În cel mai nou episod al podcast-ului „Unlocking Us“, dr. Brené Brown (autoare, profesoară la Colegiul pentru Studii Postuniversitare de Asistență Socială din cadrul Universităţii din Houston și speaker al unuia dintre cele mai urmărite discursuri TED), poartă un dialog autentic cu dr. Vivek Hallegere Murthy (medic, fost chirurg general al SUA și autor al cărții Together) despre singurătate și importanța conectării interpersonale.
Într-o perioadă presărată cu multe întrebări, presiuni și incertitudini, discuția dintre cei doi este mai mult decât elocventă și plină de sens. Ambii pornesc dialogul de la definirea termenului de „singurătate“.
Dr. Vivek divide răspunsul în două părți: pe de-o parte, el susține ceea ce se definește în literatură ca fiind un concept subiectiv – decalajul dintre conectările de care avem nevoie ca specie și conexiunile sociale pe care le avem; pe de altă parte, el evidențiază diferența obiectivă din acest concept (cum ar fi izolarea, spre exemplu). Însă aici dr. Vivek menționează că, deși putem avea mulți oameni lângă noi, tot e posibil să ne simțim însingurați; sau, din contră, putem avea o mână de oameni în jurul nostru și tot să ne simțim singuri. Practic, calitatea relațiilor noastre este barometrul ce arată, cu precizie, gradul însingurării.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Brené Brown merge mai departe și punctează faptul că, deși a interacționat cu multe persoane de-a lungul timpului, puțini dintre aceștia au fost capabili să-și identifice singurătatea. Însă o idee comună prezentă în discuțiile cu toți aceștia a fost că majoritatea acuzau o oboseală cronică. În continuare, medicul Vivek Murthy a menționat că auzim foarte rar despre singurătate, din mai multe motive: 1. pentru că există o stigmă în jurul însingurării, dublată de rușine; 2. pentru că se manifestă în mai multe feluri, pornind de la violență, furie, anxietate etc.
Dr. Vivek, în cartea sa Together, trasează cu ajutorul cercetătorilor trei dimensiuni ale singurătății, pentru a reflecta particularitatea relațiilor care lipsesc:
- Singurătatea intimă sau emoțională (în cuplu).
- Singurătatea relațională sau socială (calitatea prieteniilor).
- Singurătatea colectivă (dorința de conectare cu oameni alături de care să avem puncte și interese comune).
Acestea sunt relațiile necesare și suficiente pentru a ne simți împliniți, lipsa oricăreia dintre acestea producând dezechilibre și, în final, ceea ce numim „însingurare“.
Mergând în detaliu, dr. Vivek răspunde întrebării pe care mulți, probabil, o avem în această perioadă, și anume: „Cum ne explicăm faptul că, deși suntem înconjurați de alți oameni, în aceeași casă, ne încearcă în continuare sentimentul singurătății?“
℗PUBLICITATE
Brené Brown subliniază că majoritatea am experimentat această senzație și, chiar dacă am avut afecțiunea familială, nu am avut, probabil, conexiuni cu colegii, la școală. Totodată, avertizează asupra importanței înțelegerii acestor dimensiuni, întrucât se poate întâmpla să ne aflăm într-o căsnicie prosperă și, cu toate acestea, să nu ne regăsim și să nu înțelegem de ce ne simțim însingurați. Iar o privire unilaterală spre partenerul de viață și spre mariaj poate fi distorsionată. Astfel, mutăm responsabilitatea acestei situații în cârca partenerului – când, de fapt, altele sunt lipsurile.
Plecând de la ideea de rol pe care îl „jucăm“ alături de persoanele pe care le iubim, dar în preajma cărora nu suntem noi înșine, fiindcă aplicăm filtrele perfecțiunii și complezenței, Brown îi adresează o întrebare interlocutorului, referitor la ceea ce putem face în acest caz. Răspunsul medicului este revelator, menționând că fundamentul conectării cu ceilalți constă în conectarea cu noi înșine. Iar pentru a reuși asta, este nevoie să ne cunoaștem valoarea intrinsecă (acest lucru ne va da posibilitatea de a acționa personal, fără a ne oglindi în personalitatea altcuiva). Totodată, e nevoie să ne „așezăm“ într-o poziție care să ne aducă pacea și echilibrul, iar asta nu se poate dacă nu credem în individualitatea propriei persoane. Mai precis, să stabilim legături autentice. Dr. Vivek întărește ideea conform căreia simpla recunoaștere a calității conexiunii cu noi înșine ca fiind importantă este, prin complementaritate, influențată de felul în care interacționăm cu ceilalți.
Potrivit cercetătorilor, conexiunile sociale de slabă calitate au repercusiuni asupra sănătății
Pornind de la această afirmație, Brown menționează că unele dintre cele mai des întâlnite probleme ce rezultă dintr-o discontinuă legătură socială sunt problemele coronariene, accidentul vascular cerebral, anxietatea, slaba calitate a somnului, sistemul imunitar deficitar, precum și problemele de comportament, impulsivitatea și critica. Dr. Vivek aprobă cele enumerate mai sus și mai precizează că facultățile de medicină sunt orientate exclusiv pe tot ce înseamnă practică și știință a corpului uman. Așadar, odată ajunși în spital, pacienții constată că singurătatea este omniprezentă, mai ales în cazul persoanelor care se confruntă cu diagnostice grave sau controversate. Iar atunci când au nevoie să se sfătuiască cu cineva de încredere, însingurarea lor iese la lumină și pune stăpânire pe ei.
Relația este fundamentul dialogului
Totodată, Brown îi lansează interlocutorului provocarea de a face distincția dintre singurătate și deconectare socială (pe de-o parte) și societate polarizată (pe de altă parte). Iar Dr. Vivek precizează că relația este fundamentul dialogului. Astfel că, potrivit acestuia, dacă suntem conectați social, avem deschiderea de a-i asculta pe ceilalți dragi nouă (chiar dacă nu suntem mereu pe aceeași lungime de undă cu ei, pe diverse subiecte). În completarea acestuia, Brown punctează că lipsa dialogului înseamnă, de fapt, inexistența relației.
Vulnerabilitatea este un subiect prezent în discuția celor doi, dr. Vivek menționând că este nevoie de curaj pentru a ne-o evidenția. Însă, în egală măsură, este nevoie să deținem abilitatea de a o recunoaște, în primă fază. De asemenea, acesta mai precizează că temerea față de generațiile viitoare este că acestea pot ajunge să nu mai aibă încredere în sine. Iar pentru a preîntâmpina acest lucru, este nevoie să facem schimbări la nivel cultural.
Rușinea și empatia – la poluri opuse
Un alt punct sensibil atins de Brown este relația incompatibilă dintre rușine și empatie. Aceasta menționează că rușinea menține lentila atenției focalizată pe individualitatea proprie (cu accent pe minusurile noastre) și știrbește din capacitatea de a exprima empatie față de alții. De asemenea, ea menționează și studiul de referință realizat de către Emmy Werner în urmă cu mai bine de 60 de ani asupra rezilienței copiilor din Hawaii, ale cărui concluzii sunt expuse în lucrarea dr. Vivek. Acesta din urmă a replicat că povestea singurătății nu implică neapărat tristețe, însă scoate cu siguranță la iveală puterea incomensurabilă a conexiunii, în viețile noastre. De asemenea, el menționează că dragostea are capacitatea de a ne face să ne simțim acceptați așa cum suntem și de a ne dezbrăca de haina grea a rușinii. Imboldul pe care medicul Vivek ni-l dă este să restabilim conexiuni sociale (pentru că de ele avem mare nevoie, pentru ele am fost, practic, construiți și ele sunt responsabile cu vindecarea noastră) și să punem oamenii în centrul vieții noastre. Suntem conduși de emoții (pozitive, precum dragostea, și negative, precum frica), iar acestea, la rândul lor, sunt manifestate în diverse feluri. Însă este important să schimbăm percepția și să ne îndepărtăm de frică, apropiindu-ne de dragoste.
Este necesar să ne facem timp pentru ceilalți, să-i vedem cum sunt cu adevărat și să ne prezentăm în fața lor așa cum suntem. Dar, ca să-i privim cu bunătate, trebuie să avem curajul de a ne exprima vulnerabilitatea în relațiile cu ceilalți. Construind vieți conectate, avem posibilitatea de a construi o lume conectată.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
