fi parte din problemă); cum situația problematică poate fi înlăturată cât de repede cu putință. 

În psihoterapia scurtă strategică, eficacitatea terapiei depinde în primul rând de influența personală și de charisma terapeutului – sugestia jucând un rol deosebit de important. Prezentată în mod corect, sugestia va duce la cooperare terapeutică și la dorință de schimbare. În această notă, limbajul este deosebit de important, iar terapeutul trebuie să folosească limbajul pacientului. De asemenea, recadrarea este un alt instrument eficient folosit în abordarea strategică. Poate varia în complexitate, de la o simplă redefinire cognitivă a unei idei sau unui pattern comportamental, până la metafore, sugestii evocative și recadrări paradoxale. Evitarea formulărilor negative, folosierea paradoxurilor şi prescrierea paradoxală, utilizarea metaforelor, ancdotelor şi poveştilor, precum şi prescripţiile comportamentale directe, inidrecte şi paradoxale, toate reprezintă proceduri specifice terapiei scurte strategice.

Articol publicat în Revista de Psihologie a Academiei Române.


Andrei Alexandrescu este psiholog acreditat în Coaching Sistemic de International Coach Federation și specialist în analiza comportamentală și psihologie aplicată. A lucrat în diplomație, a condus un grup de firme de consultanță de afaceri și este consultant de management, inclusiv pe domeniile dezvoltării leadershipului, îmbunătățirii relațiilor de muncă și climatului oranizațional. Este interesat de zona responsabilității sociale, sens în care se implică activ în proiecte de voluntariat de la vârsta de 12 ani, mai ales în sprijinul copiilor din medii defavorizate.

Caută