Este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști români, este senior reporter de investigație la „România, te iubesc“ (emisiune difuzată în fiecare duminică, de la ora 18:00, pe ProTV), este soț și tată, implicat în multe proiecte, dar, mai presus de toate, un om curajos, mereu în căutarea adevărului. Doamnelor și domnilor, protagonistul interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine, de astăzi, de pe paginadepsihologie.ro este Rareș Năstase!
Ce înseamnă, pentru tine, „România, te iubesc“?
Pot să îți spun că „România, te iubesc!“ e de fapt o declarație făcută tuturor românilor buni, onești, verticali, de la noi din țară și de peste hotare. Acei români care devin model, care fac ceva să miște lucrurile în bine, în mai bine. Românilor cărora poate nu le e ușor făcând asta, dar trec peste impedimente. Ei sunt România căreia îi spun că o iubesc.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Și mai e un aspect, în acest „România, te iubesc!“, care se poate traduce prin: „România, caut soluții pentru tine și fac ce pot eu mai bine să îți fie bine, adică să ne fie tuturor mai bine.“ România în care înlocuim acel „se va face“ cu „noi facem, el face, ei fac, cineva face“.
Care este reportajul de care ești cel mai mândru?
Toate anchetele care presupun multă muncă de investigație, ore de pândă, de filmări tensionate, cu situații inedite, toate îmi ajung, inevitabil, la suflet. Mi-e tare greu să fac o departajare. Sunt reportaje care au urmări, altele au presupus filmări spectaculoase sau dezvăluiri importante. În munca asta, să obții o declarație halucinantă, care face lumină într-o anumită situație, sau să reușești niște filmări edificatoare cu camera ascunsă, acolo unde știi că au mai încercat și alții și nu au izbutit, sunt chestiuni care dau o mare satisfacție, la fel ca reportajele cu efecte imediate, ce schimbă legislația și impun dosare penale. E multă muncă acolo, doar tu și colegii cu care filmezi știți ce efort a presupus o anchetă bună.
Te-ai simțit, în timp ce realizai un material, în pericol?
Da, am avut două astfel de situații, ambele în afara țării. Una în Sicilia, acolo unde am făcut o investigație despre românii sclavi pe pământul Mafiei, așa s-a numit și campania difuzată apoi la Știrile PRO TV. A doua a fost la Bruxelles, la doi pași de sediile instituțiilor Uniunii Europene. Se întâmpla după exploziile, după atentatele din Belgia, din 2016, și am fost să filmez în cartierul Molenbeek, acolo unde locuiește o populație majoritar musulmană, emigranți din țările arabe, și unde poliția făcuse razii pe durata nopții. Noi am fost atacați cu pietre și bucăți de lemn, în plină zi, în fața unei secții de poliție, fără să intervină cineva. Atunci am privit un polițist în ochi, păzea secția și, deși vedea ce se întâmplă, s-a retras dincolo de porțile instituției. Atunci am simțit și văzut neputința poliției belgiene, într-un astfel de loc.
Care este sacrificiul pe care nu l-ai face niciodată în numele carierei?
Să sperăm că nu ajung să-mi dau viața pentru asta. Sper că am dezvoltat acest simț de conservare, că am acumulat suficientă experiență să mă pot pune în afara oricărui pericol major.
Ce te deranjează cel mai mult la comportamentele oamenilor din social media?
Cred că, indiferent dacă vorbim de societate sau de mediul online, îmi displac total impostura, minciuna, lipsa de asumare. Și oamenii care fac rău voit. Cei care acționează, poate chiar repetitiv, știind că vor face rău.
Sunt convins că toate comportamentele din social media au legătură și cu educația de acasă și de la școală, dar și cu starea de bine a societății, cu cât de… sănătoși și de nefrustrați suntem la capitolul ăsta. Se vede și nivelul de calitate a vieții, prin prisma comportamentelor oamenilor, în și în afara mediului online.
Când va fi gata cartea la care lucrezi în prezent?
Sper să o termin în scurt timp, am început să scriu în această pandemie, în ultimul timp am rărit ritmul. Dar voi reveni, pentru că am toată povestea în minte, trebuie doar așternută pe foaie, rând cu rând.
Care este comportamentul tău de cuplu de care nu ești mândru, dar este greu de schimbat?
Văd încăpățânarea, la capitolul defecte. Sunt taur și sper că pot balansa situația, prin voință și autodisciplină.
Ce lecție dificilă ai învățat în relația de cuplu?
În relația de acum, suntem bine, ne simțim foarte bine împreună, suntem cu adevărat o familie. Sunt căsătorit din 2007, avem 2 copii și sunt un familist convins.
℗PUBLICITATE
Nu am trecut prin lecții dificile.
Cum îți dorești să rămâi în amintirile fiicei tale, Sophia, când aceasta va deveni adult?
Sophiei sper că i-am impregnat cultul pentru lucrurile bine făcute, empatia și buna creștere. Și, pentru că sunt atent la copilărit, le arăt copiilor mei că e OK să copilăresc și eu, să mă joc și să am pasiuni.
Altfel, sunt convins că sunt un tată care glumește mult și care e însă ocupat cu munca în televiziune și fotografiază tot ce prinde, prin vacanțe. Căci, da, fac multe fotografii.
Și Sophia, și Dominic, fiul mai mic, au spirit competitiv, și eu sunt la fel, dar nu știu dacă de la mine au latura asta. Nu îmi dau seama dacă e defect sau calitate, cred că ține și de cum îi voi învăța să gestioneze eșecul și reușitele în viață.
Ce faci atunci când ceva nu-ți iese?
Sunt, în general, stăruitor, nu renunț ușor și am dorința de autoperfecționare. Dar acolo unde îmi dau seama că îmi prind urechile de unul singur, întreb în stânga și în dreapta, cer ajutor. Renunț complet doar atunci când nu văd strop de încurajare. Îmi place când încurajarea vine de unde te aștepți mai puțin, accept criticile constructive.
Pe plan profesional, mi-a plăcut să îmi văd de drumul meu, să nu mă uit la ce fac alții, să văd doar ce pot face eu mai bine.
Care este gestul tău repetitiv, pe care te enervezi cel mai des?
Nu știu să am gesturi repetitive, cel puțin nu unele care să mă enerveze. Când sunt cu gândul la ceva, când sunt prea concentrat, am tendința să verific de mai multe ori dacă am încuiat mașina, ușa de la locuință. Sunt gesturi conștiente, dar nu mă enervează.
Care este relația ta cu greutatea corporală? Cât de mult te preocupă acest subiect?
Sunt gurmand și, dacă nu sunt atent, pot să mă îngraș rapid, mai ales că am perioade mari fără mișcare. Încerc pe cât pot să evit sedentarismul, fac mișcare, merg la sală și am perioade când țin diete. Nu am făcut din asta un stil de viață, îmi place să mănânc.
Care este gândul care nu-ți dă pace înainte să dormi?
Că, dacă știu că am promis ceva, oricât de greu, trebuie să mă țin de cuvânt. Și dozele de perfecționism, de autodepășire. Acel what next, unde urc ștacheta mai departe. Câteodată nu îmi dau pace, dar am învățat să mă relaxez, să mă deconectez.
Altfel, dorm liniștit, cu conștiința împăcată că sunt un om muncitor și corect.
Ai apelat, de-a lungul timpului, la consiliere psihologică?
Nu, dar știu că nu voi ezita să apelez, daca voi simți că am nevoie. E drept și că au fost poate câteva momente, în viață, când ar fi prins bine câteva ședințe de consiliere. Adică ar fi ajutat.
Care crezi că este acel lucru care altora li se pare ciudat, dar ție, normal?
Mi se mai spune, câteodată, că par workaholic, că mă implic prea mult, că prea dau totul pentru ce am de făcut. Eu nu simt deloc că ar fi vorba de o dependență de muncă. Îmi plac lucrurile bine făcute, sunt meticulos, îmi place să respect ce mi-am asumat și nu cred că sunt workaholic, pentru că am auzit că cei din această categorie nu sunt fericiți. Eu zic că sunt, îmi găsesc resursele de bucurie, de fericire, și în familie, și la serviciu. Munca e muncă, timpul liber e timp liber. Și nici nu sunt chiar atât de hiper competitiv. Doar sunt foarte focusat, concentrat pe ce am de finalizat, încât, uneori, cred că las impresia că nu mai e loc pentru altceva. Dar e doar ritmul meu de lucru, de viață. Și îmi place, mă ține în priză.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
