fbpx
skip to Main Content

Este unul dintre cei mai haioși DJ din FM-ul românesc, este sincer, talentat și generos. Spune despre el că vrea să rămână mereu copil, negând cu înverșunare vârsta din buletin. Este familist convins, un prieten devotat și omul care nu refuză implicarea în campanii umanitare. Despre răni emoționale, religie, muzică, social media, dar și despre multe altele am stat de vorbă cu Răzvan Popescu, în interviul de mai jos.

Ce rol joacă pentru tine greutatea corporală și cum te raportezi la ea?

Greutatea corporală este o problemă în momentul în care îți afectează sănătatea. Poate fi și o problemă socială, pentru că există un soi de discriminare față de persoanele supraponderale, chiar și un soi de bullying, și îți poate aduce o oarecare izolare, dacă nu știi să gestionezi acest lucru din punct de vedere emoțional. Pentru mine, kilogramele în plus nu au reprezentat niciodată o problemă, pe partea de socializare, deși sunt genul care oscilează în motivație, având perioade în care slăbesc, perioade în care mă îngraș, mi-e foarte greu să mă mențin la o anumită greutate.

Fluctuațiile de greutate au pus amprenta asupra psihicului tău? Cum ai reușit să te remontezi?

Nu pot să spun că fluctuațiile de greutate și-au pus amprenta asupra psihicului meu, nici că sunt foarte încântat de mine când mă uit în oglindă și văd că am niște kilograme în plus. Mă simt mult mai bine în momentul în care am sub 100 kg, căci una este să te poți îmbrăca în orice fel de haină vezi în magazin și alta este să-ți placă o bluză, să o pui pe tine și să constați că nu-ți stă bine, pentru că este prea mulată. Nu am căzut niciodată în capcana psihicului, însă uneori îmi e ușor să țin diete, îmi e mai comod, alteori, nu mai am determinarea.

Care este cel mai complicat compromis al unei căsnicii, după părerea ta?

Căsnicia, ca și viața, cred că este un lung șir de compromisuri. Adică dacă te aștepți să găsești lângă tine persoana perfectă (perfectă în imaginația ta, căci este un soi de delir al imaginației, atunci când vine vorba de partenerul de viață), te înșeli amarnic. Cred că trebuie să accepți, să tolerezi defectele persoanei de lângă tine, așa cum și viceversa se întâmplă, căci de schimbat nu se schimbă nimeni. Asta este doar o iluzie, cum că cineva s-ar schimba, de dragul altcuiva. Și dacă există o schimbare, este doar temporară, până dispar, mor, evadează fluturașii din stomac. După care, clar te întorci la obiceiurile vechi. Așa că eu, ca un om cu doisprezece ani de relație, zic eu, liniștită și reușită, recomand să nu încercăm să schimbăm persoana de lângă noi, să încercăm să ne obișnuim cu ea așa cum este, și cu bune, și cu rele.

Când ai timp liber, preferi să faci sport sau să te odihnești?

Consider că în timpul liber trebuie să te și odihnești, să faci și sport. Sportul îl văd tot ca pe o relaxare: senzația de bine pe care o ai după o activitate sportivă intensă nu se compară cu nimic altceva. Așa că nu aș pune într-o antiteză odihna și sportul, ci ca pe activități de sine stătătoare.

 Ce carte ai în acest moment pe noptieră?

Pe noptieră se țin încărcătoarele de telefon mobil, pentru tabletă, pentru periuța de dinți, pentru PlayStation [râde]. Lăsând gluma la o parte, am pus mâna pe cartea semnată de Părintele Vasile Ioana și Dan Negru, Dialogurile speranței, și aceasta este cea pe care o citesc în prezent. Chiar acum mă gândeam că îmi fac mustrări de conștiință că nu mai acord cititului locul pe care îl merită, din rațiuni evidente, care țin de mersului lucrurilor în zilele noastre – pentru că este mult mai comod să pui mâna pe o tabletă sau să frunzărești TikTok-ul, decât să citești o carte. Dar fac eforturi să nu mă îndepărtez total de un obicei care, în adolescență și în prima parte a vieții, zic că mi-a făcut bine.

Când te gândești la o relație de siguranță, cine îți vine prima oară în minte?

Eu cred că există o relație de siguranță în multe dintre conexiunile pe care le formăm, depinde la ce siguranță ne raportăm (emoțională, materială). Sunt mai multe paliere ce trebuie discutate, dar cred că cea cu un prieten apropiat (cel pe care să-l pot suna oricând, să-mi sară în ajutor) reprezintă o relație de siguranță.

Harville Handrix și Hellen LaKelly Hunt spun în cartea „Spațiul dintre noi că nu poți răni pe cineva, fără să te rănești pe tine. Când ai simțit ultima dată că ți s-a întâmplat asta?

Este foarte adevărată vorba aceea, că se poate răni mult prin cuvânt. Un cuvânt spus într-un moment nepotrivit poate să rănească, să doboare, să rupă, pur și simplu, încrederea omului căruia i se adresează. Și apropo de acest lucru, cel mai la îndemână exemplu pe care îl am și-l dau, de multe ori, este acela prin care realizăm cât de mult contează felul în care trimitem cuvinte către persoanele de lângă noi: eram în clasa a șaptea și fiind la școală, am vrut să-i repar doamnei profesoare de fizică clanța ușii de la laborator. A reușit operațiunea și doamna profesoară a vrut să-mi facă un compliment (fără să mă jignească). Mi-a spus: „Ai fi un foarte bun lăcătuș“. Pe mine, acea propoziție m-a dezamăgit foarte mult, întrucât am considerat că doar de atât mă vede în stare − fără a jigni ori a subestima pe cineva care practică această meserie, pe atunci credeam că merit o apreciere mai mare din partea doamnei profesoare.

Ce părere ai despre psihoterapia de cuplu?

℗PUBLICITATE



Psihoterapia de cuplu cred că este o chestie bună, atât timp cât ambele părți implicate cred cu tărie în așa ceva și își găsesc, desigur, și terapeutul care are uneltele, are cheia către problema lor. Până la urmă, nu contează cum se numește calea pe care o urmează doi oameni care vor să-și salveze relația, că este vorba de un preot, de un psihoterapeut, de un parapsiholog, de un căutător în stele, important este să reușească să-și găsească o cale să continue drumul împreună. Asta dacă acela există, sau să se lămurească, odată pentru totdeauna, că nu mai este loc pentru ca ei doi să continue în această ecuație. Așadar, pe scurt, este o acțiune extrem de benefică, pentru toată lumea, dacă părțile implicate cred în calea asta.

Ce te enervează cel mai tare în social media? 

Cel mai tare mă deranjează comentatorii frustrați, mă deranjează ipocrizia, pentru că social media nu a reușit decât să facă și mai vizibilă ipocrizia speciei umane. Nu este, neapărat, vina platformelor, ele au fost doar o unealtă care a arătat, în toată splendoarea, ce înseamnă acest fenomen. Cel mai tare mă distrează când pune un cuplu o poză și primul comentariu este, inevitabil: „Vai, ce frumoși sunteți!“, ei nefiind chiar frumoși. 

Care a fost cel mai deranjant titlu de ziar pe care l-ai citit despre tine?

Nu știu dacă există vreun titlu care să mă fi deranjat foarte tare vreodată. Mă supără, în schimb, faptul că tragem concluzii, înainte de a-l întreba și pe cel implicat. Adică este o modă a ultimilor ani, să scrie un articol despre tine, dar nimeni nu te sună să te întrebe despre subiectul în cauză, dacă ai un punct de vedere. Te trezești, pur și simplu, că s-a scris acel lucru despre tine. Asta aș putea spune că mă deranjează, într-o oarecare măsură, dar nu într-atât încât să-mi strice ziua. 

Care este piesa pe care o ai în heavy rotation-ul personal?

Aici e greu. Am un playlist de vreo zece ore, contează foarte mult ce stare am în acel moment. Este foarte complicat, nu am o melodie anume, pe care să o ascult continuu.

Când ai purtat ultima dată un dialog cu copilul interior?

În fiecare zi port dialog cu copilul interior, cred că nu sunt matur, în conformitate cu vârsta pe care mi-o arată buletinul. Și nici nu-mi doresc asta, nu mi-a plăcut niciodată să mă iau prea în serios și viața mi-a oferit șansa să pot merge pe linia asta. Faptul că lucrez într-un domeniu în care, de fapt, asta înseamnă să fii vesel, să trimiți stare de bine față de cei din jur, m-a ajutat să întârzii cu maturizarea, și, sincer, dacă aș putea muri copil, nu m-ar deranja cu nimic treaba asta.

Care este sacrificiul pe care nu l-ai face niciodată, în numele carierei?

Nu știu ce sacrificiu n-aș face pentru carieră, nu m-am gândit niciodată, nu am fost pus în postura de a avea de ales, de a mi se pune o condiție.

Ce rol joacă credința și momentele de rugăciune în viața ta?

Aș vrea să-ți fac o destăinuire: nu sunt genul de om care se roagă. Chiar nu mă rog, asta nu înseamnă că nu sunt o persoană credincioasă ori că sunt ateu, exclus. Doar că nu am atracția asta față de rugăciune, la un anume moment al zilei.

Dacă s-ar realiza un film biografic după viața ta, cine ai vrea să te interpreteze?

E complicat. Cred că ar trebui cel puțin doi actori, unul gras și unul mai slab, având în vedere fluctuațiile mele de greutate [râde].

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0