fbpx
skip to Main Content

Curajul de a fi vulnerabil, de Brené Brown

Brené Brown este una dintre scriitoarele și vorbitoarele cele mai îndrăgite ca urmare a cărților sale legate de vulnerabilitate, conexiune și rușine și a discursurilor de la TED Talks, care au arătat cât de relevantă este cercetarea sa prin rapiditatea cu care a făcut înconjurul lumii. Brené este la bază asistent social și cercetătoare în domeniul științelor umaniste și și-a petrecut ultimii ani cercetând și publicând lucrări despre subiecte despre care s-a vorbit puțin până acum și s-a scris și mai puțin: vulnerabilitate și rușine. Autenticitatea și simplitatea cu care vorbește o face să fie ușor de ascultat și reascultat. Curajul de a fi vulnerabil este una din primele ei cărți și, cred eu, conține câteva dintre cele mai importante idei ale sale, pe care le veți regăsi în orice carte veți citi de ea (ceea ce vă recomand cu căldură).

De ce să citim această carte? 

Nu cred să existe subiect mai repetitiv în terapie decât perfecționismul, acest simbol al binelui suprem care îmbracă un infinit de haine și ia un infinit de forme și care se aplică în orice aspect al vieții noastre, de la propria persoană, la raportarea la lume, la ceilalți, la relații, la muncă, la pasiuni, la copii ș.a.m.d. Dificultatea nu este dată de dorința noastră de a fi bine cu noi și cu ceilalți, de a face lucrurile cât mai bine și de a crea maximul de bine de care suntem capabili, ci de incapacitatea noastră de a ne accepta limitele, potențialul, neputințele, contextul, fragilitatea și imprevizibilul și de a ne împrieteni cu vulnerabilitatea noastră. Brené expune perfecționismul ca fiind mai puțin constructiv decât ne inducem cultural și transgenerațional și ne pune față în față cu curajul de a fi vulnerabili: capacitatea de a simți plenar, de a fi sensibili și în nevoie și puterea pe care o avem acceptându-ne pe noi așa cum suntem și acceptându-i și pe ceilalți așa cum sunt, căutând nu să devenim perfecți, ci să creăm contexte și relații de conexiune și susținere autentică potrivită pentru noi. 

Despre oameni în viziunea lui Brené Brown

„Curajul începe prin a ne expune și a ne lăsa văzuți de ceilalți.“

„Întrucât adevărata apartenență începe doar atunci când ne prezentăm sinele autentic și imperfect în fața lumii, sentimentul nostru de apartenență nu poate fi niciodată mai mare decât sentimentul nostru de autoacceptare.“

„Vulnerabilitatea sună ca adevărul și se simte precum curajul. Adevărul și curajul nu sunt mereu confortabile, dar nu sunt niciodată forme de slăbiciune.“

„Vulnerabilitatea este locul de naștere al iubirii, apartenenței, bucuriei, curajului, empatiei și creativității. Este sursa speranței, empatiei, responsabilității și autenticității. Dacă vrem mai multă claritate în scopurile noastre sau o viață spirituală mai profundă și plină de sens, vulnerabilitatea este calea.“

„Atunci când mă uit la narcisism prin lentila vulnerabilității, văd frica, ancorată în rușine, de a fi mediocru. Văd frica de a nu te simți suficient de bun pentru a fi remarcat, iubit, conținut sau pentru a cultiva un sens propriu.“

„Chiar și pentru mine, această idee de a «rămâne mică, dulce, tăcută și modestă» sună ca o problemă străveche, dar adevărul este că femeile încă se lovesc de aceste cerințe de fiecare dată când ne găsim și folosim vocile.“

„Doar atunci când suntem suficient de curajoși pentru a explora întunericul vom descoperi infinita putere a propriei lumini.“

Învățare, de Tara Westover

Pentru că ne reamintește că cele mai multe lucruri considerate firești în anumite părți ale lumii, sunt, în realitate, inexistente în altele. Tara Westover s-a născut în anul 1986 în statul Idaho, dar nu a avut un certificat de naștere până la vârsta de 9 ani și nu a urmat nicio școală până ce nu a intrat la facultate, fiind născută într-o familie de mormoni fundamentaliști care nu credeau în sistemul de educație, cel medical sau guvern. Cu toate acestea, setea ei de cunoaștere și dorința de a se educa au făcut-o să lase în urmă familia și să urmeze o carieră academică în încercarea de a afla adevărul său, identitatea sa, unicitatea și vocea sa. Tara Westover este un model pentru felul în care curiozitatea, dorința de a descoperi lucruri dincolo de credințele și prejudecățile deja împământenite și deschiderea către lume poate transforma o viață. 

De ce să citim această carte? 

Ca să răspund la această întrebare, am să redau o părticică dintr-un discurs al Tarei: „Online, nimeni nu are acnee sau cearcăne sau accese de furie; nimeni nu spală vasele, nu spală rufele și nu freacă toaletele. În mare parte, ieșim la brunch. Mergem în vacanțe exotice, relaxante. Mângâiem țestoase. Ne aruncăm din avioane. (…) Sunt vieți frumoase, imaculate. Dar uneori cred că atunci când negăm ce este cel mai rău la noi înșine, negăm, de asemenea, ce este bun. Ne reprimăm ignoranța și astfel ne negăm capacitatea de a învăța. Ne reprimăm defectele și astfel ne negăm capacitatea de a ne schimba. Uităm că, în realitate, este sinele nostru cel imperfect, și nu avatarul nostru, cel care creează lucruri și reconsideră și iartă și arată mărinimie.“ Această capacitate de a ne uita la lume cu claritate și gândire critică – de a accepta, în fapt, realitatea așa cum este, fără a o cosmetiza sau a o pozitiva în mod fals – ne ajută să putem alege în mod conștient direcția în care vrem să ne îndreptăm și lucrurile pentru care suntem dispuși să facem un efort. 

Despre oameni în viziunea Tarei Westover:

„Când privesc în urmă, îmi dau seama că aceasta a fost educația mea, cea care a contat: orele petrecute la un birou care nu era al meu, în care mă chinuiam să-mi însușesc frânturi de viață mormonă, imitând un frate care mă părăsise. Dobândeam astfel o aptitudine esențială: răbdarea de a citi lucruri pe care nu le înțelegeam încă.“

„Să recunoști nesiguranța înseamnă să recunoști slăbiciunea, neputința și să crezi în tine în ciuda amândurora. Este o nestatornicie, dar în nestatornicia asta se ascunde o putere: hotărârea de a trăi în mintea ta, nu într-a altuia. M-am întrebat adesea dacă nu cumva cele mai puternice cuvinte pe care le-am scris în seara aceea au fost nu cele provocate de furie sau mânie, ci de îndoială: Nu știu. Pur și simplu nu știu.“

„Poți să iubești pe cineva și să alegi totuși să-ți iei adio de la ei. Poți să-ți fie dor de o persoană în fiecare zi și totuși să fii bucuros că nu mai este în viața ta.“

„Problema cu a avea o cădere nervoasă este că indiferent cât de evident este că asta se întâmplă cu tine, cumva, pare că nu îți este evident ție. Sunt bine, gândești. Și ce dacă m-am uitat la televizor douăzeci și patru de ore fără oprire ieri? Nu mă dezintegrez. Sunt doar leneșă. De ce este mai bine să te gândești la tine ca fiind leneș decât că suferi, nu știu. Dar era mai bine. Mai mult decât bine: era vital.“

Încălcând toate granițele, de Marina Abramović

Marina Abramović este cea mai faimoasă artistă de performance din lume, cu mai mult de 50 de ani de carieră, cunoscută mai ales pentru tematicile artei sale care țin de limite și încălcarea lor, de frici și depășirea lor, de vulnerabilitate și îmbrățișarea ei, de intuiție și dezvoltarea ei, de rușine și eliberarea de ea, de norme și de provocarea lor și de tot ce ține de a fi om în profunzimea psihicului nostru, nu doar ceea ce le arătăm celorlalți sau ce știm despre noi la un moment dat. De origine sârbă, Marina a provocat credințele familiei și a culturii sale și printr-o voință cum rar întâlnești s-a expus oricărei situații, indiferent cât de provocatoare sau periculoasă, atât timp cât era relevantă pentru arta în care credea – în mare parte performance-urile sale se bazează pe rezistență, control de sine, concentrare și voință. 

De ce să citim această carte? 

Autobiografia Marinei este fascinantă și tulburătoare – modul în care se analizează pe sine și își analizează viața și acțiunile, iubirile, dezamăgirile, fricile și succesele este unul profund și realist și cu foarte multă asumare. Ceea ce a realizat ea ca femeie și ca artist este nemaiîntâlnit și este o oglindă care nu minte pentru cine are curajul de a risca să se uite la sine, prin ochii Marinei. Opera ei vorbește despre iubire și relații și încredere și fragilitatea ființei umane și despre toate fricile noastre cele mai comune și cele mai ascunse (de suferință, de moarte), dar și despre intuiție și iertare și evoluție și schimbare și noi perspective. 

Despre oameni în viziunea Marinei Abramović: 

„Este incredibil cum este sădită frica în tine, de către părinții tăi și de către cei din jurul tău. Ești atât de inocent la început, habar nu ai.“

℗PUBLICITATE



℗PUBLICITATE



℗PUBLICITATE



℗PUBLICITATE



℗PUBLICITATE



„Pentru primele trei luni, îi așez pe studenți la o masă cu o mie de bucăți de hârtie albă și un coș de gunoi dedesubt. În fiecare zi trebuie să stea la masă timp de câteva ore și să scrie idei. Pun ideile care le plac în partea dreaptă a mesei și le aruncă la coș pe cele pe care nu le plac. Dar nu aruncăm gunoiul. După cele trei luni eu iau doar ideile din gunoi. Nici măcar nu mă uit la ideile care le-au plăcut. Întrucât coșul de gunoi este o comoară a lucrurilor pe care le este frică să le facă.“

„Ceea ce faci nu este important. Ceea ce este important este starea mintală din care le faci. Arta spectacolului.“

„Oamenilor le este frică de lucruri foarte simple: ne este frică de suferință, ne este frică de mortalitate. Ceea ce am făcut eu în Rythm 0 – ca și în celelalte performance-uri – a fost să pun în scenă aceste frici pentru audiență: să folosesc energia lor pentru a-mi împinge trupul cât de departe posibil. În proces, m-am eliberat pe mine însămi de frici. Și, pe măsură ce s-a întâmplat acest lucru, am devenit o oglindă pentru audiență – dacă eu puteam să fac asta, atunci și ei puteau.“

„Dacă experimentezi, e nevoie să greșești. Prin definiție, experimentarea înseamnă să mergi în teritorii prin care nu ai mai fost, unde eșecul este foarte posibil. Cum poți să știi că vei avea succes? Este important să ai curajul să te confrunți cu necunoscutul.“

„O mare parte din mine este exaltată de ideea de necunoscut, de ideea de a-mi asuma riscuri. Atunci când vine vorba de a face lucruri riscante, nu-mi pasă. Pur și simplu le fac. Asta nu înseamnă că nu mi-e frică. Dimpotrivă. Ideea de moarte mă înspăimântă. Când există turbulențe într-un avion, tremur de frică. Încep să-mi compun ultimele dorințe și testamentul. Dar când vine vorba de munca mea, arunc precauția în vânt.“

Dansul furiei, de Harriet Lerner

Harriet Lerner este una dintre cele mai cunoscute voci care a adus împreună psihoterapia familiei cu abordările feminismului în psihologie și care și-a propus să traducă teorii complexe în versiuni accesibile și utile pentru publicul larg, ceea ce a și reușit. 

De ce să citim această carte? 

Furia este o emoție despre care rar se vorbește în termeni pozitivi, ba chiar este catalogată, adesea, ca fiind o emoție „negativă“, de regulă una pe care încercăm să o negăm, minimizăm, alungăm, reprimăm. Cu toate acestea, Harriet crede că furia este un vehicul pentru schimbare, inspirație și setarea de limite, care ne poate ajuta să devenim cine suntem cu adevărat, întrucât nicio emoție nu este în sine bună sau rea, negativă sau pozitivă, ci emoțiile sunt menite să ne arate cum ne simțim față de ceea ce se întâmplă în interiorul nostru, în mintea și sufletul nostru, în jurul nostru și în relațiile noastre. Modul în care ne folosim emoțiile sunt cele care ne aduc uneori în situații încărcate de dificultate, tensiune și disfuncționalitate, însă a învăța să ne recunoaștem emoțiile, să le putem identifica și denumi și a înțelege importanța și rolul lor în viața noastră la un moment dat ne poate ajuta să facem alegeri mai conștiente și mai în acord cu nevoile noastre reale. 

Despre oameni în viziunea lui Harriet Lerner:

„Societatea noastră nu promovează acceptarea de sine și nu o va face niciodată. Mai întâi de toate, acceptarea de sine nu vinde produse. Capitalismul s-ar prăbuși dacă ne-ar plăcea de noi așa cum suntem. De asemenea, oamenii care se simt nepotriviți și plin de rușine au tendința de a transmite asta mai departe. Sunt sigură că ați observat că mulți indivizi sau grupuri încearcă să-și ridice stima de sine prin a-i anula pe ceilalți.“

„Una dintre caracteristicile maturității emoționale este aceea de a recunoaște validitatea multiplelor realități posibile și de a înțelege că oamenii gândesc, simt și reacționează diferit. Adesea ne comportăm ca și cum «apropierea» înseamnă «asemănare perfect㻓.

„(…) nu este nicio mirare că ne este greu să știm, cu atât mai mult să recunoaștem, că suntem furioase. De ce sunt femeile furioase atât de amenințătoare pentru ceilalți? Dacă suntem vinovate, deprimate și cu îndoieli despre propria persoană, stăm la locul nostru. Nu facem nimic cu excepția lucrurilor direcționate către propria persoană și nu e prea probabil să ajungem să fim agenți de schimbare personală sau socială. În schimb, femeile furioase ar putea să schimbe sau să provoace viețile tuturor, așa cum s-a observat în ultima decadă de feminism. Și schimbarea trezește anxietate și este dificilă pentru toată lumea, inclusiv pentru acelea dintre noi care și-o doresc. Astfel, învățăm să ne fie frică de propria furie, nu doar pentru că aduce dezaprobarea celorlalți, ci și pentru că semnalizează necesitatea schimbării. Am putea să începem să ne întrebăm lucruri care servesc la invalidarea sau blocarea propriei noastre experiențe cu furia: «Este furia mea legitimă?», «Am dreptul să fiu furioasă?», «Care-i sensul furiei mele?», «Ce bine o să aducă?». Aceste întrebări pot fi modalități excelente pentru a ne reduce la tăcere pe noi și furia noastră.“

„Atunci când nu ne punem energia noastră emoțională primară în soluționarea propriilor noastre probleme, preluăm problemele celorlalți ca fiind ale noastre.“

„Amintește-ți că femeile au o lungă moștenire culturală de a-și asuma responsabilitatea pentru sentimentele celorlalți și pentru a le purta de grijă celorlalți cu costul propriei persoane. Unele dintre noi vom arăta grijă atunci când adunăm șosete murdare sau facem «muncă emoțională»; altele atunci când suntem mai puțin puternice, mai puțin autodirecționate și competente decât putem fi, pentru a evita ca cei care ne sunt importanți să se simtă amenințați. Schimbarea aceste moșteniri culturale este posibilă, dar nu ușoară. Gândește în pași mici pentru început, dar gândește.“

Femei care iubesc prea mult, de Robin Norwood

Robin Norwood est terapeut de cuplu și familie cu o îndelungată experiență în lucrul cu adicțiile și codependența. Ea a devenit cunoscută după ce a publicat o serie de articole și cărți despre relațiile în care există codependență, tocmai pentru că a reușit să traducă pentru publicul larg, într-un mod accesibil, câteva dintre cele mai dificile subiecte: abuzul de substanțe, indisponibilitatea emoțională, infidelitate, supunere etc. Cu toate că acum există o infinitate de resurse cu privire la acest subiect, Robin a fost una dintre primele autoare care a abordat această tematică, cu exemple și studii de caz, oferind o oglindă femeilor în relații dificile. 

De ce să citim această carte? 

Ideea de relații adictive sau de codependență nu este una nouă și cu toate că se scrie din ce în ce mai mult despre asta, este una dintre problemele cele mai întâlnite atunci când vorbim de relații. Această atracție între persoane indisponibile emoțional, dar dependente de alte modalități de a gestiona emoțiile și a face față realității (alcool, jocuri de noroc etc.) și persoane dispuse să se sacrifice pentru a salva/vindeca/schimba persoana în cauză, ceea ce duce la un cerc vicios și dezechilibrat, de frustrare și neputință și neînțelegere reciprocă. Robin încearcă în cartea sa să aducă, prin exemple și teorie, puțină claritate în procesul de căutare, atracție și menținere a acestor dinamici relaționale, pentru ca femeile care iubesc prea mult să înțeleagă cum au ajuns să se simtă așa și ce le face să-și mențină tiparele neschimbate și cum să regândească ieșirea din acest cerc vicios. 

Despre oameni în viziunea lui Robin Norwood:

„Necesită muncă grea să te uiți la lucruri așa cum sunt, mai degrabă decât la ce speri tu că vor fi. Pe măsură ce renunți la control și gestionarea lucrurilor, e nevoie să renunți la ideea că «atunci când se va schimba, voi fi fericită». S-ar putea să nu se schimbe niciodată. E nevoie să încetezi să încerci. Și să înveți să fii fericită oricum.“

„Voința presupune să crezi că tu singură ai toate răspunsurile. Să renunți la voință înseamnă să accepți să rămâi pe loc, să fii deschisă și să aștepți să te ghideze cineva. Înseamnă să renunți la frică (la toți acei «cum ar fi dacă») și disperare (toți acei «doar dacă») și să-i schimbi cu gânduri și afirmații mai pozitive despre viața ta.“

„Cei mai mulți dintre noi au abilitatea de a fi mult mai fericiți și mult mai împliniți ca și persoane decât realizăm. Adesea, nu facem apel la această fericire pentru că avem credința că ne împiedică comportamentul altcuiva. Ignorăm propria noastră obligativitatea de a ne dezvolta pe noi înșine în timp ce încercăm să manevrăm și să schematizăm și să manipulăm pe altcineva spre schimbare și devenim furioase și descurajate și deprimate când eforturile noastre eșuează. Încercarea de a schimba o altă persoană este frustrantă și deprimantă, dar exercitarea puterii pe care o avem de a produce schimbare în propria noastră viață este exaltantă.“

„Este un adevăr valabil pentru toți acela că, dacă ceva ne rănește sentimentele, iar noi spunem tuturor că numai noi suntem vinovați de ceea ce s-a întâmplat, afirmăm de fapt că ținem situația sub control: dacă ne schimbăm, suferința va înceta. Pentru multe din femeile care iubesc excesiv, aceasta este dinamica ce se află în spatele autoînvinovățirii. Recunoscând că vina este a noastră, ne agățăm de speranța că vom fi în stare să înțelegem unde greșim și să corectăm greșeala, să controlăm deci situația și să punem capăt suferinței.“

„A fi fără relație presupune să fii singur cu tine însuți și poate fi o alternativă mai rea decât aceea de a fi în cea mai mare durere pe care ți-o poate produce o relație, întrucât a fi singur presupune să simți tulburarea marii dureri din trecut combinată cu cea din prezent.“


Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături
Învățare49,50 lei
-
-
+
+
Subtotal
49,50 lei
Continuă cumpărăturile
1