Reflecțiile unui doctorand în timpul pandemiei. Ce am învățat despre noi – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

În luna martie 2020, eram studentă la masteratul de Psihologie clinică și psihoterapie, în anul al II-lea, la Universitatea de Vest, din Timișoara. Pandemia a adus schimbări radicale în viața noastră și am început să participăm la cursuri și la seminare din „propriul nostru cuib“ sau, mai bine zis, din propria cameră. La început, credeam că va fi o vacanță scurtă de la „viața noastră normală“, dar, cu toate acestea, a trecut un an și jumătate de când suntem în stare de alertă și fiecare dintre noi a încercat să își dezvolte mecanisme de adaptare la evenimentele exterioare. În luna iulie a anului 2020, am susținut disertația, care a trecut cu bine, iar apoi mi-am pus următoarele întrebări: „Ce voi face mai departe cu viața mea?“, „Care va fi următorul obiectiv în cariera mea?“ Menționez că, la acea vreme, deja profesam ca psiholog clinician în propriul cabinet și finalizasem formarea în psihoterapie integrativă, dar simțeam că lipsește ceva. În cazul meu, acel „ceva“ reprezenta doctoratul și mi-am propus să devină un nou capitol din viața mea. 

Un capitol se încheie, altul începe 

Luna septembrie a anului 2020 a venit cu pași repezi și am dat admiterea la doctorat la Universitatea de Vest, din Timișoara, sau UVT (în limbajul studenților). Această universitate a fost locul unde m-am format timp de 5 ani și am legat relații de prietenie cu persoane pasionate de domeniul psihologiei, iar cadrele didactice ne-au ghidat pe drumul transformării noastre, într-o manieră profesională și empatică. În acest context urmarea doctoratului într-un loc pe care îl consider „acasă“ a fost una firească pentru mine și eram încrezătoare cu privire la viitor. Admiterea la doctorat în domeniul psihologiei a fost încununată cu succes, dar recunosc că a reprezentat și o perioadă stresantă pentru mine. După admitere, am aflat că urma să le predau studenților și am fost entuziasmată să devin „ghid“ pentru viitorii mei studenți, dar primul gând, cu privire la activitatea de predare, a fost: „Uau, sună interesant, dar cum se va desfășura predarea on-line? Oare mă voi descurca?“ Inițial, nu am avut emoții atât de puternice, dar înainte de primul seminar am simțit cum se forma un nod în gât și inima îmi bătea puternic. Atunci mi-am spus: „Chiar va trebui să te expui în fața studenților și nu mai este doar un gând, ci o realitate. [râde] 

Îmi amintesc și acum de prima întâlnire de la seminar, unde, din cauza emoțiilor, am apăsat pe un buton greșit și am ieșit din întâlnirea de pe Meet (grupa 5, de la 16:20, cred că își amintește de acest eveniment). [râde]

Ce am învățat despre noi, oamenii, în vremuri de pandemie

După aproape un an de predare în mediul on-line, am ajuns la următoarele reflecții, care sper să fie de ajutor pentru studenții doctoranzi care urmează să predea în mediul academic:

1. Imperfecțiunile noastre ne fac perfecți. Oricât de mult ne-am strădui să menținem controlul la clasă (fie on-line, fie face to face), riscăm să pierdem conexiunea cu studenții/elevii. O conexiune bună ne ajută să vedem umanitatea din fiecare și să conștientizăm că nu doar informația contează, ci și modalitatea în care o livrăm (bazată pe empatie și pe respect reciproc).

2. Feedbackul de la studenți ne ajută să fim mai aproape de ei. La fiecare sfârșit de seminar doream să știu cu ce au rămas studenții. Aplicații precum Mentimeter sau Google Forms sunt de ajutor, fiindcă studenții pot să spună ce le-a plăcut și ce ar dori să schimbăm în activitatea didactică. Consider că și feedbackul verbal ajută, fiindcă, în acest fel, antrenăm studenții în interacțiune și le dăm de înțeles că vocea lor contează.

℗PUBLICITATE



3. A cere ajutor nu presupune o slăbiciune, ci o dovadă de curaj. În momentul când întâmpinăm dificultăți în predare și suntem la început de drum, putem apela la profesorii noștri cu experiență, care pot să ne aducă la mal dacă simțim „că ne scufundăm“ sau că suntem copleșiți. În cazul meu, prof. Irina Macsinga (coordonatoarea lucrării mele de doctorat) a fost ca „o mamă bună“ care m-a ghidat și mi-a oferit încrederea de care aveam nevoie atunci când eram copleșită. Mama mea a fost o altă sursă de inspirație, deoarece este, și ea, cadru didactic universitar, iar în momentele mai dificile a adus luminița de la capătul tunelului. 

4. Realizarea unui jurnal reflexiv ne ajută să fim în contact cu propriul sine. În psihoterapie, vorbim de sinele terapeutic și de nevoia de a realiza un echilibru între viața profesională și cea personală, iar acest aspect cred că se poate aplica și la activitatea didactică. După fiecare seminar, am stat cu mine și mi-am pus unele întrebări: „Oare puteam să fac ceva diferit la seminar? Eu și studenții am fost pe aceeași lungime de undă?“, „Ce fel de activități ar putea fi interesante pentru studenți în seminarul viitor?“ Dacă avem curajul să stăm în liniște cu propria persoană, putem să primim răspuns la aceste întrebări și să ne asumăm responsabilitatea pentru ce se întâmplă în „sala on-line“. Recomand să fim blânzi cu noi și să nu ne lăsăm vocea critică să preia controlul asupra minții noastre în momentele când credem că „am greșit sau ceva nu a mers cum ne așteptam“. 

The show must go on

Călătoria doctoratului încă nu s-a sfârșit, fiindcă urmează alți doi ani frumoși de provocări și noi experiențe, iar pe această cale doresc să le mulțumesc, încă o dată, d-nei prof. Macsinga, mamei mele, studenților de la UVT și Tibiscus, deoarece au fost alături de mine și m-au susținut necondiționat. În momentele cele mai grele, recunoștința față de cei dragi este ingredientul magic care ne arată cât suntem de puternici, împreună, și nu de unii singuri.

Ioana-Eva Cădariu

Ioana-Eva Cădariu este psiholog clinician, psihoterapeut cu formare în psihoterapie integrativă și specializare în psihoterapie de cuplu centrată pe emoții. În prezent, este student doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara și întotdeauna și-a dorit să înțeleagă mai bine mintea umană și modul în care putem să fim mai aproape de semenii noștri, orientându-se spre domeniul psihoterapiei.

Caută