#RecomandareaSabinei: Cărți pe care corpul tău are nevoie să le citești

Trezirea tigrului, Peter A. Levine, Ann Frederick

Peter A. Levine este un nume de referință atunci când ne gândim la psihologia și psihoterapia traumei și al lucrul cu corpul în psihoterapie. Și-a petrecut ultimii cinzeci de ani dezvoltând și perfecționând o metodă eficientă pentru identificarea și rezolvarea traumelor fizice și emoționale, a tulburărilor de stres post-traumatic și a consecințelor acestora numită Somatic Experiencing (Experiențiere Somatică). Această abordare a fost inspirată de observațiile făcute de Levine în natură. Observând cum se comportă animalele în natură, Levine și-a dat seamă că acestea au un mod natural de a reveni la o stare de reglare sănătoasă după ce s-au confruntat cu un pericol, în timp ce oamenii au tendința de a rămâne într-o stare de șoc și hiper-vigilență cu mult după ce amenințarea a trecut. Levine consideră că acest lucru se întâmplă deoarece pentru a putea să mișcăm energia pentru a ieși din traumă este nevoie să ne confruntăm cu emoții dureroase, pe care oamenii cu gândirea lor rațională o evită, spre deosebire de animale care o fac într-un mod primitiv și direct. Astfel, Experiențierea Somatică, pleacă de la premisa că pentru a putea depăși trauma este nevoie să ne confruntăm cu acele experiențe și emoțiile dureroase ce le însoțesc și își propune să ofere oamenilor direcții și metode de a putea tolera emoțiile negative, de a se putea reconecta cu propriul corp, de a procesa amintirile traumatice, de a clama sistemul nervos și de a elibera șocul traumatic păstrat în corp. 

De ce să citești această carte?

Trezirea Tigrului este o carte minunată prin modul în care normalizează trauma și oferă o perspectivă realistă a modalităților prin care ea poate fi cunoscută și depășită. Este scrisă drept o carte de self-help, deci într-un limbaj accesibil, presărat cu o multitudine de exemple și exerciții pe care le poți încerca. Această carte este o invitație pe care Levine împreună cu Friedrick o oferă omului modern de a se reîntoarce și la corp și la partea primitivă a lui pentru a elibera energia blocată, înghețată și adesea raționalizată și protejată de mecanismele minții sale evoluate. 

Puterea corpului în viziunea lui Levine:

„Fiecare traumă furnizează o oportunitate pentru transformare autentică. Trauma amplifică și evocă expansiunea și contracția psihicului, corpului și sufletului. Modul în care noi răspundem unui eveniment traumatic determină dacă trauma va fi o Medusa nemiloasă, care aplică pedepse și ne transformă în piatră sau dacă ne va fi un profesor spiritual ce ne poartă pe căi vaste și neexplorate. În mitologia greacă, sângele din corpul ucis al Medusei a fost luat în două sticluțe: o sticluță avea puterea de a ucide, în timp ce cealaltă avea puterea de a readuce la viață. Dacă permitem, trauma are puterea să ne fure vitalitatea vieții și să o distrugă. Cu toate acestea, o putem, de asemenea, folosi pentru reînnoire și transformare puternică. Trauma, atunci când este rezolvată, este o binecuvântare de la o putere mai înaltă.“

„Trauma a devenit atât de obișnuită, încât majoritatea oamenilor nici măcar nu-i recunosc prezența. Afectează pe toată lumea. Fiecare dintre noi a experimentat-o la un momentdat în viață, indiferent dacă ne-a lăsat cu un caz evident de stres post-traumatic sau nu. Întrucât simptomele traumei rămân ascunse timp de ani de zile după evenimentul care le-a declanșat, unii dintre noi, cei care am fost traumatizați, suntem încă asimptomatici.“

„Corpul a fost menit să se reînnoiască printr-o continuă corectare. Aceleași principii se aplică și la vindecarea psihicului, spiritului și sufletului.“

Când corpul spune nu, Gabor Maté

Gabor Maté este unul dintre cei mai cunoscuți experți în domeniul adicțiilor, traumei, dezvoltării copilului și relația dintre stres și boală. A lucrat ca medic de familie și în îngrijire paliativă timp de două decenii, apoi încă unul ajutând persoane care întâmpinau dificultăți cu consumul de droguri și sănătatea mentală. În ultimii ani a dezvoltat o tehnică numită Compassionat Inquiery (Cercetare pe baza Compasiunii) care își propune să ne ajute să descoperim ce este dincolo de povestea pe care ne-o spunem despre noi și să regăsim o cale de a ne reconecta cu părțile pierdute, ascunse, rănite, traumatizate și rușinate ale sinelui nostru. Întrucât Gabor însuși are o poveste incredibilă de supraviețuitor și căutător neobosit al unor moduri de a se înțelege pe sine, de a-și înțelege trecutul și propriile alegeri de-a lungul vieții, dincolo de experiența sa vastă și de profesionalismul și dedicarea cu care cercetează, scrie și susține conferințe, compasiunea, curiozitatea și umanitatea pe care alege să o arate de fiecare dată sunt câteva dintre caracteristicile sale definitorii.

De ce să citești această carte?

Când corpul spune nu este o carte dură, incomodă, cu un subiect și mai dur. Gabor Maté aduce în discuție legătura dintre mintea – psihicul – emoțiile și corpul nostru într-un mod pe care medicina alopată încă nu l-a integrat – ceva ce nu este doar în mintea ta. Sănătatea mintală și cea fizică sunt interdependente și coexistă și se susțin sau se încurcă una pe cealaltă. Ideea conform căreia corpul nostru ne arată când ceva nu funcționează la nivel profund nu este nouă, însă Gabor are un mod unic de a face corelări rapide și clare și de a pune în cuvinte procese ce se ascund în spatele simptomelor sau bolilor noastre fizice. El nu pretinde că această carte oferă răspunsuri absolute la întrebările cu privire la ce se întâmplă între stres, mecanismele noastre de protecție și boala psihică sau fizică, ci oferă o direcție de luat în calcul și de aprofundat. El citează studii, intervievează medici și pacienți, încearcă să ofere perspective diferite ale modului nostru de a funcționa, toate ducând la și mai multe întrebări cu care rămânem la final: când a spus corpul meu nu? la ce a spus nu? modul în care am grijă de corpul meu este influențat de credințele mele despre corp? dar despre emoții? cum acționez când mă îmbolnăvesc? cum am învățat să mă exprim emoțional? unde simt emoțiile în corp și ce fac când le simt? ș.a.m.d.

Puterea corpului în viziunea lui Maté:

„Convingerile puternice nu semnalizează, în mod necesar, un sentiment puternic de sine: foarte adesea, dimpotrivă. Credințele păstrate cu intensitate pot să nu fie altceva decât efortul inconștient al persoanei de a construi un sens al sinelui pentru a umple ceea ce, pe dedesubt, se simte ca un vid.“

„Rușinea este cea mai profundă dintre «emoțiile negative», un sentiment pe care l-am evita cu orice preț. Din păcate, frica noastră perseverentă de rușine ne împiedică abilitatea de a vedea realitatea.“

„De ce nu pot părinții să vadă durerea propriilor copii? A fost nevoie să mă întreb același lucru. Deoarece noi nu am văzut încă propria noastră durere.“

„Pentru a ne vindeca, este esențial să ne adunăm puterea de a gândi negativ. Gândirea negativă nu este o viziune melancolică și pesimistă travestită drept «realism». Mai degrabă, este o dorință de a considera ce anume nu funcționează. Ce nu este în echilibru? Ce am ignorat? La ce anume spune corpul meu nu? Fără aceste întrebări, stresul responsabil pentru lipsa noastră de echilibru va rămâne ascuns.“

℗PUBLICITATE

---

---

Corpul își amintește, vol. I și II, Babette Rothschild

Babette Rothschild este un psihoterapeut specializat în traumă și lucrul cu corpul și este cunoscută pentru modul în care ea abordează tratamentul traumei nu din poziția unei singure metode de terapie care funcționează ca un panaceu universal pentru orice persoană, ci cercetând constant domeniul traumei și integrând în abordarea sa terapeutică cercetarea cu flexibilitatea, conștientizarea de sine și compasiunea. Stilul ei de a scrie este un clar și direct, încercând să prezinte cât mai concis noțiuni complexe despre modul în care funcționează creierul nostru și despre cum răspunde la traumă, din punct de vedere fizic, emoțional și mintal. 

De ce să citești aceste două volume?

Babette își construiește cărțile într-un echilibru sănătos de teorie și practică, astfel încât să poți să înțelegi procesele din spatele simptomelor și dificultăților produse de traumă, oferind suficiente studii de caz și exemple încât noțiunile să nu rămână la nivel de teorie rațională. Este extrem de important să înțelegem care este structura de funcționare a creierului și cum anume răspundem lumii înconjurătoare, dar înțelegerea nu este suficientă fără procesarea și integrarea experienței în propriul nostru corp. Babette este foarte conștientă de acest aspect și încearcă să ne conducă de la înțelegere la experiență mai întâi definind și explicând noțiuni de bază, apoi oferind sugestii și exemple despre cum putem face față confuziei, incertitudinii, vulnerabilității și neputinței produse de traumă. 

Puterea corpului în viziunea lui Rothschild:

„În PTSD un eveniment traumatic nu este amintit și transmis către trecutul personal în același fel ca alte evenimente de viață. Trauma continuă să intrudă la nivel vizual, auditiv și/sau prin alte realități somatice viețile victimelor sale. Persoanele retrăiesc, iar și iar, experiențele amenințătoare pe care le-au suferit, reacționând în minte și în corp ca și cum acele evenimente și experiențe are avea încă loc. PTSD este o condiție psihobiologică complexă.“

„Persoanele care au fost abuzate sau bătute ca și copii sau adolescenți ar putea deveni, ulterior, vulnerabile în fața abuzului sexual sau al violenței, întrucât răspunsurile lor naturale de a se proteja pe sine și de a protesta (fizic sau verbal) au fost eliminate. Așteptarea de a primi un tratament dăunător din partea celorlalți sau propriile capacități eșuate pot persista cu încăpățânare, în ciuda dovezilor copleșitoare conform cărora nu mai este cazul.“

„Primul obiectiv al recuperării în cazul traumei ar trebui să fie acelea de a ne îmbunătăți calitatea vieții în fiecare zi.“

Revolta corpului de Alice Miller

Alice Miller a fost o psihanalistă de origine poloneză-elvețiană care s-a remarcat în special pentru cărțile sale despre relația părinți-copii. A fost una dintre cele mai vehemente voci când ne gândim la educația copiilor și mai ales la ceea ce se întâmplă atunci când devenim adulți fără a ne fi descoperit, înțeles și vindecat din rănile copilăriei: le transmitem mai departe propriilor copii. Miller a analizat viețile unor personalități de renume pentru a veni în întâmpinarea teoriei sale despre pedagogia otrăvitoare sau neagră cum mai era numită ce include orice formă de abuz asupra unui copil (fizic, emoțional, sexual, etc.). Una dintre cele mai controversate credințe ale sale este cea conform căreia copii nu le datorează iubire sau încredere necondiționate părinților, ci că acestea se câștigă și depind de comportamentul părintelui față de copil. 

De ce să citești această carte?

Este o carte provocatoare și incomodă prin curajul cu care Alice Miller pune copilul în centru observațiilor sale și îi apără poziția cumva vulnerabilă și neajutorată în fața impactului pe care adulții și lumea din jur îl au asupra dezvoltării sale ulterioare. Miller consideră că lucrurile pe care le învățăm despre noi, despre ceilalți și despre lume în copilărie rămân stocate în corpul nostru și că atunci când există o discrepanță între sinele nostru autentic și așteptările părinților sau ale societății de la noi, ele se transformă în diferite boli fizice sau psihice. Ce spune Miller este că părintele este custodele autenticității copilului și are rolul și responsabilitatea de a-i respecta, ghida și proteja unicitatea, mai degrabă decât așteptarea ca un copil să se supună persoanei părintelui, doar pentru că există o legătură de sânge. Nu e nevoie să fiți de acord cu Miller pentru a vă provoca perspectiva despre cea mai fundamentală dintre relațiile umane cea părinte-copil. 

Puterea corpului în viziunea lui Miller:

„În mod FRECVENT, BOALA FIZICĂ este răspunsul corpului la o desconsiderare permanentă a funcțiilor sale vitale. Una dintre cele mai vitale funcții este abilitatea de a asculta adevărata poveste a propriei noastre vieți.“

„Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât este mai dificil să găsim alte persoane care să ne poată oferi iubirea pe care ne-au negat-o proprii părinți. Însă așteptările corpului nostru nu încetinesc cu vârsta – dimpotrivă! Sunt doar redirecționate către alții, adesea, către proprii noștri copii și nepoți. Singura cale de a ieși din această dilemă este aceea de a deveni conștienți de aceste mecanisme și de a identifica realitatea propriei tale copilării prin contracararea proceselor de reprimare și negare. Astfel, putem crea în noi înșine o persoană care să poată satisface măcar o parte din aceste nevoie care au așteptat încă de la naștere să fie împlinite. Apoi, ne putem da atenția, respectul și înțelegerea pentru emoțiile noastre, protecția de care am avut atât de mare nevoie și iubirea necondiționată pe care părinții nu ne-au putut-o oferi.“

„În fiecare adult care a suferit abuzuri ca și copil, sălășluiește frica copilului mic de pedeapsă din partea părinților dacă ar fi încercat să se revolte împotriva comportamentului lor. Dar va sta dormitând doar atât timp cât frica rămâne inconștientă. O dată experimentată la nivel conștient, se va dizolva cu timpul.“