Nu putem privi soarele în față. Același lucru se întâmplă și în cazul morții. Tuturor, fie că recunoaștem sau nu, ne e frică de moarte, este o temere existențială, pe lângă lipsa sensului, singurătate și libertate. Faptul că avem conștiință ne determină să știm și că vom muri. Acest lucru se numește rana mortalității și e prezent, în diferite forme, cu noi pe tot parcursul vieții. În cartea Privind soarele în față, psihiatrul Irvin Yalom, profesor emerit de psihiatrie la Universitatea Stanford, ne pune față în față cu una dintre cele mai mari frici ale noastre, dar ne oferă și instrumentele necesare pentru a-i face față.
Deși, pe parcursul timpului, am auzit multe lucruri interesante despre această carte, nu m-am gândit că ar putea fi una care să-mi placă. Am pornit de la ideea că frica de moarte ar trebui mai degrabă să fie tratată din perspectivă pur științifică, nu și filosofică. Faptul că am început să o citesc are legătură cu anxietatea legată de starea de sănătate pe care o resimt de multe ori, deoarece m-am gândit că la baza ei ar putea fi, de fapt, frica de moarte, însă într-o formă mascată. Lectura aceasta m-a convins de două lucruri pe care le consider esențiale: deși moartea ne distruge din punct de vedere fizic, ideea de moarte ne poate salva, iar atunci când alegem să ne ascundem de moarte, ne ascundem și de viață.
Ideea de moarte ar putea fi salvatoare
Ideea de moarte ne salvează, deoarece atunci când alegem să stăm față în față cu această temere sau atunci când suntem aproape de moarte (din cauza unei boli, a unui accident, a pierderii cuiva), ne dăm seama cât de efemeră este existența noastră. Aceasta poate fi terapie de șoc existențială și ne poate determina să facem schimbări importante în viața noastră, cum ar fi să ne reconsiderăm prioritățile. În astfel de momente am putea să ne analizăm regretele, identificând mai ușor ce am putea schimba.
A doua idee face referire la faptul că, temându-ne de moarte constant, începem să nu mai trăim și ajunge să ne fie frică de viață. Acest lucru se poate manifesta prin diverse temeri, cum ar fi teama de a încerca lucruri noi, de a ne implica în ceea ce nu e în zona noastră de confort, de a ne asuma riscuri.
℗PUBLICITATE
Atunci când această frică ne afectează funcționarea, psihiatrul Irvin Yalom propune câteva metode prin care am putea să o atenuăm.
- Am putea face acest lucru prin puterea pe care o au ideile. Epicur, filosof din Grecia Antică, a avut o poziție extrem de interesantă legată de teama de moarte. El nu credea în existența sufletului sau a altor vieți, iar în acest caz, teama de moarte nu e una validă, deoarece după nu se poate întâmpla nimic. În aceeași notă, nu vom ști niciodată că suntem morți, deoarece unde suntem noi, moartea nu e, iar unde este moartea, nu suntem noi. Ultimul argument vizează ideea conform căreia moartea poate fi privită exact ca perioada de dinainte de naștere.
- Deși ideile au un rol important în schimbare, ele au mai mult sens atunci când apar în relații. Atunci când relaționarea e caracterizată de empatie, autodezvăluire, prezență conștientă, putem să dăm mai multă forță ideilor. Acest lucru se petrece, spre exemplu, în relația terapeutică.
- O altă metodă este legată de transmiterea prin reverberație. Atunci când lăsăm ceva în lume, chiar dacă indirect, prin contribuția pe care o aducem în viața celor din jurul nostru, sau în mod direct, prin ceea ce creăm, putem atenua această teamă. Ajută să le spunem celor din jurul nostru ce am integrat de la ei, să manifestăm recunoștință față de contribuția lor.
Alte idei interesante care mi-au atras atenția:
- Atunci când vrem să ne analizăm viața, putem încerca următorul exercițiu propus de Yalom pacienților săi: imaginează-ți că, la un moment dat, un demon apare lângă tine și-ți spune că vei trăi aceeași viață din nou și din nou. Ce i-ai spune? Ai crede că este o situație îngrozitoare sau te-ai bucura? Dacă situația ar părea de nesuportat, ai putea începe să analizezi ce nu funcționează în viața ta.
- Anxietatea morții apare în diverse forme și se manifestă diferit în etapele de dezvoltare. În copilărie, apare ca ceva foarte îndepărtat, iar ideile legate de moarte sunt alungate din minte, în adolescență erupe iar, fie prin dorința adolescentului de a muri, fie prin sfidarea morții prin comportamente de risc. Apoi, e mascată de nevoia de a ne crea o carieră, o familie. Apare din nou după 40 de ani, mai ales atunci când copiii pleacă sau peste mai mulți ani, când urmează pensionarea.
- Pentru unii părinți, copiii reprezintă un proiect de imortalitate, iar acest aspect ar trebui pus sub semnul întrebării, pentru a nu proiecta propriile dorințe asupra lor.
- Există o relație direct proporțională între frica de moarte și sentimentul unei vieți netrăite.
Dacă îți dorești să tratezi în profunzime această temere, atât din punct de vedere psihologic, cât și filosofic, această carte reprezintă o dublă provocare. Mai întâi, ea plasează cititorul față în față cu moartea, care induce anxietate și teroare, iar apoi, explorează modalitățile prin care ne putem schimba radical perspectiva, înțelegând că analizarea ideii de moarte poate conduce la trăirea unei vieți cu sens.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
