skip to Main Content

Tatăl este primul model masculin pentru fată, iar modul de relaționare dintre cei doi devine un punct de referință pentru tot restul vieții. Relația poate modela perspectiva fetelor asupra bărbaților, motiv pentru care părintele trebuie să acorde o deosebită importanță acestei experiențe. Un tată prezent în viața fiicei sale o poate ajuta pe aceasta să câștige încredere în sine, să învețe să interacționeze și să colaboreze cu persoane de sex opus, să devină independentă și puternică.

Acesta e tipul de relație dintre Bubbalowe (Ion Ionuț Ciocia) și fiica lui, Honey (Irina Noapteș), personajele centrale ale comediei „Bucătarii“. Cei doi își unesc forțele și se pregătesc de marea deschidere a propriului lor restaurant. Bazându-se unul pe celălalt, sunt siguri că afacerea va fi un succes și nimic nu le va sta în cale.

Oricât de perfectă ar fi relația dintre cei doi, însă, personajele care apar (sau dispar) au alte planuri – marea deschidere este amenințată de absența bucătarului chef, pe care Honey îl înlocuiește – fără știrea tatălui – cu un necunoscut, nepriceput în arta culinară. Cum un necaz nu vine niciodată singur, o altă amenințare o constituie apariția unor gangsteri, aflați în căutarea unui transport ilegal de rom, urmăriți, la rândul lor, de polițiști mai mult sau mai puțin îndemânatici. Relația dintre Bubbalowe și Honey e pusă la încercare de toate aceste provocări, cărora trebuie să le facă față. Din fericire, ce nu rezolvă dragostea? Chiar și aceea apărută pe neașteptate…

Comedia „Bucătarii“ va avea avanpremiera miercuri, 14 decembrie, de la ora 20, la Teatrul Elisabeta. Este primul spectacol regizat de îndrăgitul actor Lucian Ghimiși, pe care publicul îl cunoaște din comedii precum „Boeing Boeing“ sau „Puricele în ureche“. Din distribuția spectacolului fac parte: Ion Ionuț Ciocia, Irina Noapteș, Dan Clucinschi, Vlad Corbeanu, Gabriel Coveșeanu, Mihai Marinescu, Cristian Boeriu, Mirela Stoian, Valeria Stoian și Elvis Buruiană, iar scenografia este semnată de Roxana Răduț și Andrei Răduț.

℗PUBLICITATE



Lucian Ghimiși a absolvit Facultatea de Teatru, secția Arta Actorului, din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale. Cariera sa a început la Teatrul Maria Filotti din Brăila și a continuat la Teatrul George Ciprian din Buzău. Apreciat pentru calitățile sale comice, pentru dezinvoltura pe care o are și pentru talentul său, are o poveste de viață numai bună de transformat în subiect de roman.

Teatrul Elisabeta din București este cel mai mare teatru privat din țară. Încă din 2014, comediile sale sunt printre cele mai apreciate spectacole de teatru, atât de către bucureșteni, cât și de locuitorii altor orașe. Peste 400.000 de oameni au trecut pragul Teatrului Elisabeta de la deschidere până în prezent.

Biletele la avanpremiera comediei „Bucătarii“ de miercuri, 14 decembrie, sunt disponibile pe site-ul teatrulelisabeta.ro

La început a fost Scrisul, apoi Teatrul. Sunt actriță la teatre independente din București, doctorand în artele spectacolului în cadrul UNATC București și, în timpul rămas, copywriter. Fie că sunt pe scenă sau cu stiloul în mână, îmi place să creez povești care să-i bucure pe oameni.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0