Dacă ești la fel ca majoritatea dintre noi, capul tău este în permanență plin de gânduri, nu toate binevenite. Ne pierdem mereu în gânduri repetitive ce ne scot din momentul prezent. În zilele obișnuite, cei mai mulți dintre noi rostim aproximativ 16.000 de cuvinte, însă gândurile noastre – mințile noastre interioare, neobosite – produc alte zeci de mii, dintre care 95 la sută sunt reluări. Nu e de mirare că ne e atât de greu să ajungem la liniștea noastră fundamentală; este îngropată sub zeci de mii de gânduri.
Cel mai greu ne este să fim prezenți atunci când lucrurile nu funcționează bine, însă, deși exact atunci avem cel mai mult nevoie de Prezență conștientă, aceasta ne este și cel mai puțin disponibilă. Dacă ești ca mine, ai tendința de a catastrofa, ceea ce poate agrava situația. În timpul unei vizite în Myanmar, eu și neuropsihiatrul Dan Siegel – partenerul meu de viață de peste 30 de ani și partener de muncă de 12 ani – am vizitat uluitoarea, vasta Pagodă Shwedagon din Yangon, cu o vechime de 2.500 de ani, unde zeci de călugări se adună zilnic pentru a medita. Am intrat în liniște și ne‐am ales locurile. Nu mă așezasem de mai mult de cinci minute, când un greier mi‐a intrat în ureche. L‐am simțit și auzit agitându‐se, lovindu‐mi canalul urechii externe în timp ce încerca să scape.
Am cunoscut o mulțime de necazuri, dar cele mai multe dintre ele nu s‐au întâmplat niciodată
Mintea mi‐a luat‐o la goană, capul mi s‐a umplut de gânduri: Vai, nu, este ziua în care trebuie să plecăm, va trebui să amân zborul, să-mi găsesc un medic, ceea ce va fi o adevărată provocare, sunt sigură că doctorul nu va știi ce să facă, apoi voi avea nevoie de un chirurg care să îndepărteze greierul, cel mai probabil îmi voi pierde auzul, nu văd cum pot trece prin asta fără să pierd măcar o parte din auz, sper doar să nu iau vreo boală rară… toate în mai puțin de trei secunde, deși mi s‐a părut că au trecut 15 minute, iar apoi, în mod surprinzător, greierul a ieșit singur din canalul urechii. M‐am simțit extrem de ușurată și puțin ridicolă pentru că am inventat o poveste atât de elaborată despre un viitor groaznic, ce nu avea să existe vreodată. Alunecăm cu ușurință în tărâmul gândirii catastrofale, unde cea mai rea variantă este singura variantă, și ne facem scenarii mai rele decât ar fi cazul. Sunt sigură că îți poți aduce aminte de propriile exemple.
℗PUBLICITATE
Indiferent de experiențele noastre de viață, de profesie, sau de situația noastră familială, avem tendința de a ne revizui viața cu aș fi vrut, aș fi putut, ar fi trebuit, în căutarea unui trecut perfect sau, cel puțin, a unuia îmbunătățit. Mințile noastre au o minte proprie și sunt dornice să treacă la următorul lucru, la ceva „mai bun“, sau să ne ducă înapoi la ceea ce s‐a întâmplat în trecut. Înainte să ne dăm seama, ne‐am pierdut în povești, gânduri sau sentimente despre viitor sau trecut. Îmi imaginez că ești familiarizată, la fel ca și mine, cu aceste ruminări – sau cum îmi place să le numesc, safariuri ale gândirii. De multe ori scăpăm din vedere ceea ce se întâmplă acum și, în general, oricum nu ne mulțumim cu momentul prezent. Ne imaginăm tot felul de situații ce rareori devin realități, fie că privim înainte la ceea ce ne imaginăm că ne va aduce, în sfârșit, fericirea pe care o căutăm și o merităm, fie că ne temem de pericole și dezastre ce s‐ar putea să nu apară niciodată.
După cum spunea Mark Twain, „[am] cunoscut o mulțime de necazuri, dar cele mai multe dintre ele nu s‐au întâmplat niciodată“.
Cred că suntem cu toții de acord cu faptul că gândurile noastre continue ne țin departe de momentul actual, deci cum putem să petrecem mai mult timp în prezent? Acesta este subiectul pe care îl vom discuta în prima parte a cărții Darul Prezenței conștiente.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
