Nu știu cum sunteți voi, cititoarele Paginii de Psihologie, dar eu mă număr printre femeile dornice să înțeleagă de ce funcționează așa cum funcționează anumite lucruri și care caută să descopere sensul din spatele unor obiceiuri, comportamente sau norme sociale. De această dată, am vrut să înțeleg de ce femeile acordă întâietate tuturor celorlalți, în timp ce ele rămân în coada propriei listei de priorități, chiar și atunci când vine vorba despre aspecte precum sănătate, sport și importanța acestuia pentru echilibrul minte-corp.
Așadar, am apelat la psihoterapeutul Gáspár György, autor și președinte al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, care m-a îndemnat să pornesc de la resorturile mai profunde ale societății din care facem parte: „Dacă ne uităm la normele culturale din zilele noastre, putem spune că femeile sunt considerate ca având firi comunitare, centrate pe relații, și bărbații ca fiind independenți, mai axați pe sine și profesie“. Ceea ce identifică antagonic Gáspár este că: „Societatea le dictează femeilor cum ar trebui să fie – generoase, blânde, tandre, atente la ceilalți – și, odată cu asta, le înghesuie în niște cutiuțe psihologice în care nu prea le mai rămân spațiu și timp pentru grija și compasiunea de sine. Toate aceste așteptări comportamentale în funcție de gen ajung să nu le fie benefice nici femeilor, nici bărbaților și nici familiilor sau comunității“.
În egală măsură, este de părere (și trebuie să recunosc că îi împărtășesc pe deplin opinia) că: „Avem o mare nevoie să regândim modurile în care funcționează lumea și să le asigurăm femeilor spațiu – fizic, psihologic și social – pentru a trăi ca având cu adevărat drepturi egale cu ale bărbaților. Iar din acest punct de vedere, consider că femeile nu pot schimba societatea unilateral, trebuie să contribuim și noi, bărbații“.
„Suroritatea“, un concept prea puțin vehiculat și aplicat
Integrând informațiile punctate de către Gáspár György și cu speranța unui viitor mai optimist pentru noi toate, consider că schimbarea este un proces în care avem nevoie să ne unim forțele și inteligența. Să recurgem la ceea ce am putea numi „suroritate“ (sisterhood în limba engleză) – cât de ciudat că, pentru acest concept, există un echivalent în multe dintre limbile globului, mai puțin în română!
De aceea, l-am rugat pe Gáspár să ne explice de ce este atât de importantă existența unei figuri feminine (soră, colegă, mamă etc.) cu care să putem împărtăși și chiar valida experiențele similare. Potrivit psihoterapeutului, „relațiile bazate pe compasiune și siguranță interpersonală sunt o sursă de sănătate și de vitalitate pentru noi toți“. Mai exact, „cu cât avem parte de un sistem relațional mai complex, cu atât ne va fi mai bine“. Mai mult, experiența din cabinetul său de psihoterapie îi arată că femeile au nevoie de persoane în prezența cărora să se vulnerabilizeze și să poată fi autentice și sincere.
Cu toate acestea, Gáspár György adaugă că „este extraordinar dacă o femeie are în jurul ei deopotrivă bărbați și alte femei, deoarece într-un fel va relaționa cu bărbații și într-un alt fel cu femeile“. Dar tot experiența sa de psihoterapeut i-a demonstrat că multe femei se deschid cu dificultate în prezența altor femei: „Atunci când vine vorba despre alegerea unui specialist în sănătate mintală sau emoțională, deseori primesc replici de genul «Nu îmi recomandați o femeie terapeut pentru că nu am încredere în femei» sau «Am mai fost la psihoterapeute și nu cred că m-au ajutat». Prin urmare, este necesar să ținem cont de realitatea socială în care trăiește fiecare femeie și să o susținem în procesul ei de dezvoltare, pornind de la percepțiile și credințele pe care le are“.
Tot Gáspár menționează cum „creierul nostru funcționează pe principiul predicțiilor. Cu alte cuvinte, pentru ca o femeie să-și imagineze că poate beneficia, cu adevărat, de susținerea unei alte femei are nevoie, în prealabil, de experiențe pozitive (de contexte în care să descopere puterea conexiunii cu o altă femeie și astfel să rescrie eventualele amintiri de trădare din trecut)“.
Importanța apartenenței și puterea de schimbare
Pe 21 septembrie va avea loc la București „LadiesRun“, prima alergare stradală dedicată, în totalitate, femeilor. Așadar, fie că ai o prietenă, o proaspătă mămică în grupul de amice, o mamă, o colegă, o soră sau o rudă de sex feminin, puteți petrece o zi împreună, alergând o cursă de doi sau de cinci kilometri, iar apoi vă puteți bucura de clipe relaxante, la Biblioteca Națională, printre activările pregătite de organizatori și de sponsori. Pentru a beneficia de o reducere de participare, folosește codul PaginaDePsihologie30.
Pornind de la acest tip de eveniment, am vrut să înțeleg cât de mult cântărește nevoia de apartenență la un grup de același sex, și tot Gáspár m-a ajutat să deslușesc substratul invizibil, dar atât de important, al acestor relații. „Înainte de toate, contează apartenența la familia din care facem parte. Avem studii care ne arată că oamenii au nevoie de iubire, respect și susținere, mai ales din partea acelora care reprezintă sistemul lor relațional de bază. Apoi, sigur că este importantă și apartenența de gen, de profesie etc“.
Gáspár completează că, în activitatea sa clinică, a observat atât femeile, cât și bărbații în contexte de grup. „Este o energie aparte care se creează atunci când femeile își unesc forțele pentru un obiectiv comun. Știința relațiilor, domeniul meu de competență, ne spune că întregul este mai mare decât suma părților. Asta înseamnă că împreună ne poate fi mai bine și mai ușor. Iar pentru o dezvoltare cât mai coerentă, ajută ca acest «împreună» să vizeze și strict persoanele de același gen“. Pe scurt, „validarea care vine din partea unei persoane de sex opus aduce o anumită energie în relație, dar cea care vine din partea unei persoane de același sex este destul de diferită“.
Gáspár adaugă că „maestra de meditație zen Joan Halifax folosește cuvintele «spate puternic și față delicată», când vine vorba despre femei. Nu cred că vreun bărbat ar putea vreodată să încurajeze mai frumos o femeie, pentru a-și manifesta toate părțile sinelui, nu doar pe cele agreate social“.
O altă nuanță interesantă este și cea legată de furie (o emoție pentru care femeile sunt deseori penalizate), despre care Gáspár menționează că: „Fetele pot învăța cum să-și gestioneze aceste emoții mai bine dacă găsesc în rândul mamelor, al surorilor sau al prietenelor modele potrivite, fără să împrumute de la bărbați strategiile agresive de exprimare a furiei, pentru că asta ar cauza doar suferință“.
Beneficiile mișcării fizice
Revenind la tema sănătății fizice, deși ne străduim să mâncăm „cât mai bio“, ținem cure de slăbire (ori ne înfometăm de-a dreptul,) ajungem să neglijăm ceva extrem de important: masa musculară, care nu poate fi întreținută decât prin exercițiu fizic.
Una dintre variantele gratuite și foarte la îndemână este însăși alergarea. Din fericire, chiar și în România, oamenii încep să descopere beneficiile fizice și mentale ale mișcării. Este recomandat, însă, să urmezi pașii firești, înainte să te apuci de alergat.
Așadar, începe cu o vizită la medicul de familie, prin care să ți se confirme faptul că ești apt(ă) pentru exerciții fizice susținute. Ulterior, te poți apuca de antrenamentul care este indicat să fie realizat pe etape. Pe scurt, nu începi să alergi din prima zi, ci faci progrese zilnice, întâi cu un mers alert și, mai apoi, cu o alergare ușoară.
Alergarea oferă numeroase beneficii pentru sănătatea femeilor, atât pe plan fizic, cât și mental:
- Îmbunătățește sănătatea fizică. Alergarea are capacitatea de a crește nivelul colesterolului „bun“, precum și capacitatea pulmonară, stimulând sistemul imunitar, reducând riscul formării cheagurilor de sânge și prevenind apariția altor afecțiuni cardiace.
- Poate duce la câștiguri în forță și viteză similare cu cele produse de steroizi, întrucât alergarea anaerobă de mare intensitate este unul dintre cei mai puternici stimulatori ai hormonilor umani naturali de creștere.
- Contribuie la reducerea stresului, prin creșterea producției de serotonină și endorfine, substanțe cunoscute ca „hormonii fericirii“.
- Contribuie la îmbunătățirea sănătății mintale, ajutând la ameliorarea stărilor depresive și la schimbarea stării de spirit în mod natural.
- Ajută la cultivarea stimei de sine.
- Contribuie la crearea unor relații de prietenie și a unor grupuri de suport. Alergarea alături de o altă persoană de același sex sau alături de un grup, în mod regulat, te poate ajuta să-ți menții motivația și entuziasmul. Mai mult decât atât, femeile care aleargă împreună devin mai mult decât partenere de antrenament; sunt și confidente, consiliere și lista de beneficii relaționale poate continua.
Sper să te fi convins să-ți faci o „anamneză“ și să fii sinceră cu tine, când te gândești la starea de sănătate (fizică, psihică și emoțională). Nu este niciodată prea târziu să faci ceva pentru propria persoană, dar este bine să ții minte că nu vei mai fi niciodată mai tânără decât în clipa de față. Iar asta poate face diferența în modul în care alegi să trăiești.
Citește și: