„Ale vieții valuri“ – o sintagmă folosită cu scopul resemnării, al acceptării, care crește speranța că totul va fi bine. Normalizarea suferinței aduce beneficii atunci când vine la pachet cu compasiune și conectare. În relații, reușim să găsim pârghii pentru vindecare prin sprijinul pe care-l primim, prin cuvintele de încurajare, prin prezență. Toate acestea fac parte din resursele psihosociale care influențează procesul de integrare a momentelor dificile.
Învățăturile teoriei care clădește terapia imago spun că un conflict este o oportunitate de creștere, iar cel mai dificil sentiment de gestionat într-un conflict este cel de singurătate. O situație neprevăzută, așa cum este un accident rutier, dă naștere unor nevoi pe care nu știam că le avem și unor sentimente care bifează întregul spectru, de la bucurie la dezgust, de la nesiguranță la apartenență.
Dacă revenim la metafora valurilor, te lovește ca un val pe care nu îl vezi, te aruncă în apă, apoi te ridici și te îndrepți spre mal. Însă mai durează până ajungi la mal, mai vin și alte valuri, mai mici. Continui să mergi până ajungi pe nisipul fierbinte și te usuci treptat. Poate valul acela mare ți-a băgat apă în urechi, poate ai simțit frică, panică, furie că nu l-ai văzut. Uneori, ai nevoie de puțin soare și de voie bună ca să prinzi din nou curajul să intri în mare. Alteori, preferi să nu mai faci baie până a doua zi sau până în sezonul următor.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Sentimentul de apartenență este vindecător
Cum ne raportăm la acel val mare pe care nu l-am văzut va influența relația pe care o avem cu „marea“. Ne bucurăm să o revedem a doua zi sau, din contră, ne bucurăm că se termină sejurul. Însă pe plajă te reunești cu cei dragi (cu care ai plecat în vacanță). Ei vin în întâmpinarea ta și te întreabă dacă te simți bine, ce ai avea nevoie. Și dacă nu te-au văzut că ai fost „victima“ unui val, le poți spune tu. Împreună cu ei, poți găsi resurse să accepți că marea este frumoasă, chiar dacă are uneori și valuri.
Cheia aici este sentimentul de apartenență la grup, siguranța de a împărtăși celor dragi experiența ta. Dincolo de credința că un val sau un accident i se poate întâmpla oricui, dincolo de cuvintele care apar neîncetat („Putea să fie și mai rău!“, „Bine că a fost doar atât!“), nu te ascunde. Toate sentimentele au sensul lor și îți vorbesc ție și celor dragi despre cum este această experiență pentru tine. Desigur, avem și tendința de a minimiza efectele, ceea ce arată nevoia noastră de control, nevoia de a demonstra că suntem puternici, că putem singuri. Iar teama există și se manifestă în multe forme. Însă sentimentul de singurătate este cel mai greu de gestionat, de aceea teama de a fi respinși ne poate împiedica să cerem ajutor, să spunem ceea ce ne doare, să identificăm și să punem în cuvinte nevoile noastre.
Așadar, curaj! Curaj să ne arătăm vulnerabilitatea, să cerem ajutor. Putem să explorăm cu curiozitate ce simțim și să primim deschiși reacțiile celor dragi. În situații de criză, se activează în noi dorința de a ne simți utili. Modul în care oamenii se unesc pentru a rezolva împreună devine o forță transformatoare și vindecătoare. Vorbim aici despre energia relațională. Să le dăm șansa celorlalți să ne sprijine atunci când ne este greu. Desigur, putem avea surprize neplăcute, însă de cele mai multe ori sunt reacții vindecătoare, în care primim sprijin real, blândețe și compasiune.
Violența psihologică doare mai tare decât cea fizică
Despre nevoia de apartenență și suferința respingerii descoperim și într-un studiu despre emoțiile pe care ni le trezește povestea Rățușca cea urâtă, de Hans Christian Andersen, realizat în 2013*. Povestea ilustrează călătoria unui boboc respins de mama-rățușcă și de frații lui, pentru că arăta diferit. Drept urmare, pleacă în căutarea unei noi familii. Dintre peripeții, amintim un șut primit de la un om și respingerea unui nou grup, în căutarea propriei identități, pentru ca, în final, să se trezească într-o dimineață cu aripi lungi și albe, specifice strălucirii unei lebede. Astfel, a găsit calea de a crea acele relații de calitate, a simțit că aparține unui grup.
În cadrul cercetării, participanții conectați la o serie de senzori magnetici au arătat activitate intensă cerebrală în zona amigdalei, cunoscută ca centrul fricii, mai puternică în momentul respingerii de către grup și mai puțin intensă atunci când rățușca a fost lovită fizic. Violența psihologică doare mai tare decât cea fizică. Nevoia de apartenență la un grup, bucuria de ne simți iubiți și acceptați se află pe treapta a treia în Ierarhia lui Maslow, după nevoile fiziologice și cele de siguranță. În procesul de vindecare a afecțiunilor psihologice, resursele psihosociale au un rol important. Familia de origine, rudele îndepărtate, prietenii – familia aleasă – fac parte din grupul de suport care influențează starea de bine și sentimentul de satisfacție față de viață.
℗PUBLICITATE
Recuperarea înseamnă răbdare, blândețe și compasiune de sine
După ce trece valul, se recomandă o perioadă de recuperare, repaus, odihnă, răbdare. O perioadă de recalibrare se cere pentru a da răgaz corpului, minții și sufletului să se reașeze. În relația cu ceilalți, apar noi condiții de desfășurare a activităților în funcție de putință. Sau de neputință.
Ce înseamnă o perioadă de recuperare? Pentru fiecare dintre noi arată diferit. Poate că are sens să alegem să nu facem nimic, să facem doar o parte din lucrurile obișnuite, să amânăm proiecte și planuri sau să le facem într-un ritm mai lent și multe alte alegeri diferite. Fiecare dintre noi are un set de nevoi și o „rețetă“ a recuperării. Este în regulă să fim diferiți și să alegem diferit. În aceste momente de tranziție, ne ajută să fim în contact cu corpul nostru, pentru că acesta lucrează constant: în stare de veghe ne sprijină în activități, când dormim acesta repară. Așadar, perioada de recuperare poate fi mai eficientă dacă avem răbdare, blândețe și compasiune față de noi.
În relații, întâlnim privirea celeilalte persoane care ne spune că este în regulă să simțim neputința și să ne dăm timp să ne regrupăm. Și mai avem o relație importantă de gestionat, cea mai lungă dintre toate, relația cu noi înșine. În cadrul acestei relații, există și coexistă dezbateri, critică, judecata neîncetată a gândurilor, faptelor, cuvintelor, dar și a emoțiilor. Da, chiar așa, judecăm propriile emoții și nu ne dăm voie să simțim. De aceea, este greu să acceptăm neputința. Aceasta este vocea interioară care uită de nevoile corpului, uită că emoția este reacția corpului la un stimul exterior, uită că toate emoțiile au sensul lor în contexte specifice.
Pentru aceia dintre noi care am fost loviți de un val, recomand să avem grijă de noi prin bune practici de recuperare:
- Exercițiile de mindfulness, metode de a rămâne cu atenția în momentul prezent, ne ajută să ne conectăm la nevoile corpului nostru;
- Respirația conștientă liniștește pulsul și ameliorează stările în care simțim anxietate;
- Plimbările în aer liber, înconjurați de persoane dragi, care înțeleg nevoia unei perioade de recuperare, departe de stres și stări de tensiune;
- Journaling – să notăm într-un jurnal gândurile, evenimentele, sentimentele pe care le simțim despre azi, despre ieri, despre eveniment, despre orice;
- Terapia individuală sau de grup ne sprijină să înțelegem prin ce am trecut și ce reprezintă acest lucru pentru noi, ceea ce ajută în procesarea evenimentului neplăcut. Cu alte cuvinte să facem pace cu noi și cu ceilalți.
În mod cert nu vom putea controla viața și nici valurile ei ce se abat asupra noastră. Dar după cum spune și Jon Kabat-Zinn, un promotor al stării de mindfulness la nivel global, „putem învăța să navigăm pe ale vieții valuri“.
*Wallentin, M., Simonsen, A., & Nielsen, A. H. (2013). Action speaks louder than words: Empathy mainly modulates emotions from theory of mind-laden parts of a story. Scientific Study of Literature, 3(1), 137–153.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
