Relațiile contează, iar părinții și educatorii trebuie să țină cont de acest aspect – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Pandemia COVID-19 a atins fără precedent calitatea actului educațional (prin realizarea școlii online), dar și a sănătății emoționale a celor mici, însă prea puțin s-a discutat despre lipsa interacțiunii cu alți semeni de vârsta lor și, în consecință, despre efectele privării de aceasta.

Relațiile sunt pietrele de temelie ale unei societăți durabile. Ele sunt cărămizile pe care le punem, încă din fragedă pruncie, și cu ajutorul cărora ajungem să construim adevărate ziduri de protecție ori polițe de asigurare, pe care să ne bazăm în caz de „cutremure“ personale.

Odată cu reducerea interacțiunii fizice între copii, instrumentele lor de socializare s-au limitat într-atât, încât au dus chiar la o destrămare fără cale de întors. Bun, am putea aprecia că legăturile pe durata studiilor se creează și se disipă odată cu lipsa proximității și a corelării acestora, însă, în realitate, lipsa lor avea reacții adverse care, la rândul lor, pot fi adevărate traume, ce vor călători în timp.

Copiii și adolescenții se joacă sau se adună în grupuri; drept urmare, este suficient ca în interiorul acestora să apară animozități și, astfel, să se ajungă la hărțuiri de tot felul. 

Totodată, cei dintre aceia care sunt mai curajoși din fire pot avea deschiderea de a discuta cu părinții ori îngrijitorii lor despre toate aceste provocări cu care se confruntă, iar în multe cazuri se ajunge la mutarea copilului ori adolescentului într-un alt mediu școlar (în speranța că în acest mod, lucrurile se vor rezolva). Dar nici în acest caz nu putem vorbi de o rețetă sigură (atât din perspectiva colectivului nou, cât și din cea a fricii din cauza căreia copilul încă își face griji legate de grupul de prieteni pe care ar putea să nu-l găsească nici în acel nou loc). Astfel că revenim la problema de bază: cum procedăm în acest caz?

Potrivit site-ului sheknows.com, dr. Fran Walfish (psihoterapeut și autor) apreciază că anxietatea față de acceptarea colegilor este un element provocator pentru cei care fie își schimbă mediul educațional, fie trec într-un alt ciclu gimnazial ori liceal, dar putem adăuga aici și copiii care trec de la învățarea online la cea offline.

Independența și încrederea în capacitatea de a ne descurca singuri

Frica sau anxietatea sunt manifestări normale, iar odată cu apariția acestora se fac și cele mai serioase exerciții de independență sau autonomizare. Independența este un element ce începe să-și reintre în drepturi, odată cu reîntoarcerea la școală, în mediul fizic, offline, lucru care poate fi catalogat drept un lucru benefic, ori, din contră, poate fi un impediment, de vreme ce pe perioada lockdownului, părinții puteau avea puterea de a influența relațiile în care odraslele lor erau implicate (convențiile sociale primând, în detrimentul amicițiilor create informal de către copii, pe principiul proximității, după cum atestă și dr. Francyne Zeltser – psihoterapeut copii, New York).

Purtarea măștii, etichetele de distanțare ori chiar plexiglasul pot fi adevărate criterii de segregare, care pot împărți grupurile și le pot reconfigura, în funcție de deprinderile și abilitățile învățate acasă.

℗PUBLICITATE



Dr. Azmitia Margarita (Universitatea din California, Santa Cruz) pune accent asupra necesității creării unor punți de legătură între oameni, între copii, întrucât aceștia „au nevoie de (conexiuni) sociale cu colegii lor, deoarece ele sunt primele noastre relații orizontale, adică au putere similară“. 

Prin urmare, da, acum mai mult ca oricând este important să ne asigurăm că fiecare copil se simte văzut și auzit în grupul educațional din care face parte, că suntem mai atenți la relațiile invizibile care ne leagă și că nu uităm de condiția noastră profund umană. Copiii au nevoie și, de asemenea, au dreptul să beneficieze de timp pentru conectare cu sine, cu cei din jur și cu profesorii care le predau la clasă. Dacă aceste elemente sunt îndeplinite, siguranța resimțită va încuraja o independență sănătoasă a copiilor și o mai mare încredere în capacitatea de a se descurca (și) singuri. 

Comunicarea este drumul către conectare 

Un rol important în cultivarea relațiilor ce ne înconjoară în primii ani de viață îl reprezintă cel al părinților care, prin implicare și comunicare cu cei mici, pot sădi acea deschidere spre alți semeni cu valori, principii și dorințe comune. Dincolo de faptul că îi pot ajuta să-și creeze legături sănătoase cu cei din jurul lor, le pot diminua, în acest fel, temerile și anxietățile, prin anticiparea eventualelor pericole, după cum apreciază însăși dr. Francyne Zeltser.

Desigur, este lesne de înțeles că vârsta celui mic joacă un rol esențial, menționează dr. Fran Walfish, întrucât „vârsta cuprinsă între zero și șase ani este prima copilărie în care copiii sunt mai atenți la gândurile și sentimentele lor, inclusiv cine s-a jucat cu ei și cine nu. […] În timp ce 7-12 ani este faza de latență, în care copiii tind să meargă «în subteran», apărarea lor se «gelatinează» și este nevoie de mai multă muncă pentru a elimina ceea ce gândesc și simt.“ 

Un sfat practic pe care îl transmite părinților ori îngrijitorilor este acela de a adresa întrebări deschise celor mici despre felul în care a decurs ziua la școală și, în egală măsură, îi atenționează să fie receptivi la apetitul alimentar, la orele de somn, precum și la dispoziția copiilor. De asemenea, atunci când între doi copii apar neînțelegeri, automat intervine și o discrepanță de putere în acea relație și, adeseori, părinții sunt cei ce restabilesc balanța în astfel de momente, cu cele mai bune intenții. Chiar și în aceste situații, dr. Fran Walfish sfătuiește părinții să-i învețe pe cei mici să-și rezolve problemele în mod independent, chestionându-i despre modul în care aceștia ar vedea posibilele rezolvări. În același timp, este important să se normalizeze ideea conform căreia nu putem fi prieteni cu toată lumea, așa cum anumite relații vor dispărea, iar altele vor înflori (în funcție de evoluția, asemănările și setul de valori comune pe care le avem).

Ce luăm cu noi

Ludicul este un element ubicuu în existența copiilor și este de preferat să se păstreze pe toată durata vieții, însă este necesar a fi precizat că nu putem miza pe faptul că sunt copii, se joacă, așadar, sunt și prieteni, deci, automat, se plac. Acomodarea ori, mai presus, reacomodarea celor mici în mediul educațional este o artă în adevăratul sens al cuvântului. Unicitatea fiecăruia merită tratată aparte, însă, din păcate, lipsa timpului și, uneori, a interesului cadrelor didactice fac ca aceste etape de viață să fie unele traumatizante, dacă nu există o aplecare reală asupra problemelor timpurii care își pot face apariția. Așadar, haideți să fim atenți și la sentimentele și emoțiile prin care trec copiii, și nu numai la bifarea notelor maxime și a programelor extrașcolare. Iar pentru a dobândi mai multe idei creative pentru conectarea cu cei mici și cei mari, vă recomand cărțile ÎmpreunăPredarea bazată pe atașament și Comunicarea eficientă cu copiii.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută